1 Se voltares, ó Israel, diz o Senhor, para mim voltarás; e, se tirares as tuas abominações de diante de mim, não andarás mais vagueando, 2 e jurarás: Vive o Senhor, na verdade, no juízo e na justiça; e nele se bendirão as nações e nele se gloriarão. 3 Porque assim diz o Senhor aos homens de Judá e a Jerusalém: Lavrai para vós o campo de lavoura e não semeeis entre espinhos.

4 Circuncidai-vos para o Senhor e tirai os prepúcios do vosso coração, ó homens de Judá e habitantes de Jerusalém, para que a minha indignação não venha a sair como fogo e arda de modo que não haja quem a apague, por causa da malícia das vossas obras.

5 Anunciai em Judá, e fazei ouvir em Jerusalém, e dizei: Tocai a trombeta na terra! Gritai em alta voz, dizendo: Ajuntai-vos, e entremos nas cidades fortes! 6 Arvorai a bandeira para Sião, fugi para salvação vossa, não pareis; porque eu trago um mal do Norte, uma grande destruição. 7 Já um leão subiu da sua ramada, e um destruidor das nações; ele já partiu e saiu do seu lugar para fazer da tua terra uma desolação, a fim de que as tuas cidades sejam destruídas, e ninguém habite nelas. 8 Por isso, cingi-vos de panos de saco, lamentai e uivai; porque o ardor da ira do Senhor não se desviou de nós. 9 E sucederá, naquele tempo, diz o Senhor, que se desfará o coração do rei e o coração dos príncipes; e os sacerdotes pasmarão, e os profetas se maravilharão. 10 Então, disse eu: Ah! Senhor Jeová! Verdadeiramente trouxeste grande ilusão a este povo e a Jerusalém, dizendo: Tereis paz; pois a espada penetra-lhe até à alma.

11 Naquele tempo, se dirá a este povo e a Jerusalém: Um vento seco das alturas do deserto veio ao caminho da filha do meu povo, não para padejar, nem para alimpar. 12 Um vento virá a mim, de grande veemência; agora, também eu pronunciarei juízos contra eles. 13 Eis que virá subindo como nuvens, e os seus carros, como a tormenta; os seus cavalos serão mais ligeiros do que as águias. Ai de nós, que somos assolados! 14 Lava o teu coração da malícia, ó Jerusalém, para que sejas salva; até quando permanecerão no meio de ti os teus maus pensamentos?

15 Porque uma voz anuncia desde Dã e faz ouvir a calamidade desde o monte de Efraim. 16 Proclamai isto às nações, fazei-o ouvir contra Jerusalém: Vigias vêm de uma terra remota e levantarão a sua voz contra as cidades de Judá. 17 Como os guardas de um campo, eles a rodeiam; porquanto ela se rebelou contra mim, diz o Senhor. 18 O teu caminho e as tuas obras te trouxeram estas coisas; esta é a tua iniquidade, que, de tão amargosa, te chega até ao coração.

19 Ah! Entranhas minhas, entranhas minhas! Estou ferido no meu coração! O meu coração ruge; não me posso calar, porque tu, ó minha alma, ouviste o som da trombeta e o alarido da guerra. 20 Quebranto sobre quebranto se apregoa, porque já toda a terra está destruída; de repente, foram destruídas as minhas tendas, e as minhas cortinas num momento. 21 Até quando verei a bandeira e ouvirei a voz da trombeta? 22 Deveras o meu povo está louco, já me não conhece; são filhos néscios e não inteligentes; sábios são para mal fazer, mas para bem fazer nada sabem. 23 Observei a terra, e eis que estava assolada e vazia; e os céus, e não tinham a sua luz. 24 Observei os montes, e eis que estavam tremendo; e todos os outeiros estremeciam. 25 Observei e vi que homem nenhum havia e que todas as aves do céu tinham fugido. 26 Vi também que a terra fértil era um deserto e que todas as suas cidades estavam derribadas diante do Senhor, diante do furor da sua ira.

27 Porque assim diz o Senhor: Toda esta terra será assolada; de todo, porém, a não consumirei. 28 Por isso, lamentará a terra, e os céus em cima se enegrecerão; porquanto assim o disse, assim o propus e não me arrependi nem me desviarei disso. 29 Ao clamor dos cavaleiros e dos flecheiros fugiram todas as cidades; entraram pelas nuvens e subiram pelos penhascos; todas as cidades ficaram desamparadas, e já ninguém habita nelas.

