1 După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L -a ridicat în cinste, şi a pus scaunul lui mai pe sus de scaunele tuturor căpeteniilor cari erau lîngă el.
2 Toţi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina.
3 Şi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, au zis lui Mardoheu: ,,Pentru ce calci porunca împăratului?``
4 Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu -i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărîrea lui; căci el spusese că este Iudeu.
5 Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S'a umplut de mînie;
6 dar a crezut prea puţin pentru el să pună mîna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi Iudeii cari se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş.
7 În luna întîi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, pînă în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.
8 Atunci Haman a zis împăratului Ahaşveroş: ,,În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să -l lase liniştit.
9 Dacă împăratul găseşte cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciţi, şi eu voi cîntări zece mii de talanţi de argint în mînile slujbaşilor, ca să -i ducă în vistieria împăratului.``
10 Împăratul şi -a scos inelul din deget, şi l -a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul Iudeilor.
11 Şi împăratul a zis lui Haman: ,,Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.``
12 Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întîi, şi au scris în totul cum a poruncit Haman, mai marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş, şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.
13 Scrisorile au fost trimese prin alergători în toate ţinuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare şi să peardă pe toţi Iudeii, tineri şi bătrîni, prunci şi femei, şi anume într'o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile.
14 Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea.
15 Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi pe cînd împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.
1 这事以后, 亚哈随鲁王使亚甲族哈米大他的儿子晋升; 王提拔他, 使他的地位高过所有与他在一起的大臣。
2 在朝门那里, 王的所有臣仆, 都向哈曼屈身下拜, 因为王曾经这样吩咐; 只有末底改不跪, 也不拜。
3 于是在朝门的臣仆问末底改: "你为什么违背王的命令呢?"
4 他们天天劝他, 他还是不听, 他们就告诉哈曼, 要看看末底改的话是不是坚持到底, 因为他已经告诉他们, 他自己是犹大人。
5 哈曼见末底改不向他屈身下拜, 就非常忿怒。
6 他以为只下手对付末底改一人还是小事, 因为有人把末底改的本族告诉了哈曼; 所以哈曼设法要把亚哈随鲁王全国所有的犹大人, 与末底改一起消灭。
7 亚哈随鲁王十二年正月, 就是尼散月, 有人在哈曼面前弄卜"普珥", 就是抽签, 逐日逐月地抽, 结果抽出了十二月, 就是亚达月。
8 哈曼对亚哈随鲁王说: "有一个种族, 散居在王国各省各民族之中; 他们的法例与各族的法例不同, 他们也不遵守王的法规; 所以留下他们, 对王实在无益。
9 王若是赞成, 请王降旨消灭他们; 我愿捐出三万四千公斤银子, 交在管理国务的人手中, 纳入王库。"
10 于是王从自己的手中取下戒指, 交给犹大人的敌人, 亚甲族哈米大他的儿子哈曼。
11 王对哈曼说: "这银子仍赐给你, 这民也交给你, 你看怎样好, 就怎样待他们吧。"
12 正月十三日, 王的书记都召了来, 照着哈曼的一切吩咐, 用各省的文字, 各族的方言, 奉亚哈随鲁王的名下旨, 又用王的戒指盖上印, 颁给总督、各省的省长和各族的领袖。
13 王旨交给众驿使传到王的各省, 吩咐要在一日之内, 在十二月, 就是亚达月十三日, 把所有的犹大人, 无论老少妇孺, 都全部毁灭、杀绝、除尽, 并且抢夺他们的财产。
14 谕文抄本颁行各省, 通告各族, 使他们准备好这一天。
15 驿使奉王命急忙出发, 御旨从书珊城颁布出去。那时王与哈曼又同坐共饮, 书珊城的居民却非常慌乱。