1 Guarda o pé, quando entrares na Casa de Deus; chegar-se para ouvir é melhor do que oferecer sacrifícios de tolos, pois não sabem que fazem mal. 2 Não te precipites com a tua boca, nem o teu coração se apresse a pronunciar palavra alguma diante de Deus; porque Deus está nos céus, e tu, na terra; portanto, sejam poucas as tuas palavras. 3 Porque dos muitos trabalhos vêm os sonhos, e do muito falar, palavras néscias. 4 Quando a Deus fizeres algum voto, não tardes em cumpri-lo; porque não se agrada de tolos. Cumpre o voto que fazes. 5 Melhor é que não votes do que votes e não cumpras. 6 Não consintas que a tua boca te faça culpado, nem digas diante do mensageiro de Deus que foi inadvertência; por que razão se iraria Deus por causa da tua palavra, a ponto de destruir as obras das tuas mãos? 7 Porque, como na multidão dos sonhos há vaidade, assim também, nas muitas palavras; tu, porém, teme a Deus.

8 Se vires em alguma província opressão de pobres e o roubo em lugar do direito e da justiça, não te maravilhes de semelhante caso; porque o que está alto tem acima de si outro mais alto que o explora, e sobre estes há ainda outros mais elevados que também exploram. 9 O proveito da terra é para todos; até o rei se serve do campo.

10 Quem ama o dinheiro jamais dele se farta; e quem ama a abundância nunca se farta da renda; também isto é vaidade. 11 Onde os bens se multiplicam, também se multiplicam os que deles comem; que mais proveito, pois, têm os seus donos do que os verem com seus olhos? 12 Doce é o sono do trabalhador, quer coma pouco, quer muito; mas a fartura do rico não o deixa dormir. 13 Grave mal vi debaixo do sol: as riquezas que seus donos guardam para o próprio dano. 14 E, se tais riquezas se perdem por qualquer má aventura, ao filho que gerou nada lhe fica na mão. 15 Como saiu do ventre de sua mãe, assim nu voltará, indo-se como veio; e do seu trabalho nada poderá levar consigo. 16 Também isto é grave mal: precisamente como veio, assim ele vai; e que proveito lhe vem de haver trabalhado para o vento? 17 Nas trevas, comeu em todos os seus dias, com muito enfado, com enfermidades e indignação. 18 Eis o que eu vi: boa e bela coisa é comer e beber e gozar cada um do bem de todo o seu trabalho, com que se afadigou debaixo do sol, durante os poucos dias da vida que Deus lhe deu; porque esta é a sua porção. 19 Quanto ao homem a quem Deus conferiu riquezas e bens e lhe deu poder para deles comer, e receber a sua porção, e gozar do seu trabalho, isto é dom de Deus. 20 Porque não se lembrará muito dos dias da sua vida, porquanto Deus lhe enche o coração de alegria.

1 Păzeşte-ţi piciorul, cînd intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decît să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.2 Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pămînt, de aceea să nu spui vorbe multe.3 Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.4 Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s'o împlineşti, căci Lui nu -I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa, pe care ai făcut -o.5 Mai bine să nu faci nicio juruinţă, decît să faci o juruinţă şi să n'o împlineşti.6 Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimesului lui Dumnezeu: ,,M'am pripit.`` Pentruce să Se mînie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mînilor tale?7 Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.8 Cînd vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jăfuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt.9 Dar un folos pentru ţară în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară.10 Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!11 Cînd se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi ceice le papă: şi ce folos mai are din ele stăpînul lor decît că le vede cu ochii?12 Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mîncat mult, fie că a mîncat puţin; dar pe cel bogat nu -l lasă îmbuibarea să doarmă.13 Este un mare rău, pe care l-am văzut supt soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpînului lor.14 Dacă se perd aceste bogăţii prin vreo întîmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu -i rămîne nimic în mîni.15 Cum a ieşit de gol din pîntecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mînă din toată osteneala lui.16 Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s'a trudit în vînt?17 Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănînce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.18 Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănînce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte supt soare, în toate zilele vieţii lui, pe cari i le -a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.19 Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i -a îngăduit să mănînce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu.20 Căci nu se mai gîndeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.