1 Queixou-se o povo de sua sorte aos ouvidos do Senhor; ouvindo-o o Senhor, acendeu-se-lhe a ira, e fogo do Senhor ardeu entre eles e consumiu extremidades do arraial. 2 Então, o povo clamou a Moisés, e, orando este ao Senhor, o fogo se apagou. 3 Pelo que chamou aquele lugar Taberá, porque o fogo do Senhor se acendera entre eles.

4 E o populacho que estava no meio deles veio a ter grande desejo das comidas dos egípcios; pelo que os filhos de Israel tornaram a chorar e também disseram: Quem nos dará carne a comer? 5 Lembramo-nos dos peixes que, no Egito, comíamos de graça; dos pepinos, dos melões, dos alhos silvestres, das cebolas e dos alhos. 6 Agora, porém, seca-se a nossa alma, e nenhuma coisa vemos senão este maná. 7 Era o maná como semente de coentro, e a sua aparência, semelhante à de bdélio. 8 Espalhava-se o povo, e o colhia, e em moinhos o moía ou num gral o pisava, e em panelas o cozia, e dele fazia bolos; o seu sabor era como o de bolos amassados com azeite. 9 Quando, de noite, descia o orvalho sobre o arraial, sobre este também caía o maná.

10 Então, Moisés ouviu chorar o povo por famílias, cada um à porta de sua tenda; e a ira do Senhor grandemente se acendeu, e pareceu mal aos olhos de Moisés. 11 Disse Moisés ao Senhor: Por que fizeste mal a teu servo, e por que não achei favor aos teus olhos, visto que puseste sobre mim a carga de todo este povo? 12 Concebi eu, porventura, todo este povo? Dei-o eu à luz, para que me digas: Leva-o ao teu colo, como a ama leva a criança que mama, à terra que, sob juramento, prometeste a seus pais? 13 Donde teria eu carne para dar a todo este povo? Pois chora diante de mim, dizendo: Dá-nos carne que possamos comer. 14 Eu sozinho não posso levar todo este povo, pois me é pesado demais. 15 Se assim me tratas, mata-me de uma vez, eu te peço, se tenho achado favor aos teus olhos; e não me deixes ver a minha miséria.

16 Disse o Senhor a Moisés: Ajunta-me setenta homens dos anciãos de Israel, que sabes serem anciãos e superintendentes do povo; e os trarás perante a tenda da congregação, para que assistam ali contigo. 17 Então, descerei e ali falarei contigo; tirarei do Espírito que está sobre ti e o porei sobre eles; e contigo levarão a carga do povo, para que não a leves tu somente. 18 Dize ao povo: Santificai-vos para amanhã e comereis carne; porquanto chorastes aos ouvidos do Senhor, dizendo: Quem nos dará carne a comer? Íamos bem no Egito. Pelo que o Senhor vos dará carne, e comereis. 19 Não comereis um dia, nem dois dias, nem cinco, nem dez, nem ainda vinte; 20 mas um mês inteiro, até vos sair pelos narizes, até que vos enfastieis dela, porquanto rejeitastes o Senhor, que está no meio de vós, e chorastes diante dele, dizendo: Por que saímos do Egito? 21 Respondeu Moisés: Seiscentos mil homens de pé é este povo no meio do qual estou; e tu disseste: Dar-lhes-ei carne, e a comerão um mês inteiro. 22 Matar-se-ão para eles rebanhos de ovelhas e de gado que lhes bastem? Ou se ajuntarão para eles todos os peixes do mar que lhes bastem? 23 Porém o Senhor respondeu a Moisés: Ter-se-ia encurtado a mão do Senhor? Agora mesmo, verás se se cumprirá ou não a minha palavra!

24 Saiu, pois, Moisés, e referiu ao povo as palavras do Senhor, e ajuntou setenta homens dos anciãos do povo, e os pôs ao redor da tenda. 25 Então, o Senhor desceu na nuvem e lhe falou; e, tirando do Espírito que estava sobre ele, o pôs sobre aqueles setenta anciãos; quando o Espírito repousou sobre eles, profetizaram; mas, depois, nunca mais. 26 Porém, no arraial, ficaram dois homens; um se chamava Eldade, e o outro, Medade. Repousou sobre eles o Espírito, porquanto estavam entre os inscritos, ainda que não saíram à tenda; e profetizavam no arraial. 27 Então, correu um moço, e o anunciou a Moisés, e disse: Eldade e Medade profetizam no arraial. 28 Josué, filho de Num, servidor de Moisés, um dos seus escolhidos, respondeu e disse: Moisés, meu senhor, proíbe-lho. 29 Porém Moisés lhe disse: Tens tu ciúmes por mim? Tomara todo o povo do Senhor fosse profeta, que o Senhor lhes desse o seu Espírito! 30 Depois, Moisés se recolheu ao arraial, ele e os anciãos de Israel.

