1 Filistenii s'au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat -o la fugă dinaintea Filistenilor, şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui, şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.
3 Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu.
4 Saul a zis atunci celui ce -i ducea armele: ,,Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.`` Cel ce -i ducea armele n'a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi -a luat sabia, şi s'a aruncat în ea.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzîndu -l mort, s'a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.
6 Astfel au perit în acelaş timp şi în aceeaş zi, Saul şi cei trei fii ei lui, cel ce -i purta armele, şi toţi oamenii lui.
7 Cei din Israel, cari erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzînd că oamenii lui Israel fugeau şi să Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat -o şi ei la fugă. Şi Filistenii au venit şi s'au aşezat în ele.
8 A doua zi, Filistenii au venit să desbrace pe cei morţi, şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
9 Au tăiat capul lui Saul, şi i-au luat armele. Apoi au trimes să dea de veste prin toată ţara Filistenilor în casele idolilor lor şi în popor.
10 Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor, şi i-au atîrnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.
11 Cînd au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut Filistenii lui Saul,
12 toţi vitejii s'au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s'au întors la Iabes, unde le-au ars;
13 le-au luat oasele, şi le-au îngropat subt stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile
1 非 利 士 人 與 以 色 列 人 爭 戰 . 以 色 列 人 在 非 利 士 人 面 前 逃 跑 、 在 基 利 波 有 被 殺 仆 倒 的 。
2 非 利 士 人 緊 追 掃 羅 和 他 兒 子 們 、 就 殺 了 掃 羅 的 兒 子 約 拿 單 、 亞 比 拿 達 、 麥 基 舒 亞 。
3 勢 派 甚 大 . 掃 羅 被 弓 箭 手 追 上 、 射 傷 甚 重 。
4 就 吩 咐 拿 他 兵 器 的 人 說 、 你 拔 出 刀 來 、 將 我 刺 死 、 免 得 那 些 未 受 割 禮 的 人 來 刺 我 、 凌 辱 我 . 但 拿 兵 器 的 人 甚 懼 怕 、 不 肯 刺 他 . 掃 羅 就 自 己 伏 在 刀 上 死 了 。
5 拿 兵 器 的 人 見 掃 羅 已 死 、 也 伏 在 刀 上 死 了 。
6 這 樣 、 掃 羅 和 他 三 個 兒 子 、 與 拿 他 兵 器 的 人 、 以 及 跟 隨 他 的 人 、 都 一 同 死 亡 。
7 住 平 原 那 邊 並 約 但 河 西 的 以 色 列 人 、 見 以 色 列 軍 兵 逃 跑 、 掃 羅 和 他 兒 子 都 死 了 、 也 就 棄 城 逃 跑 . 非 利 士 人 便 來 住 在 其 中 。
8 次 日 非 利 士 人 來 剝 那 被 殺 之 人 的 衣 服 、 看 見 掃 羅 和 他 三 個 兒 子 仆 倒 在 基 利 波 山 .
9 就 割 下 他 的 首 級 、 剝 了 他 的 軍 裝 、 打 發 人 到 非 利 士 地 的 四 境 、 〔 到 或 作 送 到 〕 報 信 與 他 們 廟 裡 的 偶 像 、 和 眾 民 。
10 又 將 掃 羅 的 軍 裝 放 在 亞 斯 他 錄 廟 裡 、 將 他 的 屍 身 釘 在 伯 珊 的 城 牆 上 。
11 基 列 雅 比 的 居 民 聽 見 非 利 士 人 向 掃 羅 所 行 的 事 、
12 他 們 中 間 所 有 的 勇 士 就 起 身 、 走 了 一 夜 、 將 掃 羅 和 他 兒 子 的 屍 身 從 伯 珊 城 牆 上 取 下 來 、 送 到 雅 比 那 裡 、 用 火 燒 了 .
13 將 他 們 骸 骨 葬 在 雅 比 的 垂 絲 柳 樹 下 、 就 禁 食 七 日 。