1 I say the truth in Christ, I lie not, my conscience bearing witness with me in the Holy Spirit, 2 that I have great sorrow and unceasing pain in my heart. 3 For I could wish that I myself were anathema from Christ for my brethren’s sake, my kinsmen according to the flesh: 4 who are Israelites; whose is the adoption, and the glory, and the covenants, and the giving of the law, and the service of God, and the promises; 5 whose are the fathers, and of whom is Christ as concerning the flesh, who is over all, God blessed for ever. Amen.

6 But it is not as though the word of God hath come to nought. For they are not all Israel, that are of Israel: 7 neither, because they are Abraham’s seed, are they all children: but, In Isaac shall thy seed be called. 8 That is, it is not the children of the flesh that are children of God; but the children of the promise are reckoned for a seed. 9 For this is a word of promise, According to this season will I come, and Sarah shall have a son. 10 And not only so; but Rebecca also having conceived by one, even by our father Isaac— 11 for the children being not yet born, neither having done anything good or bad, that the purpose of God according to election might stand, not of works, but of him that calleth, 12 it was said unto her, The elder shall serve the younger. 13 Even as it is written, Jacob I loved, but Esau I hated.

14 What shall we say then? Is there unrighteousness with God? God forbid. 15 For he saith to Moses, I will have mercy on whom I have mercy, and I will have compassion on whom I have compassion. 16 So then it is not of him that willeth, nor of him that runneth, but of God that hath mercy. 17 For the scripture saith unto Pharaoh, For this very purpose did I raise thee up, that I might show in thee my power, and that my name might be published abroad in all the earth. 18 So then he hath mercy on whom he will, and whom he will he hardeneth.

19 Thou wilt say then unto me, Why doth he still find fault? For who withstandeth his will? 20 Nay but, O man, who art thou that repliest against God? Shall the thing formed say to him that formed it, Why didst thou make me thus? 21 Or hath not the potter a right over the clay, from the same lump to make one part a vessel unto honor, and another unto dishonor? 22 What if God, willing to show his wrath, and to make his power known, endured with much longsuffering vessels of wrath fitted unto destruction: 23 and that he might make known the riches of his glory upon vessels of mercy, which he afore prepared unto glory, 24 even us, whom he also called, not from the Jews only, but also from the Gentiles? 25 As he saith also in Hosea,

I will call that my people, which was not my people;

And her beloved, that was not beloved.

26 And it shall be, that in the place where it was said unto them, Ye are not my people,

There shall they be called sons of the living God.

27 And Isaiah crieth concerning Israel, If the number of the children of Israel be as the sand of the sea, it is the remnant that shall be saved: 28 for the Lord will execute his word upon the earth, finishing it and cutting it short. 29 And, as Isaiah hath said before,

Except the Lord of Sabaoth had left us a seed,

We had become as Sodom, and had been made like unto Gomorrah.

30 What shall we say then? That the Gentiles, who followed not after righteousness, attained to righteousness, even the righteousness which is of faith: 31 but Israel, following after a law of righteousness, did not arrive at that law. 32 Wherefore? Because they sought it not by faith, but as it were by works. They stumbled at the stone of stumbling; 33 even as it is written,

Behold, I lay in Zion a stone of stumbling and a rock of offence:

And he that believeth on him shall not be put to shame.

1 Spun*Cap. 1:9.2 Cor. 1:23;11:31;12:19.Gal. 1:20.Filip. 1:8.1 Tim. 2:7. adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor 2 că*Cap. 10:1. simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. 3 Căci aproape să*Exod 32:32. doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. 4 Ei*Deut. 7:6. sunt israeliți, au*Exod 4:22.Deut. 14:1.Ier. 31:9. înfierea, slava*1 Sam. 4:21.1 Împ. 8:11.Ps. 63:2;78:61., legămintele*Fapte 3:25.Evr. 8:8-10., darea Legii*Ps. 147:19., slujba dumnezeiască*Evr. 9:1., făgăduințele*Fapte 13:32. Cap. 3:2.Efes. 2:12., 5 patriarhii*Deut. 10:15. Cap. 11:28., și din*Luca 3:23. Cap. 1:3. ei a ieșit, după trup, Hristosul, care*Ier. 23:6.Ioan 1:1.Fapte 20:28.Evr. 1:8.1 Ioan 5:20. este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

6 Dar aceasta nu*Num. 23:19. Cap. 3:3. înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu*Ioan 8:39. Cap. 2:28,29;4:12,16.Gal. 6:16. toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel 7 și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu*Gal. 4:23. toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac*Gen. 21:12.Evr. 11:18. vei avea o sămânță, care-ți va purta numele." 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii*Gal. 4:28. făgăduinței sunt socotiți ca sămânță. 9 Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta*Gen. 18:10,14. Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu." 10 Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca*Gen. 25:21.. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. 11 Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin*Cap. 4:17;8:28. Cel ce cheamă –, 12 s-a zis Rebecăi: „Cel*Gen. 25:23. mai mare va fi rob celui mai mic", 13 după cum este scris: „Pe Iacov*Deut. 21:15.Prov. 13:24.Mal. 1:2,3.Mat. 10:37.Luca 14:26.Ioan 12:25. l-am iubit, iar pe Esau l-am urât."

14 Deci ce vom zice? Nu cumva*Deut. 32:4.2 Cron. 19:7.Iov 8:3;34:10.Ps. 92:15. este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! 15 Căci El a zis lui Moise: „Voi avea*Exod 33:19. milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur." 16 Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. 17 Fiindcă Scriptura*Gal. 3:8,22. zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins*Exod 9:16., ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul." 18 Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. 19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci*2 Cron. 20:6.Iov 9:12;23:13.Dan. 4:35. cine poate sta împotriva voiei Lui?" 20 Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va*Is. 29:16;45:6;64:8. zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?" 21 Nu este olarul*Prov. 16:4.Ier. 18:6. stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un*2 Tim. 2:20. vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? 22 Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase*1 Tes. 5:9. ale mâniei, făcute*1 Pet. 2:8.Iuda 4. pentru pieire, 23 și să-Și arate bogăția*Cap. 2:4.Efes. 1:7.Col. 1:27. slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit*Cap. 8:28-30. mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? 24 Astfel, El ne-a chemat nu*Cap. 3:29. numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, 25 după cum zice în Osea: „Voi*Osea 2:23.1 Pet. 2:10. numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și preaiubită pe cea care nu era preaiubită. 26 Și*Osea 1:10. acolo unde li se zicea: ‘Voi nu sunteți poporul Meu’, vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu." 27 Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel:

„Chiar*Is. 10:22,23. Cap. 11:5. dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. 28 Căci Domnul va împlini pe deplin*Is. 28:22. și repede, pe pământ, cuvântul Lui." 29 Și, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă*Is. 1:9.Plâng. 3:22. nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca*Is. 13:19.Ier. 50:40. Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora."

30 Deci ce vom zice? Neamurile*Cap. 4:11;10:20., care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care*Cap. 1:17. se capătă prin credință; 31 pe când Israel, care umbla*Cap. 10:2;11:7. după o Lege care să dea neprihănirea, n-a*Gal. 5:4. ajuns la Legea aceasta. 32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au*Luca 2:34.1 Cor. 1:23. lovit de piatra de poticnire, 33 după cum este scris: „Iată*Ps. 118:22.Is. 8:14;28:16.Mat. 21:42.1 Pet. 2:6-8. că pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și*Cap. 10:11. cine crede în El nu va fi dat de rușine."