1 And it came to pass after the death of Saul, when David was returned from the slaughter of the Amalekites, and David had abode two days in Ziklag; 2 it came to pass on the third day, that, behold, a man came out of the camp from Saul, with his clothes rent, and earth upon his head: and so it was, when he came to David, that he fell to the earth, and did obeisance. 3 And David said unto him, From whence comest thou? And he said unto him, Out of the camp of Israel am I escaped. 4 And David said unto him, How went the matter? I pray thee, tell me. And he answered, The people are fled from the battle, and many of the people also are fallen and dead; and Saul and Jonathan his son are dead also. 5 And David said unto the young man that told him, How knowest thou that Saul and Jonathan his son are dead? 6 And the young man that told him said, As I happened by chance upon mount Gilboa, behold, Saul was leaning upon his spear; and, lo, the chariots and the horsemen followed hard after him. 7 And when he looked behind him, he saw me, and called unto me. And I answered, Here am I. 8 And he said unto me, Who art thou? And I answered him, I am an Amalekite. 9 And he said unto me, Stand, I pray thee, beside me, and slay me; for anguish hath taken hold of me, because my life is yet whole in me. 10 So I stood beside him, and slew him, because I was sure that he could not live after that he was fallen: and I took the crown that was upon his head, and the bracelet that was on his arm, and have brought them hither unto my lord.
11 Then David took hold on his clothes, and rent them; and likewise all the men that were with him: 12 and they mourned, and wept, and fasted until even, for Saul, and for Jonathan his son, and for the people of Jehovah, and for the house of Israel; because they were fallen by the sword. 13 And David said unto the young man that told him, Whence art thou? And he answered, I am the son of a sojourner, an Amalekite. 14 And David said unto him, How wast thou not afraid to put forth thy hand to destroy Jehovah’s anointed? 15 And David called one of the young men, and said, Go near, and fall upon him. And he smote him, so that he died. 16 And David said unto him, Thy blood be upon thy head; for thy mouth hath testified against thee, saying, I have slain Jehovah’s anointed.
17 And David lamented with this lamentation over Saul and over Jonathan his son 18 (and he bade them teach the children of Judah the song of the bow: behold, it is written in the book of Jashar):
19 Thy glory, O Israel, is slain upon thy high places!
How are the mighty fallen!
20 Tell it not in Gath,
Publish it not in the streets of Ashkelon;
Lest the daughters of the Philistines rejoice,
Lest the daughters of the uncircumcised triumph.
21 Ye mountains of Gilboa,
Let there be no dew nor rain upon you, neither fields of offerings:
For there the shield of the mighty was vilely cast away,
The shield of Saul, not anointed with oil.
22 From the blood of the slain, from the fat of the mighty,
The bow of Jonathan turned not back,
And the sword of Saul returned not empty.
23 Saul and Jonathan were lovely and pleasant in their lives,
And in their death they were not divided:
They were swifter than eagles,
They were stronger than lions.
24 Ye daughters of Israel, weep over Saul,
Who clothed you in scarlet delicately,
Who put ornaments of gold upon your apparel.
25 How are the mighty fallen in the midst of the battle!
Jonathan is slain upon thy high places.
26 I am distressed for thee, my brother Jonathan:
Very pleasant hast thou been unto me:
Thy love to me was wonderful,
Passing the love of women.
27 How are the mighty fallen,
And the weapons of war perished!
1 După moartea lui Saul, David, dupăce bătuse pe Amaleciţi, se întorsese de două zile la Ţiclag.
2 A treia zi, a venit un om din tabăra lui Saul, cu hainele sfîşiate şi cu capul presărat cu ţărînă. Cînd a ajuns în faţa lui David, s'a aruncat cu faţa la pămînt, şi s'a închinat.
3 David i -a zis: ,,De unde vii?`` Şi el i -a răspuns: ,,Am scăpat din tabăra lui Israel.``
4 David i -a zis: ,,Spune-mi ce s'a întîmplat?`` Şi el a răspuns: ,,Poporul a fugit de pe cîmpul de bătaie, şi un mare număr de oameni au căzut şi au perit; chiar şi Saul şi fiul său Ionatan, au murit.``
5 David a zis tînărului care -i aducea aceste veşti: ,,De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?``
6 Şi tînărul care -i aducea aceste veşti, a răspuns: ,,Am venit din întîmplare pe muntele Ghilboa; şi Saul sta rezămat în suliţa lui, şi carăle şi călăreţii erau aproape să -l ajungă.
7 Întorcîndu-se, m'a văzut şi m'a chemat. Eu am zis: ,Iată-mă!`
8 Şi el mi -a zis: ,Cine eşti?` I-am răspuns: ,Eu sînt Amalecit.`
9 Şi a zis: ,Apropie-te dar, şi omoară-mă; căci m'a apucat ameţeala, măcar că sînt încă plin de viaţă.`
10 M'am apropiat de el, şi l-am omorît, ştiind bine că n'avea să mai rămînă cu viaţă în urma înfrîngerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ, şi le-am adus aici domnului meu.``
11 David şi -a apucat hainele şi le -a sfîşiat, şi toţi oamenii cari erau lîngă el au făcut acelaş lucru.
12 Au jălit, au plîns şi au postit pînă seara, de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia.
13 David a zis tînărului care -i adusese aceste veşti: ,,De unde eşti?`` Şi el a răspuns: ,,Sînt fiul unui străin, unui Amalecit.``
14 David i -a zis: ,,Cum nu ţi -a fost frică să pui mîna... pe unsul Domnului şi să -l omori?``
15 Şi David a chemat pe unul din oamenii lui, şi a zis: ,,Apropie-te, şi omoară -l!`` Omul acela a lovit pe Amalecit, care a murit.
16 Şi David i -a zis: ,,Sîngele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: ,Am omorît pe unsul Domnului!``
17 Iată cîntarea de jale pe care a alcătuit -o David pentru Saul şi fiul său Ionatan,
18 şi pe care a poruncit s'o înveţe copiii lui Iuda. Este numită cîntarea arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului.
19 ,,Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii!
20 Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspîndiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele Filistenilor, ca să nu se laude fetelor celor netăiaţi... împrejur.
21 Munţi din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă pe voi! Să nu fie pe voi nici cîmpii cari să dea pîrgă pentru darurile de mîncare! Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, scutul lui Saul, ca şi cînd n'ar fi fost uns... cu untdelemn.
22 Dela sîngele celor răniţi, dela grăsimea celor mai voinici, arcul lui Ionatan nu da înapoi niciodată, şi sabia lui Saul nu se învîrtea niciodată în vînt.
23 Saul şi Ionatan, cari s'au plăcut şi s'au iubit în timpul vieţii lor, n'au fost despărţiţi nici la moarte; erau mai uşori decît vulturii, mai tari decît leii.
24 Fiicele lui Israel! plîngeţi pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu şi alte podoabe, care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!
25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!
26 Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată: mai pe sus de dragostea femeiască.
27 Cum au căzut vitejii! Cum li s'au perdut armele!``