1 Isto, pois, é o que os filhos de Israel tiveram em herança, na terra de Canaã, o que Eleazar, o sacerdote, e Josué, filho de Num, e os cabeças dos pais das tribos dos filhos de Israel lhes fizeram repartir,

2 Por sorte da sua herança, como o Senhor ordenara, pelo ministério de Moisés, acerca das nove tribos e da meia tribo.

3 Porquanto às duas tribos e à meia tribo já dera Moisés herança além do Jordão; mas aos levitas não tinha dado herança entre eles.

4 Porque os filhos de José eram duas tribos, Manassés e Efraim, e aos levitas não se deu herança na terra, senão cidades em que habitassem, e os seus arrabaldes para seu gado e para seus bens.

5 Como o Senhor ordenara a Moisés, assim fizeram os filhos de Israel, e repartiram a terra.

6 Então os filhos de Judá chegaram a Josué em Gilgal; e Calebe, filho de Jefoné o quenezeu, lhe disse: Tu sabes o que o Senhor falou a Moisés, homem de Deus, em Cades-Barnéia por causa de mim e de ti.

7 Quarenta anos tinha eu, quando Moisés, servo do Senhor, me enviou de Cades-Barnéia a espiar a terra; e eu lhe trouxe resposta, como sentia no meu coração;

8 Mas meus irmãos, que subiram comigo, fizeram derreter o coração do povo; eu porém perseverei em seguir ao Senhor meu Deus.

9 Então Moisés naquele dia jurou, dizendo: Certamente a terra que pisou o teu pé será tua, e de teus filhos, em herança perpetuamente; pois perseveraste em seguir ao Senhor meu Deus.

10 E agora eis que o Senhor me conservou em vida, como disse; quarenta e cinco anos são passados, desde que o Senhor falou esta palavra a Moisés, andando Israel ainda no deserto; e agora eis que hoje tenho já oitenta e cinco anos;

11 E ainda hoje estou tão forte como no dia em que Moisés me enviou; qual era a minha força então, tal é agora a minha força, tanto para a guerra como para sair e entrar.

12 Agora, pois, dá-me este monte de que o Senhor falou aquele dia; pois naquele dia tu ouviste que estavam ali os anaquins, e grandes e fortes cidades. Porventura o Senhor será comigo, para os expulsar, como o Senhor disse.

13 E Josué o abençoou, e deu a Calebe, filho de Jefoné, a Hebrom em herança.

14 Portanto Hebrom ficou sendo herança de Calebe, filho de Jefoné o quenezeu, até ao dia de hoje, porquanto perseverara em seguir ao Senhor Deus de Israel.

15 E antes o nome de Hebrom era Quiriate-Arba, porque Arba foi o maior homem entre os anaquins. E a terra repousou da guerra.

1 Iată locurile pe cari le-au primit copiii lui Israel ca moştenire în ţara Canaanului, pe cari li le-au împărţit între ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel.

2 Împărţirea s'a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.

3 Căci Moise dăduse o moştenire celor două seminţii şi jumătate de cealaltă parte a Iordanului; dar Leviţilor nu le dăduse moştenire printre ei.

4 Fiii lui Iosif, alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi Leviţilor nu li s'a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor.

5 Copiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul, şi au împărţit ţara.

6 Fiii lui Iuda s'au apropiat de Iosua, la Ghilgal; şi Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i -a zis: ,,Ştii ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine şi cu privire la tine, la Cades-Barnea.

7 Eram în vîrstă de patruzeci de ani cînd m'a trimes Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc ţara, şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima mea curată.

8 Fraţii mei cari se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului, Dumnezeului meu.

9 Şi în ziua aceea Moise a jurat, şi a zis: ,,Ţara în care a călcat piciorul tău, va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentrucă ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului meu``.

10 Acum iată că Domnul m'a ţinut în viaţă, cum a spus. Sînt patruzeci şi cinci de ani decînd vorbea Domnul astfel lui Moise, cînd umbla Israel prin pustie; şi acum iată că azi sînt în vîrstă de optzeci şi cinci de ani.

11 Şi astăzi, sînt tot aşa de tare ca în ziua cînd m'a trimes Moise; am tot atîta putere cît aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.

12 Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sînt Anachimi, şi că sînt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate, cu mine, şi -i voi izgoni, cum a spus Domnul``.

13 Iosua a binecuvîntat pe Caleb, fiul lui Iefune, şi i -a dat ca moştenire Hebronul.

14 Astfel Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moştenire pînă în ziua de azi Hebronul, pentrucă urmase în totul calea Domnului, Dumnezeului lui Israel.

15 Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba: Arba fusese omul cel mai mare dintre Anachimi. Şi ţara s'a odihnit de război.