31 Então, soprou um vento do Senhor, e trouxe codornizes do mar, e as espalhou pelo arraial quase caminho de um dia, ao seu redor, cerca de dois côvados sobre a terra. 32 Levantou-se o povo todo aquele dia, e a noite, e o outro dia e recolheu as codornizes; o que menos colheu teve dez ômeres; e as estenderam para si ao redor do arraial. 33 Estava ainda a carne entre os seus dentes, antes que fosse mastigada, quando se acendeu a ira do Senhor contra o povo, e o feriu com praga mui grande. 34 Pelo que o nome daquele lugar se chamou Quibrote-Hataavá, porquanto ali enterraram o povo que teve o desejo das comidas dos egípcios. 35 De Quibrote-Hataavá partiu o povo para Hazerote e ali ficou.

1 Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicînd că -i merge rău. Cînd a auzit Domnul, S'a mîniat. S'a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberii.2 Poporul a strigat către Moise. Moise s'a rugat Domnului, şi focul s'a stins.3 Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentrucă se aprinsese focul Domnului printre ei.4 Adunăturii de oameni, cari se aflau în mijlocul lui Israel, i -a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plîngă, şi să zică: ,,Cine ne va da carne să mîncăm?5 Ne aducem aminte de peştii pe cari -i mîncam în Egipt, şi cari nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.6 Acum ni s'a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decît mana aceasta.``7 Mana semăna cu grăuntele de coriandru, şi la vedere era ca bedeliumul.8 Poporul se risipea şi o strîngea, o măcina la rîşniţă, sau o pisa într'o piuă; o fierbea în oală, şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.9 Cînd cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana.10 Moise a auzit pe popor plîngînd, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mînia Domnului s'a aprins cu tărie. Moise s'a întristat,11 şi a zis Domnului: ,,Pentru ce mîhneşti Tu pe robul Tău, şi pentru ce n'am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?12 Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: ,Poartă -l la sînul tău, cum poartă doica pe copil,` pînă în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i -o vei da?13 De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plîng la mine, zicînd: ,Dă-ne carne ca să mîncăm!`14 Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.15 Decît să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.``16 Domnul a zis lui Moise: ,,Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari -i cunoşti ca bătrîni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu -i la cortul întîlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.17 Eu Mă voi pogorî, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi -l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n'o porţi tu singur.18 Să spui poporului: ,Sfinţiţi-vă pentru mîne, şi aveţi să mîncaţi carne, fiindcă aţi plîns în auzul Domnului, şi aţi zis: ,Cine ne va da carne să mîncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!` Domnul vă va da carne, şi veţi mînca.19 Aveţi să mîncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici două zeci de zile,20 ci o lună întreagă, pînă vă va ieşi pe nări, şi vă veţi scîrbi de ea, pentrucă n'aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, şi pentrucă aţi plîns înaintea Lui, zicînd: ,Pentruce am ieşit noi oare din Egipt?.``21 Moise a zis: ,,Şase sute de mii de oameni cari merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sînt eu, şi Tu zici: ,Le voi da carne, şi vor mînca o lună întreagă!`22 Putem tăia oare atîtea oi şi atîţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?``23 Domnul a răspuns lui Moise: ,,Nu cumva s'a scurtat oare mîna Domnului? Vei vedea acum dacă ceeace ţi-am spus se va întîmpla sau nu.``24 Moise a ieşit, şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrînii poporului, şi i -a pus în jurul cortului.25 Domnul S'a pogorît în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l -a pus peste cei şaptezeci de bătrîni. Şi de îndată ce duhul s'a aşezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n'au mai proorocit.26 Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s'a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să proorocească şi ei în tabără.27 Un tînăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicînd: ,,Eldad şi Medad proorocesc în tabără.``28 Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţa lui, a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Domnule Moise, opreşte -i.``29 Moise i -a răspuns: ,,Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!``30 Apoi Moise s'a întors în tabără, el şi bătrînii lui Israel.31 Domnul a făcut să sufle de peste mare un vînt, care a adus prepeliţe, şi le -a răspîndit peste tabără cale cam de o zi într'o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberii. Aveau o înălţime de aproape doi coţi dela faţa pămîntului.32 În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s'a sculat şi a strîns prepeliţe; cel ce strînsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberii.33 Pe cînd carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.34 Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentrucă acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.35 Dela Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot, şi s'a oprit la Haţerot.