1 A fome persistia gravíssima na terra. 2 Tendo eles acabado de consumir o cereal que trouxeram do Egito, disse-lhes seu pai: Voltai, comprai-nos um pouco de mantimento. 3 Mas Judá lhe respondeu: Fortemente nos protestou o homem, dizendo: Não me vereis o rosto, se o vosso irmão não vier convosco. 4 Se resolveres enviar conosco o nosso irmão, desceremos e te compraremos mantimento; 5 se, porém, não o enviares, não desceremos; pois o homem nos disse: Não me vereis o rosto, se o vosso irmão não vier convosco. 6 Disse-lhes Israel: Por que me fizestes esse mal, dando a saber àquele homem que tínheis outro irmão? 7 Responderam eles: O homem nos perguntou particularmente por nós e pela nossa parentela, dizendo: Vive ainda vosso pai? Tendes outro irmão? Respondemos-lhe segundo as suas palavras. Acaso, poderíamos adivinhar que haveria de dizer: Trazei vosso irmão? 8 Com isto disse Judá a Israel, seu pai: Envia o jovem comigo, e nos levantaremos e iremos; para que vivamos e não morramos, nem nós, nem tu, nem os nossos filhinhos. 9 Eu serei responsável por ele, da minha mão o requererás; se eu to não trouxer e não to puser à presença, serei culpado para contigo para sempre. 10 Se não nos tivéssemos demorado já estaríamos, com certeza, de volta segunda vez.

11 Respondeu-lhes Israel, seu pai: Se é tal, fazei, pois, isto: tomai do mais precioso desta terra nos sacos para o mantimento e levai de presente a esse homem: um pouco de bálsamo e um pouco de mel, arômatas e mirra, nozes de pistácia e amêndoas; 12 levai também dinheiro em dobro; e o dinheiro restituído na boca dos sacos de cereal, tornai a levá-lo convosco; pode bem ser que fosse engano. 13 Levai também vosso irmão, levantai-vos e voltai àquele homem. 14 Deus Todo-Poderoso vos dê misericórdia perante o homem, para que vos restitua o vosso outro irmão e deixe vir Benjamim. Quanto a mim, se eu perder os filhos, sem filhos ficarei.

15 Tomaram, pois, os homens os presentes, o dinheiro em dobro e a Benjamim; levantaram-se, desceram ao Egito e se apresentaram perante José. 16 Vendo José a Benjamim com eles, disse ao despenseiro de sua casa: Leva estes homens para casa, mata reses e prepara tudo; pois estes homens comerão comigo ao meio-dia. 17 Fez ele como José lhe ordenara e levou os homens para a casa de José. 18 Os homens tiveram medo, porque foram levados à casa de José; e diziam: É por causa do dinheiro que da outra vez voltou nos sacos de cereal, para nos acusar e arremeter contra nós, escravizar-nos e tomar nossos jumentos. 19 E se chegaram ao mordomo da casa de José, e lhe falaram à porta, 20 e disseram: Ai! Senhor meu, já uma vez descemos a comprar mantimento; 21 quando chegamos à estalagem, abrindo os sacos de cereal, eis que o dinheiro de cada um estava na boca do saco de cereal, nosso dinheiro intacto; tornamos a trazê-lo conosco. 22 Trouxemos também outro dinheiro conosco, para comprar mantimento; não sabemos quem tenha posto o nosso dinheiro nos sacos de cereal. 23 Ele disse: Paz seja convosco, não temais; o vosso Deus, e o Deus de vosso pai, vos deu tesouro nos sacos de cereal; o vosso dinheiro me chegou a mim. E lhes trouxe fora a Simeão. 24 Depois, levou o mordomo aqueles homens à casa de José e lhes deu água, e eles lavaram os pés; também deu ração aos seus jumentos. 25 Então, prepararam o presente, para quando José viesse ao meio-dia; pois ouviram que ali haviam de comer.

