1 Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iucal, fiul lui Şelemia, şi Paşhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele, pe cari le spunea Ieremia întregului popor, zicînd:
2 ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Cine va rămînea în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi şi se va duce la Haldei, va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui, şi va trăi.
3 Aşa vorbeşte Domnul: ,Cetatea aceasta va fi dată în mîna oştirii împăratului Babilonului, şi o va lua!`
4 Atunci căpeteniile au zis împăratului: ,Omul acesta ar trebui omorît! Căci moaie inima oamenilor de război cari au mai rămas în cetatea aceasta, şi a întregului popor, ţinîndu-le asemenea cuvîntări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia, şi nu -i vrea de cît nenorocirea.``
5 Împăratul Zedechia a răspuns: ,,Iată -l că este în mînile voastre; căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră!``
6 Atunci ei au luat pe Ieremia, şi l-au aruncat în groapa lui Machia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniţei, şi au pogorît în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s'a afundat în noroi.
7 Ebed-Melec, Etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.
8 Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului, şi a vorbit împăratului astfel:
9 ,,Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s'au purtat aşa cu proorocul Ieremia, aruncîndu -l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pîne!``
10 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, Etiopianul: ,,Ia de aici treizeci de oameni cu tine, şi scoate din groapă pe proorocul Ieremia, pînă nu moare!``
11 Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia, şi s'a dus la casa împăratului, într'un loc dedesuptul vistieriei; a luat de acolo nişte petece de haine purtate şi nişte trenţe de haine vechi, şi le -a pogorît lui Ieremia în groapă, cu nişte funii.
12 Ebed-Melec, Etiopianul, a zis lui Ieremia: ,,Pune aceste petece purtate şi aceste trenţe supt subsiori, supt funii.`` Şi Ieremia a făcut aşa.
13 Au tras astfel pe Ieremia cu funiile, şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în curtea temniţei.
14 Împăratul Zedechia a trimes după proorocul Ieremia, şi l -a adus la el la intrarea a treia a Casei Domnului. Şi împăratul a zis lui Ieremia: ,,Am să te întreb ceva, să nu-mi ascunzi nimic!``
15 Ieremia a răspuns lui Zedechia: ,,Dacă ţi -l voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ţi voi da un sfat, nu mă vei asculta.``
16 Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia, şi a zis: ,,Viu este Domnul, care ne -a dat viaţa, că nu te voi omorî şi nu te voi lăsa în mînile oamenilor acestora, cari vor să-ţi ia viaţa!``
17 Ieremia a zis atunci lui Zedechia: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viaţă, şi nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta.
18 Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mînile Haldeilor, cari o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mînile lor!``
19 Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: ,,Mă tem de Iudeii cari au trecut la Haldei; mă tem să nu mă dea în mînile lor, şi să mă batjocorească.``
20 Ieremia a răspuns: ,,Nu te vor da.`` Ascultă glasul Domnului în ce-ţi spun, căci o vei duce bine, şi vei scăpa cu viaţă.
21 Dar dacă nu vrei să ieşi, iată ce mi -a descoperit Domnul:
22 ,,Toate nevestele cari au mai rămas în casa împăratului lui Iuda, vor fi luate de căpeteniile împăratului Babilonului, şi vor zice jălind: ,Prietenii tăi cei buni te-au înşelat şi te-au înduplecat; dar cînd ţi s'au afundat picioarele în noroi, ei au fugit!`
23 Toate nevestele tale şi copiii tăi vor fi luaţi de Haldei; şi nu vei scăpa de mînile lor, ci vei fi prins de mîna împăratului Babilonului, şi cetatea aceasta va fi arsă cu foc.``
24 Zedechia a zis lui Ieremia: ,,Să nu ştie nimeni nimic din cuvintele acestea, şi nu vei muri!
25 Dar dacă vor auzi căpeteniile că ţi-am vorbit, şi dacă vor veni şi-ţi vor zice: ,Spune-ne ce ai spus împăratului, şi ce ţi -a spus împăratul, nu ne ascunde nimic, şi nu te vom omorî`, -
26 să le răspunzi: ,Am rugat pe împărat să nu mă trimeată iarăş, în casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!``
27 Toate căpeteniile au venit la Ieremia şi l-au întrebat. El le -a răspuns întocmai cum poruncise împăratul. Ei au tăcut atunci, şi au plecat, căci nimeni n'auzise nimic.
