1 And he commanded the steward of his house, saying, Fill the men’s sacks with food, as much as they can carry, and put every man’s money in his sack’s mouth. 2 And put my cup, the silver cup, in the sack’s mouth of the youngest, and his grain money. And he did according to the word that Joseph had spoken. 3 As soon as the morning was light, the men were sent away, they and their asses. 4 And when they were gone out of the city, and were not yet far off, Joseph said unto his steward, Up, follow after the men; and when thou dost overtake them, say unto them, Wherefore have ye rewarded evil for good? 5 Is not this that in which my lord drinketh, and whereby he indeed divineth? ye have done evil in so doing. 6 And he overtook them, and he spake unto them these words. 7 And they said unto him, Wherefore speaketh my lord such words as these? Far be it from thy servants that they should do such a thing. 8 Behold, the money, which we found in our sacks’ mouths, we brought again unto thee out of the land of Canaan: how then should we steal out of thy lord’s house silver or gold? 9 With whomsoever of thy servants it be found, let him die, and we also will be my lord’s bondmen. 10 And he said, Now also let it be according unto your words: he with whom it is found shall be my bondman; and ye shall be blameless. 11 Then they hasted, and took down every man his sack to the ground, and opened every man his sack. 12 And he searched, and began at the eldest, and left off at the youngest: and the cup was found in Benjamin’s sack. 13 Then they rent their clothes, and laded every man his ass, and returned to the city.
14 And Judah and his brethren came to Joseph’s house; and he was yet there: and they fell before him on the ground. 15 And Joseph said unto them, What deed is this that ye have done? know ye not that such a man as I can indeed divine? 16 And Judah said, What shall we say unto my lord? what shall we speak? or how shall we clear ourselves? God hath found out the iniquity of thy servants: behold, we are my lord’s bondmen, both we, and he also in whose hand the cup is found. 17 And he said, Far be it from me that I should do so: the man in whose hand the cup is found, he shall be my bondman; but as for you, get you up in peace unto your father.
18 Then Judah came near unto him, and said, Oh, my lord, let thy servant, I pray thee, speak a word in my lord’s ears, and let not thine anger burn against thy servant; for thou art even as Pharaoh. 19 My lord asked his servants, saying, Have ye a father, or a brother? 20 And we said unto my lord, We have a father, an old man, and a child of his old age, a little one; and his brother is dead, and he alone is left of his mother; and his father loveth him. 21 And thou saidst unto thy servants, Bring him down unto me, that I may set mine eyes upon him. 22 And we said unto my lord, The lad cannot leave his father: for if he should leave his father, his father would die. 23 And thou saidst unto thy servants, Except your youngest brother come down with you, ye shall see my face no more. 24 And it came to pass when we came up unto thy servant my father, we told him the words of my lord. 25 And our father said, Go again, buy us a little food. 26 And we said, We cannot go down: if our youngest brother be with us, then will we go down; for we may not see the man’s face, except our youngest brother be with us. 27 And thy servant my father said unto us, Ye know that my wife bare me two sons: 28 and the one went out from me, and I said, Surely he is torn in pieces; and I have not seen him since: 29 and if ye take this one also from me, and harm befall him, ye will bring down my gray hairs with sorrow to Sheol. 30 Now therefore when I come to thy servant my father, and the lad is not with us; seeing that his life is bound up in the lad’s life; 31 it will come to pass, when he seeth that the lad is not with us, that he will die: and thy servants will bring down the gray hairs of thy servant our father with sorrow to Sheol. 32 For thy servant became surety for the lad unto my father, saying, If I bring him not unto thee, then shall I bear the blame to my father for ever. 33 Now therefore, let thy servant, I pray thee, abide instead of the lad a bondman to my lord; and let the lad go up with his brethren. 34 For how shall I go up to my father, if the lad be not with me? lest I see the evil that shall come on my father.
1 Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: ,,Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cît vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.
2 Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tînăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grîului lui``. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.
3 Dimineaţa, cum s'a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.
4 Dar abia ieşiseră din cetate, şi nu se depărtaseră deloc de ea, cînd Iosif a zis economului său: ,,Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, cînd îi vei ajunge, să le spui: ,Pentruce aţi răsplătit binele cu rău?
5 De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu, şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v'aţi purtat astfel.``
6 Economul i -a ajuns, şi le -a spus aceste cuvinte.
7 Ei i-au răspuns: ,,Domnule, pentruce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvîrşit o asemenea faptă!
8 Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
9 Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!``
10 El a zis: ,,Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.``
11 Îndată, şi -a pogorît fiecare sacul la pămînt. Fiecare şi -a deschis sacul.
12 Economul i -a scotocit, începînd cu cel mai în vîrstă şi sfîrşind cu cel mai tînăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
13 Ei şi-au rupt hainele, şi -a încărcat fiecare măgarul, şi s'au întors în cetate.
14 Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe cînd era el încă acolo, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.
15 Iosif le -a zis: ,,Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?``
16 Iuda a răspuns: ,,Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?`` Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, şi acela la care s'a găsit paharul.``
17 Dar Iosif a zis: ,,Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s'a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.``
18 Atunci Iuda s'a apropiat de Iosif, şi a zis: ,,Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, şi să nu te mînii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon.
19 Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicînd: ,,Mai trăeşte tatăl vostru, şi mai aveţi vreun frate?``
20 Noi am răspuns domnului meu: ,,Avem un tată bătrîn, şi un frate tînăr, copil făcut la bătrîneţa lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, şi care era dela aceeaş mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.``
21 Tu ai spus robilor tăi: ,,Aduceţi -l la mine ca să -l văd cu ochii mei.``
22 Noi am răspuns domnului meu: ,,Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă -l va părăsi, tatăl său are să moară.``
23 Tu ai spus robilor tăi: ,,Dacă nu se va pogorî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.``
24 Cînd ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.
25 Tatăl nostru a zis: ,,Duceţi-vă iarăş să ne cumpăraţi ceva merinde.``
26 Noi am răspuns: ,,Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia, de cît dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi.``
27 Robul tău, tatăl nostru, ne -a zis: ,,Voi ştiţi că nevastă-mea mi -a născut doi fii.
28 Unul a ieşit dela mine, şi cred că a fost sfîşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut pînă astăzi.
29 Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta, şi i se va întîmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorî bătrîneţele în locuinţa morţilor.``
30 Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedeslipit sufletul lui,
31 el are să moară, cînd va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în locuinţa morţilor bătrîneţele robului tău, tatăl nostru.
32 Căci robul tău s'a pus chezăş pentru copil, şi a zis tatălui meu: ,,Dacă nu -l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.``
33 Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămînă în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.
34 Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mîhnirea tatălui meu!``