1 Qual a mosca morta faz o unguento do perfumador exalar mau cheiro, assim é para a sabedoria e a honra um pouco de estultícia. 2 O coração do sábio se inclina para o lado direito, mas o do estulto, para o da esquerda. 3 Quando o tolo vai pelo caminho, falta-lhe o entendimento; e, assim, a todos mostra que é estulto. 4 Levantando-se contra ti a indignação do governador, não deixes o teu lugar, porque o ânimo sereno acalma grandes ofensores. 5 Ainda há um mal que vi debaixo do sol, erro que procede do governador: 6 o tolo posto em grandes alturas, mas os ricos assentados em lugar baixo. 7 Vi servos a cavalo e príncipes andando a pé como servos sobre a terra. 8 Quem abre uma cova nela cairá, e quem rompe um muro, mordê-lo-á uma cobra. 9 Quem arranca pedras será maltratado por elas, e o que racha lenha expõe-se ao perigo. 10 Se o ferro está embotado, e não se lhe afia o corte, é preciso redobrar a força; mas a sabedoria resolve com bom êxito. 11 Se a cobra morder antes de estar encantada, não há vantagem no encantador.

12 Nas palavras do sábio há favor, mas ao tolo os seus lábios devoram. 13 As primeiras palavras da boca do tolo são estultícia, e as últimas, loucura perversa. 14 O estulto multiplica as palavras, ainda que o homem não sabe o que sucederá; e quem lhe manifestará o que será depois dele? 15 O trabalho do tolo o fatiga, pois nem sabe ir à cidade.

16 Ai de ti, ó terra cujo rei é criança e cujos príncipes se banqueteiam já de manhã. 17 Ditosa, tu, ó terra cujo rei é filho de nobres e cujos príncipes se sentam à mesa a seu tempo para refazerem as forças e não para bebedice. 18 Pela muita preguiça desaba o teto, e pela frouxidão das mãos goteja a casa. 19 O festim faz-se para rir, o vinho alegra a vida, e o dinheiro atende a tudo. 20 Nem no teu pensamento amaldiçoes o rei, nem tampouco no mais interior do teu quarto, o rico; porque as aves dos céus poderiam levar a tua voz, e o que tem asas daria notícia das tuas palavras.

1 Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.2 Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stînga lui.3 Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea, şi spune tuturor că este un nebun!4 Cînd izbucneşte împotriva ta mînia celuice stăpîneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sîngele rece te păzeşte de mari păcate.5 Este un rău pe care l-am văzut supt soare, ca o greşală, care vine dela celce cîrmuieşte:6 nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos.7 Am văzut robi călări, şi voivozi mergînd pe jos ca nişte robi.8 Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un sarpe.9 Cine sfarmă pietre, este rănit de ele, şi cine despică lemne este în primejdie.10 Cînd se toceşte ferul, şi rămîne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbîndă ajungi prin înţelepciune.11 Cînd muşcă şarpele, fiindcă n'a fost vrăjit, vrăjitorul n'are niciun cîştig din meşteşugul lui.12 Cuvintele unui înţelept sînt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea.13 Cel dintîi cuvînt care -i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea.14 Nebunul spune o mulţime de vorbe, măcarcă omul nu ştie ce se va întîmpla, şi cine -i va spune ce va fi după el?15 Truda nebunului oboseşte pe celce nu cunoaşte drumul spre cetate.16 Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă!17 Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănîncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!18 Cînd mînile sînt leneşe, se lasă grinda, şi cînd se lenevesc mînile, plouă în casă.19 Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate.20 Nu blestema pe împărat, nici chiar în gînd, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s'ar putea întîmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.