28 Ieremia însă a rămas în curtea temniţei pînă în ziua luării Ierusalimului.``
1 א וישמע שפטיה בן מתן וגדליהו בן פשחור ויוכל בן שלמיהו ופשחור בן מלכיה את הדברים--אשר ירמיהו מדבר אל כל העם לאמר
2 ב כה אמר יהוה הישב בעיר הזאת ימות בחרב ברעב ובדבר והיצא אל הכשדים יחיה (וחיה) והיתה לו נפשו לשלל וחי {ס}
3 ג כה אמר יהוה הנתן תנתן העיר הזאת ביד חיל מלך בבל--ולכדה
4 ד ויאמרו השרים אל המלך יומת נא את האיש הזה--כי על כן הוא מרפא את ידי אנשי המלחמה הנשארים בעיר הזאת ואת ידי כל העם לדבר אליהם כדברים האלה כי האיש הזה איננו דרש לשלום לעם הזה--כי אם לרעה
5 ה ויאמר המלך צדקיהו הנה הוא בידכם כי אין המלך יוכל אתכם דבר
6 ו ויקחו את ירמיהו וישלכו אתו אל הבור מלכיהו בן המלך אשר בחצר המטרה וישלחו את ירמיהו בחבלים ובבור אין מים כי אם טיט ויטבע ירמיהו בטיט {ס}
7 ז וישמע עבד מלך הכושי איש סריס והוא בבית המלך כי נתנו את ירמיהו אל הבור והמלך יושב בשער בנימן
8 ח ויצא עבד מלך מבית המלך וידבר אל המלך לאמר
9 ט אדני המלך הרעו האנשים האלה את כל אשר עשו לירמיהו הנביא את אשר השליכו אל הבור וימת תחתיו מפני הרעב כי אין הלחם עוד בעיר
10 י ויצוה המלך את עבד מלך הכושי לאמר קח בידך מזה שלשים אנשים והעלית את ירמיהו הנביא מן הבור בטרם ימות
11 יא ויקח עבד מלך את האנשים בידו ויבא בית המלך אל תחת האוצר ויקח משם בלוי הסחבות (סחבות) ובלוי מלחים וישלחם אל ירמיהו אל הבור בחבלים
12 יב ויאמר עבד מלך הכושי אל ירמיהו שים נא בלואי הסחבות והמלחים תחת אצלות ידיך מתחת לחבלים ויעש ירמיהו כן
13 יג וימשכו את ירמיהו בחבלים ויעלו אתו מן הבור וישב ירמיהו בחצר המטרה {ס}
14 יד וישלח המלך צדקיהו ויקח את ירמיהו הנביא אליו אל מבוא השלישי אשר בבית יהוה ויאמר המלך אל ירמיהו שאל אני אתך דבר--אל תכחד ממני דבר
15 טו ויאמר ירמיהו אל צדקיהו כי אגיד לך הלוא המת תמיתני וכי איעצך לא תשמע אלי
16 טז וישבע המלך צדקיהו אל ירמיהו--בסתר לאמר חי יהוה את ( ) אשר עשה לנו את הנפש הזאת אם אמיתך ואם אתנך ביד האנשים האלה אשר מבקשים את נפשך {ס}
17 יז ויאמר ירמיהו אל צדקיהו {ס} כה אמר יהוה אלהי צבאות אלהי ישראל אם יצא תצא אל שרי מלך בבל וחיתה נפשך והעיר הזאת לא תשרף באש וחיתה אתה וביתך
18 יח ואם לא תצא אל שרי מלך בבל--ונתנה העיר הזאת ביד הכשדים ושרפוה באש ואתה לא תמלט מידם {ס}
19 יט ויאמר המלך צדקיהו אל ירמיהו אני דאג את היהודים אשר נפלו אל הכשדים--פן יתנו אתי בידם והתעללו בי
20 כ ויאמר ירמיהו לא יתנו שמע נא בקול יהוה לאשר אני דבר אליך--וייטב לך ותחי נפשך
21 כא ואם מאן אתה לצאת--זה הדבר אשר הראני יהוה
22 כב והנה כל הנשים אשר נשארו בבית מלך יהודה מוצאות אל שרי מלך בבל והנה אמרת הסיתוך ויכלו לך אנשי שלמך הטבעו בבץ רגלך נסגו אחור
23 כג ואת כל נשיך ואת בניך מוצאים אל הכשדים ואתה לא תמלט מידם כי ביד מלך בבל תתפש ואת העיר הזאת תשרף באש {ס}
24 כד ויאמר צדקיהו אל ירמיהו איש אל ידע בדברים האלה--ולא תמות
25 כה וכי ישמעו השרים כי דברתי אתך ובאו אליך ואמרו אליך הגידה נא לנו מה דברת אל המלך אל תכחד ממנו ולא נמיתך ומה דבר אליך המלך
26 כו ואמרת אליהם מפיל אני תחנתי לפני המלך לבלתי השיבני בית יהונתן למות שם {פ}
27 כז ויבאו כל השרים אל ירמיהו וישאלו אתו ויגד להם ככל הדברים האלה אשר צוה המלך ויחרשו ממנו כי לא נשמע הדבר
28 כח וישב ירמיהו בחצר המטרה עד יום אשר נלכדה ירושלם {ס} והיה כאשר נלכדה ירושלם