1 Mas para a terra que estava aflita não continuará a obscuridade. Deus, nos primeiros tempos, tornou desprezível a terra de Zebulom e a terra de Naftali; mas, nos últimos, tornará glorioso o caminho do mar, além do Jordão, Galileia dos gentios. 2 O povo que andava em trevas viu grande luz, e aos que viviam na região da sombra da morte, resplandeceu-lhes a luz. 3 Tens multiplicado este povo, a alegria lhe aumentaste; alegram-se eles diante de ti, como se alegram na ceifa e como exultam quando repartem os despojos. 4 Porque tu quebraste o jugo que pesava sobre eles, a vara que lhes feria os ombros e o cetro do seu opressor, como no dia dos midianitas; 5 porque toda bota com que anda o guerreiro no tumulto da batalha e toda veste revolvida em sangue serão queimadas, servirão de pasto ao fogo. 6 Porque um menino nos nasceu, um filho se nos deu; o governo está sobre os seus ombros; e o seu nome será: Maravilhoso Conselheiro, Deus Forte, Pai da Eternidade, Príncipe da Paz; 7 para que se aumente o seu governo, e venha paz sem fim sobre o trono de Davi e sobre o seu reino, para o estabelecer e o firmar mediante o juízo e a justiça, desde agora e para sempre. O zelo do Senhor dos Exércitos fará isto.

8 O Senhor enviou uma palavra contra Jacó, e ela caiu em Israel. 9 Todo o povo o saberá, Efraim e os moradores de Samaria, que em soberba e altivez de coração dizem: 10 Os tijolos ruíram por terra, mas tornaremos a edificar com pedras lavradas; cortaram-se os sicômoros, mas por cedros os substituiremos. 11 Portanto, o Senhor suscita contra ele os adversários de Rezim e instiga os inimigos. 12 Do Oriente vêm os siros, do Ocidente, os filisteus e devoram a Israel à boca escancarada. Com tudo isto, não se aparta a sua ira, e a mão dele continua ainda estendida.

13 Todavia, este povo não se voltou para quem o fere, nem busca ao Senhor dos Exércitos. 14 Pelo que o Senhor corta de Israel a cabeça e a cauda, a palma e o junco, num mesmo dia. 15 O ancião, o homem de respeito, é a cabeça; o profeta que ensina a mentira é a cauda. 16 Porque os guias deste povo são enganadores, e os que por eles são dirigidos são devorados. 17 Pelo que o Senhor não se regozija com os jovens dele e não se compadece dos seus órfãos e das suas viúvas, porque todos eles são ímpios e malfazejos, e toda boca profere doidices. Com tudo isto, não se aparta a sua ira, e a mão dele continua ainda estendida.

18 Porque a maldade lavra como um fogo, ela devora os espinheiros e os abrolhos; acende as brenhas do bosque, e estas sobem em espessas nuvens de fumaça. 19 Por causa da ira do Senhor dos Exércitos, a terra está abrasada, e o povo é pasto do fogo; ninguém poupa a seu irmão. 20 Abocanha à direita e ainda tem fome, devora à esquerda e não se farta; cada um come a carne do seu próximo: 21 Manassés ataca a Efraim, e Efraim ataca a Manassés, e ambos, juntos, atacam a Judá. Com tudo isto, não se aparta a sua ira, e a mão dele continua ainda estendida.

1 Totuş întunerecul nu va împărăţi vecinic pe pămîntul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor.2 Poporul, care umbla în întunerec, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.3 Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii.4 Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care -i lovea spinarea, nuiaua celui ce -l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua lui Madian.5 Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşala luptei, şi orice haină de război tăvălită în sînge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.6 Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.7 El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi'n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.8 Domnul trimete un cuvînt împotriva lui Iacov: cuvînt care cade asupra lui Israel.9 Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, cari spun cu mîndrie şi îngîmfare:10 ,,Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite, au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.``11 De aceea Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin, şi va stîrni pe vrăjmaşii lor:12 pe Sirieni de la răsărit, pe Filisteni de la apus; şi vor mînca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.13 Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce -l loveşte, şi nu caută pe Domnul oştirilor.14 Deaceea Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într'o singură zi.15 (Bătrînul şi dregătorul sînt capul, şi proorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada.)16 Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sînt pierduţi.17 De aceea nici Domnul n'ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sînt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.18 Căci răutatea arde ca un foc, care mănîncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stîlpi de fum.19 De mînia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său,20 fiecare jăfuieşte în dreapta, şi rămîne flămînd, mănîncă în stînga, şi nu se satură. La urmă îşi mănîncă fiecare carnea braţului său:21 Manase mănîncă pe Efraim, Efraim pe Manase, şi amîndoi împreună pe Iuda. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.