1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin.
2 Cuvîntul Domnului i -a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,
3 şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, pînă la sfîrşitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, pînă pe vremea cînd a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.
4 ,,Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
5 ,Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.``
6 Eu am răspuns: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sînt un copil.``
7 Dar Domnul mi -a zis: ,,Nu zice: ,Sînt un copil,` căci te vei duce la toţi aceia la cari te voi trimete, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
8 Nu te teme de ei; căci Eu sînt cu tine ca să te scap, -zice Domnul. -
9 Apoi Domnul Şi -a întins mîna, şi mi -a atins gura. Şi Domnul mi -a zis: ,Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
10 Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărîmi, şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.
11 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,Ce vezi, Ieremio?` Eu am răspuns: ,Văd un veghetor.`
12 Şi Domnul mi -a zis: ,Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra Cuvîntului Meu, ca să -l împlinesc.``
13 ,,Cuvîntul Domnului mi -a vorbit a doua oară, astfel: ,,Ce vezi?`` Eu am răspuns: ,Văd un cazan clocotind, dinspre miază-noapte.``
14 ,,Şi Domnul mi -a zis: ,Dela miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.
15 Căci iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor dela miazănoapte, zice Domnul; ele vor veni, şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui dejur împrejur, şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda.
16 Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor, din pricina întregei lor răutăţi, pentrucă M'au părăsit şi au adus tămîie altor dumnezei şi s'au închinat înaintea lucrării mînilor lor.
17 Dar tu, încinge-ţi coapsele, scoală-te, şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.
18 Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stîlp de fier şi un zid de aramă, împotriva întregei ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării.
19 Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sînt cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu sînt cu tine, ca să te scap, zice Domnul.``
1 א דברי ירמיהו בן חלקיהו מן הכהנים אשר בענתות בארץ בנימן
2 ב אשר היה דבר יהוה אליו בימי יאשיהו בן אמון מלך יהודה בשלש עשרה שנה למלכו
3 ג ויהי בימי יהויקים בן יאשיהו מלך יהודה עד תם עשתי עשרה שנה לצדקיהו בן יאשיהו מלך יהודה--עד גלות ירושלם בחדש החמישי {פ}
4 ד ויהי דבר יהוה אלי לאמר
5 ה בטרם אצורך (אצרך) בבטן ידעתיך ובטרם תצא מרחם הקדשתיך נביא לגוים נתתיך
6 ו ואמר אהה אדני יהוה הנה לא ידעתי דבר כי נער אנכי {ס}
7 ז ויאמר יהוה אלי אל תאמר נער אנכי כי על כל אשר אשלחך תלך ואת כל אשר אצוך תדבר
8 ח אל תירא מפניהם כי אתך אני להצלך נאם יהוה
9 ט וישלח יהוה את ידו ויגע על פי ויאמר יהוה אלי הנה נתתי דברי בפיך
10 י ראה הפקדתיך היום הזה על הגוים ועל הממלכות לנתוש ולנתוץ ולהאביד ולהרוס--לבנות ולנטוע {פ}
11 יא ויהי דבר יהוה אלי לאמר מה אתה ראה ירמיהו ואמר מקל שקד אני ראה
12 יב ויאמר יהוה אלי היטבת לראות כי שקד אני על דברי לעשתו {ס}
13 יג ויהי דבר יהוה אלי שנית לאמר מה אתה ראה ואמר סיר נפוח אני ראה ופניו מפני צפונה
14 יד ויאמר יהוה אלי מצפון תפתח הרעה על כל ישבי הארץ
15 טו כי הנני קרא לכל משפחות ממלכות צפונה--נאם יהוה ובאו ונתנו איש כסאו פתח שערי ירושלם ועל כל חומתיה סביב ועל כל ערי יהודה
16 טז ודברתי משפטי אותם על כל רעתם--אשר עזבוני ויקטרו לאלהים אחרים וישתחוו למעשי ידיהם
17 יז ואתה תאזר מתניך וקמת ודברת אליהם את כל אשר אנכי אצוך אל תחת מפניהם--פן אחתך לפניהם
18 יח ואני הנה נתתיך היום לעיר מבצר ולעמוד ברזל ולחמות נחשת--על כל הארץ למלכי יהודה לשריה לכהניה ולעם הארץ
19 יט ונלחמו אליך ולא יוכלו לך כי אתך אני נאם יהוה להצילך {פ}