1 José foi levado ao Egito, e Potifar, oficial de Faraó, comandante da guarda, egípcio, comprou-o dos ismaelitas que o tinham levado para lá. 2 O Senhor era com José, que veio a ser homem próspero; e estava na casa de seu senhor egípcio. 3 Vendo Potifar que o Senhor era com ele e que tudo o que ele fazia o Senhor prosperava em suas mãos, 4 logrou José mercê perante ele, a quem servia; e ele o pôs por mordomo de sua casa e lhe passou às mãos tudo o que tinha. 5 E, desde que o fizera mordomo de sua casa e sobre tudo o que tinha, o Senhor abençoou a casa do egípcio por amor de José; a bênção do Senhor estava sobre tudo o que tinha, tanto em casa como no campo. 6 Potifar tudo o que tinha confiou às mãos de José, de maneira que, tendo-o por mordomo, de nada sabia, além do pão com que se alimentava. José era formoso de porte e de aparência.

7 Aconteceu, depois destas coisas, que a mulher de seu senhor pôs os olhos em José e lhe disse: Deita-te comigo. 8 Ele, porém, recusou e disse à mulher do seu senhor: Tem-me por mordomo o meu senhor e não sabe do que há em casa, pois tudo o que tem me passou ele às minhas mãos. 9 Ele não é maior do que eu nesta casa e nenhuma coisa me vedou, senão a ti, porque és sua mulher; como, pois, cometeria eu tamanha maldade e pecaria contra Deus? 10 Falando ela a José todos os dias, e não lhe dando ele ouvidos, para se deitar com ela e estar com ela, 11 sucedeu que, certo dia, veio ele a casa, para atender aos negócios; e ninguém dos de casa se achava presente. 12 Então, ela o pegou pelas vestes e lhe disse: Deita-te comigo; ele, porém, deixando as vestes nas mãos dela, saiu, fugindo para fora. 13 Vendo ela que ele fugira para fora, mas havia deixado as vestes nas mãos dela, 14 chamou pelos homens de sua casa e lhes disse: Vede, trouxe-nos meu marido este hebreu para insultar-nos; veio até mim para se deitar comigo; mas eu gritei em alta voz. 15 Ouvindo ele que eu levantava a voz e gritava, deixou as vestes ao meu lado e saiu, fugindo para fora. 16 Conservou ela junto de si as vestes dele, até que seu senhor tornou a casa. 17 Então, lhe falou, segundo as mesmas palavras, e disse: O servo hebreu, que nos trouxeste, veio ter comigo para insultar-me; 18 quando, porém, levantei a voz e gritei, ele, deixando as vestes ao meu lado, fugiu para fora. 19 Tendo o senhor ouvido as palavras de sua mulher, como lhe tinha dito: Desta maneira me fez o teu servo; então, se lhe acendeu a ira. 20 E o senhor de José o tomou e o lançou no cárcere, no lugar onde os presos do rei estavam encarcerados; ali ficou ele na prisão. 21 O Senhor, porém, era com José, e lhe foi benigno, e lhe deu mercê perante o carcereiro; 22 o qual confiou às mãos de José todos os presos que estavam no cárcere; e ele fazia tudo quanto se devia fazer ali. 23 E nenhum cuidado tinha o carcereiro de todas as coisas que estavam nas mãos de José, porquanto o Senhor era com ele, e tudo o que ele fazia o Senhor prosperava.

1 Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l -a cumpărat dela Ismaeliţii cari -l aduseseră acolo.2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpînului său, Egipteanul.3 Stăpînul lui a văzut că Domnul era cu el, şi că Domnul făcea să -i meargă bine ori dece se apuca.4 Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpînului său, care l -a luat în slujba lui, l -a pus mai mare peste casa lui, şi i -a încredinţat tot ce avea.5 De îndată ce Potifar l -a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvîntat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvîntarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la cîmp.6 Egipteanul a lăsat pe mînile lui Iosif tot ce avea, şi n'avea altă grijă decît să mănînce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip.7 După cîtăva vreme, s'a întîmplat că nevasta stăpînului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: ,,Culcă-te cu mine!``8 El n'a voit, şi a zis nevestei stăpînului său: ,,Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi -a dat pe mînă tot ce are.9 El nu este mai mare decît mine în casa aceasta, şi nu mi -a oprit nimic, afară de tine, pentrucă eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?``10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n'a voit să se culce şi să se împreune cu ea.11 Într'o zi, cînd intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi cînd nu era acolo nici unul din oamenii casei,12 ea l -a apucat de haină, zicînd: ,,Culcă-te cu mine!`` El i -a lăsat haina în mînă, şi a fugit afară din casă.13 Cînd a văzut ea că -i lăsase haina în mînă, şi fugise afară,14 a chemat oamenii din casă, şi le -a zis: ,,Vedeţi, ne -a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.15 Şi, cînd a văzut că ridic glasul şi strig, şi -a lăsat haina lîngă mine şi a fugit afară.``16 Şi a pus haina lui Iosif lîngă ea pînă s'a întors acasă stăpînul lui.17 Atunci i -a vorbit astfel: ,,Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.18 Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi -a lăsat haina lîngă mine, şi a fugit afară.``19 După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care -i zicea: ,,Iată ce mi -a făcut robul tău,`` stăpînul lui Iosif s'a mîniat foarte tare.20 A luat pe Iosif, şi l -a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.21 Domnul a fost cu Iosif, şi Şi -a întins bunătatea peste el. L -a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.22 Şi mai marele temniţei a pus subt privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decît prin el.23 Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentrucă Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea.