1 Oração do profeta Habacuque sob a forma de canto.

2 Tenho ouvido, ó Senhor, as tuas declarações,

e me sinto alarmado;

aviva a tua obra, ó Senhor, no decorrer dos anos,

e, no decurso dos anos, faze-a conhecida;

na tua ira, lembra-te da misericórdia.

3 Deus vem de Temã,

e do monte Parã vem o Santo.

A sua glória cobre os céus,

e a terra se enche do seu louvor.

4 O seu resplendor é como a luz,

raios brilham da sua mão;

e ali está velado o seu poder.

5 Adiante dele vai a peste,

e a pestilência segue os seus passos.

6 Ele para e faz tremer a terra;

olha e sacode as nações.

Esmigalham-se os montes primitivos;

os outeiros eternos se abatem.

Os caminhos de Deus são eternos.

7 Vejo as tendas de Cusã em aflição;

os acampamentos da terra de Midiã tremem.

8 Acaso, é contra os rios, Senhor, que estás irado?

É contra os ribeiros a tua ira

ou contra o mar, o teu furor,

já que andas montado nos teus cavalos,

nos teus carros de vitória?

9 Tiras a descoberto o teu arco,

e farta está a tua aljava de flechas.

Tu fendes a terra com rios.

10 Os montes te veem e se contorcem;

passam torrentes de água;

as profundezas do mar fazem ouvir a sua voz

e levantam bem alto as suas mãos.

11 O sol e a lua param nas suas moradas,

ao resplandecer a luz das tuas flechas sibilantes,

ao fulgor do relâmpago da tua lança.

12 Na tua indignação, marchas pela terra,

na tua ira, calcas aos pés as nações.

13 Tu sais para salvamento do teu povo,

para salvar o teu ungido;

feres o telhado da casa do perverso

e lhe descobres de todo o fundamento.

14 Traspassas a cabeça dos guerreiros do inimigo com as suas próprias lanças,

os quais, como tempestade, avançam para me destruir;

regozijam-se, como se estivessem para devorar o pobre às ocultas.

15 Marchas com os teus cavalos pelo mar,

pela massa de grandes águas.

16 Ouvi-o, e o meu íntimo se comoveu,

à sua voz, tremeram os meus lábios;

entrou a podridão nos meus ossos,

e os joelhos me vacilaram,

pois, em silêncio, devo esperar o dia da angústia,

que virá contra o povo que nos acomete.

17 Ainda que a figueira não floresça,

nem haja fruto na vide;

o produto da oliveira minta,

e os campos não produzam mantimento;

as ovelhas sejam arrebatadas do aprisco,

e nos currais não haja gado,

18 todavia, eu me alegro no Senhor,

exulto no Deus da minha salvação.

19 O Senhor Deus é a minha fortaleza,

e faz os meus pés como os da corça,

e me faz andar altaneiramente.

Ao mestre de canto. Para instrumentos de cordas.

1 Rugăciunea proorocului Habacuc. (De cîntat în felul cîntecelor de jale).2 Cînd am auzit, Doamne, ce ai vestit, m'am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mînia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!3 Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfînt vine din muntele Paran... -(Oprire.) -Măreţia Lui acopere cerurile, şi slava Lui umple pămîntul.4 Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mîna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui.5 Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui.6 Se opreşte, şi măsoară pămîntul cu ochiul; priveşte, şi face pe neamuri să tremure; munţii cei vecinici se sfărîmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări vecinice.7 Văd corturile Etiopiei, pline de groază, şi se cutremură colibele din ţara Madianului.8 S'a mîniat oare Domnul pe rîuri? Împotriva rîurilor se aprinde mînia Ta, sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi, şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?9 Arcul Tău este desvelit; blestemele sînt săgeţile Cuvîntului Tău... -(Oprire.) -Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor.10 La vederea Ta, se cutremură munţii; se năpustesc rîuri de apă; adîncul îşi ridică glasul, şi îşi înalţă valurile în sus.11 Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale cari pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.12 Tu cutreieri pămîntul în urgia ta, zdrobeşti neamurile în mînia Ta.13 Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărîmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii pînă în vîrf. -(Oprire.) -14 Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui, cari se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţînd strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mîncat pe cel nenorocit în culcuş.15 Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari.16 Cînd am auzit... lucrul acesta, mi s'a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase, şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua cînd asupritorul va merge împotriva poporului?17 Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi cîmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,18 eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mîntuirii mele!19 Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, şi mă face să merg pe înălţimile mele. -Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu instrumente cu coarde