1 Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit.

2 El avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n'avea.

3 Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine... înaintea Domnului oştirilor şi să -I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.

4 În ziua cînd îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor, şi tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea.

5 Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.

6 Protivnica ei o înţepa dese ori, ca s'o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.

7 Şi în toţi anii era aşa. Oridecîteori se suia Ana la casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plîngea şi nu mînca.

8 Elcana, bărbatul ei, îi zicea: ,,Ano, pentruce plîngi, şi nu mănînci? Pentruce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decît zece fii?``

9 Ana s'a sculat, dupăce au mîncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lîngă unul din uşiorii Templului Domnului.

10 Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărît şi plîngea!

11 Ea a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce... aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici...... nu va trece peste capul lui.``

12 Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.

13 Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată,

14 şi i -a zis: ,,Pînă cînd vei fi beată? Du-te de te trezeşte.``

15 Ana a răspuns: ,,Nu, domnul meu, eu sînt o femeie care sufere în inima ei, şi n'am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

16 Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m'a făcut să vorbesc pînă acum.``

17 Eli a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut -o!``

18 Ea a zis: ,,Să capete roaba ta trecerea înaintea ta!`` Şi femeia a plecat. A mîncat, şi faţa ei n'a mai fost aceeaş.

19 S'au sculat disdedimineaţă, şi, dupăce s'au închinat pînă la pămînt înaintea Domnului, s'au întors şi au venit acasă la Rama.

20 Cînd i s'au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), ,,căci`` a zis ea, ,,dela Domnul l-am cerut.``

21 Bărbatul său Elcana s'a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an, şi să-şi împlinească juruinţa.

22 Dar Ana nu s'a suit, şi a zis bărbatului ei: ,,Cînd voi înţerca copilul, îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămînă acolo pentru totdeauna....``

23 Elcana, bărbatul ei, i -a zis: ,,Fă ce vei crede, aşteaptă pînă -l vei înţerca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvîntul Lui!`` Şi femeia a rămas acasă, şi a dat ţîţă fiului ei, pînă l -a înţercat.

24 Cînd l -a înţercat, l -a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină, şi un burduf cu vin. L -a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.

25 Au junghiat taurii, şi au dus copilul la Eli.

26 Ana a zis: ,,Domnul meu, iartă-mă! Cît este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atît este de adevărat că eu sînt femeia aceea care stăteam aici lîngă tine şi mă rugam Domnului.

27 Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I -o făceam.

28 De aceea vreau să -l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.`` Şi s'au închinat acolo înaintea Domnului.

1 在以法莲山地的拉玛.琐非, 有一个以法莲人名叫以利加拿, 是耶罗罕的儿子、以利户的孙子、托户的曾孙、苏弗的玄孙。

2 他有两个妻子, 一个名叫哈拿, 另一个名叫毗尼拿。毗尼拿有孩子, 哈拿却没有孩子。

3 这人每年都从他的本城上示罗去敬拜, 献祭给万军之耶和华。在示罗有以利的两个儿子, 何弗尼和非尼哈, 作耶和华的祭司。

4 以利加拿在献祭的那天, 就把祭肉分给妻子毗尼拿和她所有的儿女。

5 但他当面只分给哈拿一份; 他虽然爱哈拿, 耶和华却使哈拿不能怀孕。

6 因为耶和华使哈拿不能怀孕, 她的对头就尽力刺激她, 使她苦恼。

7 年年都是这样; 每逢她上耶和华殿的时候, 毗尼拿总是刺激哈拿, 使她哭泣, 吃不下饭。

8 她的丈夫以利加拿对她说: "哈拿, 你为什么哭泣?为什么不吃饭, 为什么心里难过呢?你有我不是比有十个儿子更好吗?"

9 哈拿在示罗吃喝完了, 就起来。(那时以利祭司在耶和华殿的门柱旁边, 坐在椅子上。)

10 她心里愁苦, 就向耶和华祷告, 流泪痛哭,

11 并且许愿, 说: "万军之耶和华啊, 你若是看顾使女的困苦, 记念我, 不忘记你的使女, 赐给使女一个儿子, 我就必把他一生献给耶和华, 不剃他的头。"

12 哈拿向耶和华祷告了很久, 以利一直在注视她的嘴。

13 原来哈拿是在心中诉说, 只见她的嘴唇在动, 却听不见她的声音, 因此以利以为她是个喝醉了的女人。

14 以利就对她说: "你要醉到几时呢?快快醒过来吧! "

15 哈拿回答: "我主啊, 不是的。我是个心灵愁苦的妇人, 淡酒烈酒都没有喝, 只不过在耶和华面前倾吐我的心意。

16 不要把你的使女看作不检点的女子, 我因为极度愁苦和激动, 才一直倾诉到现在。"

17 以利回答: "平平安安回去吧! 愿以色列的 神把你所求的赐给你。"

18 哈拿说: "愿你的婢女在你眼前蒙恩! "于是这妇人回去, 并且吃饭, 脸上再没有愁容。

19 第二天, 他们清早起来, 在耶和华面前敬拜, 然后回到他们的家乡拉玛, 回到自己的家里去。以利加拿和妻子哈拿同房; 耶和华顾念哈拿,

20 她就怀孕; 时候到了, 就生了一个儿子, 哈拿给他起名叫撒母耳, 因为她说: "他是我从耶和华那里求来的。"

21 以利加拿和他全家都上示罗去, 向耶和华献年祭和还所许的愿;

22 哈拿却没有上去, 因为她对丈夫说: "等孩子断了奶, 我才带他去朝见耶和华。他要永远住在那里。"

23 她丈夫以利加拿对她说: "你看怎样好, 就怎样作吧。你可以留在这里, 等到你给孩子断了奶, 但愿耶和华实现他的话。"于是哈拿留在家里乳养孩子, 直到给他断了奶。

24 她给孩子断了奶之后, 就带他一同上去, 又带了一头三岁的公牛、十公斤面和一皮袋酒。她把孩子带到示罗耶和华的殿那里; 那时孩子还很小。

25 他们宰了公牛以后, 就带孩子到以利那里,

26 妇人说: "我主啊, 我敢指着我主的性命起誓, 我就是从前在这里站在你旁边, 向耶和华祷告的那个妇人。

27 那时我祈求为要得这孩子, 耶和华已经把我向他所求的赐给我了,

28 所以我现在把他献给耶和华, 他的一生是属于耶和华的。"于是他就在那里敬拜耶和华。