30 Agora, pois, que farás, ó assolada? Ainda que te vistas de carmesim, ainda que te adornes com enfeites de ouro, ainda que te pintes em volta dos teus olhos com o antimônio, debalde te farias bela; os amantes te desprezam e procuram tirar-te a vida. 31 Porquanto ouço uma voz como de mulher que está de parto, uma angústia como da que está com dores do primeiro filho; a voz da filha de Sião, ofegante, que estende as mãos, dizendo: Oh! Ai de mim agora! Porque a minha alma desmaia diante dos assassinos.

1 ,,Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urîciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci.2 Dacă vei jura: ,Viu este Domnul!` cu adevăr, cu neprihănire şi cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvîntate în El, şi se vor făli cu El3 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: ,Desţeleniţi-vă un ogor nou, şi nu sămănaţi între spini!4 Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mînia Mea ca un foc, şi să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!``5 ,,Daţi de ştire în Iuda, vestiţi la Ierusalim, şi spuneţi: ,Sunaţi din trîmbiţă în ţară!` ,Strigaţi în gura mare, şi ziceţi: ,Strîngeţi-vă şi haidem în cetăţile întărite!``6 ,,Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci dela miazănoapte aduc nenorocirea şi un mare prăpăd.7 Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, şi -a părăsit locul, ca să-ţi pustiiască ţara, să-ţi dărîme cetăţile, şi nimeni să nu mai locuiască în ele.8 De aceea, acoperiţi-vă cu saci, plîngeţi şi gemeţi; căci mînia aprinsă a Domnului nu se abate dela noi.9 ,,În ziua aceea, zice Domnul, împăratul şi căpeteniile îşi vor pierde inima, preoţii vor rămînea încremeniţi, şi proorocii uimiţi.10 ,,Eu am zis: ,Ah! Doamne, Dumnezeule! Ai înşelat în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul, cînd ai zis: ,Veţi avea pace!` Şi totuş sabia le ameninţă viaţa.11 În vremea aceea, se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: ,Un vînt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vînture nici ca să cureţe grîul.12 Ci un vînt năpraznic vine de acolo pînă la Mine! Acum le voi rosti hotărîrea!`13 ,Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carăle lui sînt ca un vîrtej, caii lui sînt mai uşori decît vulturii.` ,Vai de noi, căci sîntem prăpădiţi!` -14 ,Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?`15 ,Căci un glas care porneşte dela Dan şi vesteşte nenorocirea, o vesteşte dela muntele lui Efraim.16 ,Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi -l cunoscut Ierusalimului. ,Vin nişte împresurători dintr'o ţară depărtată, şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda.17 Ca cei ce păzesc un ogor, ei înconjoară Ierusalimul, căci s'a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.` -18 ,Acesta este rodul căilor şi faptelor tale, este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar, şi te pătrunde pînă la inimă.`19 ,Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trîmbiţei, şi strigătul de război.20 Se vesteşte dărîmare peste dărîmare, căci toată ţara este pustiită; colibele îmi sînt pustiite deodată, şi corturile într'o clipă!21 Pînă cînd voi vedea steagul fîlfăind şi voi auzi sunetul trîmbiţei?`` -22 ,,Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sînt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sînt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.`` -23 ,,Mă uit la pămînt, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!24 Mă uit la munţi, şi iată că sînt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină!25 Mă uit, şi iată că nu este niciun om; şi toate păsările cerurilor au fugit!26 Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sînt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mîniei Lui aprinse!``27 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Toată ţara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.28 Din pricina aceasta, ţara este în jale, şi cerurile sus sînt întunecate; căci Eu am zis, am hotărît lucrul acesta, şi nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce.` -29 ,La vuietul călăreţilor şi arcaşilor, toate cetăţile fug; se ascund în păduri şi se suie pe stînci; toate cetăţile sînt părăsite, nu mai au locuitori.30 Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cîrmîz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulimeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnici tăi te dispreţuiesc, şi vor să-ţi ia viaţa.31 Căci Eu aud nişte ţipete ca ale unei femei în chinurile naşterii, ţipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină şi întinde mîinile, zicînd: ,Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaşilor!``