1 Enviai o cordeiro ao dominador da terra, desde Sela, no deserto, até ao monte da filha de Sião. 2 Doutro modo, sucederá que serão as filhas de Moabe junto aos vaus de Arnom como o pássaro vagueante, lançado fora do ninho. 3 Toma conselho, executa o juízo, e põe a tua sombra no pino do meio-dia como a noite; esconde os desterrados e não descubras os vagueantes. 4 Habitem entre ti os meus desterrados, ó Moabe; serve-lhes de refúgio perante a face do destruidor; porque o homem violento terá fim; a destruição é desfeita, e os opressores são consumidos sobre a terra. 5 Porque um trono se firmará em benignidade, e sobre ele no tabernáculo de Davi se assentará em verdade um que julgue, e busque o juízo, e se apresse a fazer justiça.

6 Ouvimos da soberba de Moabe, a soberbíssima, e da sua altivez, e da sua soberba, e do seu furor; a sua jactância é vã.

7 Portanto, Moabe uivará por Moabe; todos uivarão; gemereis pelos fundamentos de Quir-Haresete, pois já estão abalados. 8 Porque os campos de Hesbom e a vinha de Sibma enfraqueceram; os senhores das nações talaram as suas melhores plantas; vão chegando a Jazer; andam vagueando pelo deserto; os seus ramos se estenderam e já passaram além do mar. 9 Pelo que prantearei, com o pranto de Jazer, a vinha de Sibma; regar-te-ei com as minhas lágrimas, ó Hesbom e Eleale, porque o júbilo dos teus frutos de verão e da tua sega desapareceu. 10 E fugiu o folguedo e a alegria do campo fértil, e já nas vinhas se não canta, nem há júbilo algum; já o pisador não pisará as uvas nos lagares. Eu fiz cessar o júbilo. 11 Pelo que minhas entranhas soam por Moabe como harpa, e o meu interior, por Quir-Heres. 12 E será que, quando Moabe se apresentar, quando se cansar nos altos, e entrar no seu santuário a orar, nada alcançará.

13 Esta é a palavra que o Senhor falou, no passado, contra Moabe. 14 Mas, agora, falou o Senhor, dizendo: Dentro em três anos, tais quais os anos de assalariados, será envilecida a glória de Moabe, com toda a sua grande multidão; e o resíduo será pouco, pequeno e impotente.

1 Trimeteţi miei cîrmuitorului ţării, trimeteţi -i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!2 Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. -3 Şi vor zice: ,,Sfătuieşte, mijloceşte, acopere-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe ceice sînt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfîrşi, celce calcă ţara în picioare va pieri.5 Şi atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; şi se va vedea şezînd cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de rîvnă pentru dreptate. -6 ,Auzim îngîmfarea mîndrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.``7 Deaceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărîmăturile Chir-Haresetului, adînc mîhniţi;8 căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc; stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, cari se întindeau pînă la Iaezer, şi se încîlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.9 Deaceea plîng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrămile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!10 S'a dus bucuria şi veselia din cîmpii! Şi în vii, nu mai sînt cîntece, nu mai sînt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. -,,Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.11 Deaceea îmi plînge sufletul pentru Moab ca o arfă şi inima pentru Chir-Hares;12 şi cînd se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi şi va intra în locaşul său cel sfînt să se roage, nu va putea să capete nimic!`` -13 Acesta este cuvîntul, pe care l -a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.14 Iar acum Domnul vorbeşte, şi zice: ,,În trei ani, ca anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime; şi ce va rămînea, va fi puţin lucru, aproape nimic.``