26 Chegando José a casa, trouxeram-lhe para dentro o presente que tinham em mãos; e prostraram-se perante ele até à terra. 27 Ele lhes perguntou pelo seu bem-estar e disse: Vosso pai, o ancião de quem me falastes, vai bem? Ainda vive? 28 Responderam: Vai bem o teu servo, nosso pai vive ainda; e abaixaram a cabeça e prostraram-se. 29 Levantando José os olhos, viu a Benjamim, seu irmão, filho de sua mãe, e disse: É este o vosso irmão mais novo, de quem me falastes? E acrescentou: Deus te conceda graça, meu filho. 30 José se apressou e procurou onde chorar, porque se movera no seu íntimo, para com seu irmão; entrou na câmara e chorou ali. 31 Depois, lavou o rosto e saiu; conteve-se e disse: Servi a refeição. 32 Serviram-lhe a ele à parte, e a eles também à parte, e à parte aos egípcios que comiam com ele; porque aos egípcios não lhes era lícito comer pão com os hebreus, porquanto é isso abominação para os egípcios. 33 E assentaram-se diante dele, o primogênito segundo a sua primogenitura e o mais novo segundo a sua menoridade; disto os homens se maravilhavam entre si. 34 Então, lhes apresentou as porções que estavam diante dele; a porção de Benjamim era cinco vezes mais do que a de qualquer deles. E eles beberam e se regalaram com ele.

1 Foametea bîntuia greu în ţară.2 Cînd au isprăvit de mîncat grîul, pe care -l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: ,,Duceţi-vă iarăş, şi cumpăraţi-ne ceva merinde.``3 Iuda i -a răspuns: ,,Omul acela ne -a spus curat: ,Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.`4 Dacă vrei deci să trimeţi pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî, şi-ţi vom cumpăra merinde.5 Dar dacă nu vrei să -l trimeţi, nu ne vom pogorî, căci omul acela ne -a spus: ,,Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!``6 Israel a zis atunci: ,,Pentruce mi-aţi făcut un astfel de rău, şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?``7 Ei au răspuns: ,,Omul acela ne -a întrebat despre noi şi familia noastră, şi a zis: ,Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?` Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: ,Aduceţi pe fratele vostru?``8 Iuda a zis tatălui său Israel: ,Trimete copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.9 Răspund eu pentru el; ai să -l ceri înapoi din mîna mea. Dacă nu -l voi aduce înapoi la tine, şi dacă nu -l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.10 Căci dacă n'am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors pînă acum.``11 Israel, tatăl lor, le -a zis: ,,Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător, şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale.12 Luaţi cu voi argint îndoit, şi duceţi înapoi argintul, pe care vi -l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.13 Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.14 Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia, şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!``15 Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s'au sculat, s'au pogorît în Egipt, şi s'au înfăţişat înaintea lui Iosif.16 Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: ,,Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănînce cu mine la amează.``17 Omul acela a făcut ce -i poruncise Iosif, şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.18 Ei s'au temut cînd au văzut că -i bagă în casa lui Iosif, şi au zis: ,,Ne bagă înlăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi, şi să pună mîna pe măgarii noştri.``19 S'au apropiat de economul casei lui Iosif, şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;20 şi au zis: ,,Domnule, noi ne-am mai pogorît odată aici, ca să cumpărăm merinde.21 Apoi, cînd am ajuns la locul unde trebuia să rămînem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iatăcă argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi.22 Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.``23 Economul a răspuns: ,,Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v'a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mînile mele.`` Şi le -a adus şi pe Simeon.24 Omul acesta i -a băgat în casa lui Iosif; le -a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor.25 Ei şi-au pregătit darul pînă la venirea lui Iosif, la amează; căci aflaseră că au să mănînce la el.26 Cînd a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul, pe care i -l aduseseră, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.27 El i -a întrebat de sănătate; şi a zis: ,,Bătrînul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?``28 Ei au răspuns: ,,Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă``. Şi s'au plecat şi s'au aruncat cu faţa la pămînt.29 Iosif a ridicat ochii; şi, aruncînd o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: ,,Acesta este fratele vostru cel tînăr, despre care mi-aţi vorbit?`` Şi a adăugat: ,,Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!``30 Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, şi simţea nevoie să plîngă; a intrat de grab într'o odaie, şi a plîns acolo.31 Dupăce s'a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpînească, a zis: ,,Aduceţi de mîncare!``32 Au adus de mîncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui de o parte; Egiptenilor, cari mîncau cu el, le-au adus deasemenea mîncare de o parte; căci Egiptenii nu puteau să mănînce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urîciune.33 Fraţii lui Iosif s'au aşezat la masă în faţa lui: dela întîiul născut, după dreptul lui de întîi născut, şi pînă la cel mai tînăr, aşezaţi după vîrstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare.34 Iosif a pus să le dea din bucatele cari erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decît ceilalţi. Şi au băut, şi s'au veselit împreună cu el.