1 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mîngîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,

2 faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd.

3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş.

4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.

5 Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus:

6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

7 ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor.

8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.

9 Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume;

10 pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt,

11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

12 Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai cînd sînt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.

13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

14 Faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli,

15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,

16 ţinînd sus Cuvîntul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n'am alergat, nici nu m'am ostenit în zădar.

17 Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.

18 Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine.

19 Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimet în curînd pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună cînd o să am ştiri despre voi.

20 Căci n'am pe nimeni, care să-mi împărtăşească simţirile ca el, şi să se îngrijească într'adevăr de starea voastră.

21 Ce -i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.

22 Ştiţi rîvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.

23 Pe el dar, nădăjduiesc să vi -l trimet, de îndatăce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile cu privire la mine.

24 Şi am încredere în Domnul că în curînd voi veni şi eu.

25 Am socotit de trebuinţă să vă trimet pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimesul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele.

26 Căci dorea ferbinte să vă vădă pe toţi; şi era foarte mîhnit, pentrucă aflaserăţi că a fost bolnav.

27 Ce -i drept, a fost bolnav, şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n'am întristare peste întristare.

28 L-am trimes dar cu atît mai în grabă, ca să -l vedeţi şi să vă bucuraţi iarăş, şi să fiu şi eu mai puţin mîhnit.

29 Primiţi -l deci în Domnul, cu toată bucuria; şi preţuiţi pe astfel de oameni.

30 Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, şi şi -a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.

1 所以, 你们在基督里若有什么劝勉, 有什么爱心的安慰, 有什么灵里的契通, 有什么慈悲和怜悯,

2 就应当有同样的思想, 同样的爱心, 要心志相同, 思想一致, 使我充满喜乐。

3 不要自私自利, 也不要贪图虚荣, 只要谦卑, 看别人比自己强;

4 各人不要单顾自己的事, 也要顾别人的事。

5 你们应当有这样的意念, 这也是基督耶稣的意念。(全节或译: "你们当以基督耶稣的心为心。")

6 他本来有 神的形象, 却不坚持自己与 神平等的地位,

7 反而倒空自己, 取了奴仆的形象, 成为人的样式;

8 既然有人的样子, 就自甘卑微, 顺服至死, 而且死在十字架上。

9 因此 神把他升为至高, 并且赐给他超过万名之上的名。

10 使天上、地上和地底下的一切, 因着耶稣的名, 都要屈膝,

11 并且口里承认耶稣基督为主, 使荣耀归给父 神。

12 这样看来, 我所亲爱的, 你们素来是顺服的, (不但我在你们那里的时候是这样, 现今我不在, 你们更要顺服, )就应当恐惧战兢地作成自己的救恩。

13 神为了成全自己的美意, 就在你们里面动工, 使你们可以立志和行事。

14 无论作什么, 都不要发怨言、起争论,

15 好使你们无可指摘、纯真无邪, 在这弯曲乖谬的世代中, 作 神没有瑕疵的儿女; 你们要在这世代中发光, 好像天上的光体一样,

16 把生命的道显扬出来, 使我在基督的日子可以夸耀我没有空跑, 也没有徒劳。

17 即使把我浇奠在你们信心的祭物和供奉上, 我也喜乐, 并且和你们大家一同喜乐。

18 照样, 你们也要喜乐, 并且要和我一同喜乐。

19 我靠着主耶稣, 希望不久就会差提摩太到你们那里去, 使我们知道你们的情况, 可以得到鼓励。

20 没有人与我同心, 真正关心你们的事,

21 因为大家只顾自己的事, 而不理耶稣基督的事。

22 不过, 提摩太的为人是你们知道的, 他和我一同为了福音服事主, 就像儿子跟父亲一样。

23 所以, 等我看出自己的事会怎样了结之后, 我希望立刻差他去;

24 而且靠着主, 我相信自己不久也会去。

25 然而我认为必须差以巴弗提到你们那里去, 他是我的弟兄, 与我一同作工一同作战的, 也是你们为我的需要差来服事我的。

26 他一直在想念你们众人, 并且因为你们听见他病了, 他就非常难过。

27 事实上他病得几乎要死, 然而 神怜悯了他; 不但怜悯他, 也怜悯我, 免得我忧上加忧。

28 所以, 我更急着差他去, 让你们再见到他, 就可以喜乐, 也可以减少我的挂虑。

29 因此, 你们要在主里欢欢喜喜地接待他, 也要尊重这样的人,

30 因他为了基督的工作, 冒着生命的危险, 差一点丧了命, 为的是要补满你们服事我不足的地方。