1 În ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina s'a dus disdedimineaţă la mormînt, pe cînd era încă întunerec; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormînt.

2 A alergat la Simon Petru şi la celalt ucenic, pe care -l iubea Isus, şi le -a zis: ,,Au luat pe Domnul din mormînt, şi nu ştiu unde L-au pus.``

3 Petru şi celalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormînt.

4 Au început să alerge amîndoi împreună. Dar celalt ucenic alerga mai repede decît Petru, şi a ajuns cel dintîi la mormînt.

5 S'a plecat şi s'a uitat înlăuntru, a văzut făşiile de pînză jos, dar n'a intrat.

6 Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormînt, şi a văzut făşiile de pînză jos.

7 Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu făşiile de pînză, ci făcut sul şi pus într'un alt loc singur.

8 Atunci celalt ucenic, care ajunsese cel dintîi la mormînt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a crezut.

9 Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi.

10 Apoi ucenicii s'au întors acasă.

11 Dar Maria şedea afară lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea s'a plecat să se uite în mormînt.

12 Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.

13 ,,Femeie``, i-au zis ei, ,,pentruce plîngi?`` Ea le -a răspuns: ,,Pentrucă au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.``

14 Dupăce a zis aceste vorbe, s'a întors, şi a văzut pe Isus stînd acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.

15 ,,Femeie``, i -a zis Isus, ,,de ce plîngi? Pe cine cauţi?`` Ea a crezut că este grădinarul, şi I -a zis: ,,Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să -L iau.``

16 Isus i -a zis: ,,Marie!`` Ea s'a întors, şi I -a zis în evreieşte: ,,Rabuni!`` adică: ,,Învăţătorule!``

17 ,,Nu mă ţinea``, i -a zis Isus; ,,căci încă nu M'am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.``

18 Maria Magdalina s'a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i -a spus aceste lucruri.

19 În seara aceleiaş zile, cea dintîi a săptămînii, pe cînd uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, şi le -a zis: ,,Pace vouă!``

20 Şi după ce a zis aceste vorbe, le -a arătat mînile şi coasta Sa. Ucenicii s'au bucurat, cînd au văzut pe Domnul.

21 Isus le -a zis din nou: ,,Pace vouă! Cum M'a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimet şi Eu pe voi.``

22 După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le -a zis: ,,Luaţi Duh Sfînt!

23 Celorce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţinea vor fi ţinute.``

24 Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.

25 Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ,,Am văzut pe Domnul!`` Dar el le -a răspuns: ,,Dacă nu voi vedea în mînile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede.``

26 După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le -a zis: ,,Pace vouă!``

27 Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.``

28 Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!``

29 ,,Tomo`` i -a zis Isus, ,,pentrucă M'ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n'au văzut, şi au crezut.``

30 Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea aceasta.

31 Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui.

1 礼拜日清早, 天还没有亮的时候, 抹大拉的马利亚来到墓旁, 看见石头已经从坟墓移开了。

2 她就跑去见西门.彼得, 和耶稣所爱的那个门徒, 对他们说: "有人把主从坟墓里搬走了, 我们不知道他们把他放在哪里。"

3 彼得和那门徒就动身, 到坟墓那里去。

4 两个人一齐跑, 那门徒比彼得跑得快, 先到了坟墓,

5 屈身向里面观看, 看见细麻布还在那里, 但他却没有进去。

6 西门.彼得随后也到了; 他进入坟墓, 看见细麻布还放在那里,

7 也看见耶稣的裹头巾, 没有和细麻布放在一起, 而是卷着放在一边。

8 那时, 先到坟墓的那门徒也进去, 他看见, 就信了。

9 他们还不明白经上所说"他必须从死人中复活"这句话的意思。

10 于是两个门徒就回家去了。

11 马利亚站在坟墓外面哭泣。她哭的时候, 屈身往里面观看,

12 看见两个身穿白衣的天使, 坐在安放耶稣身体的地方, 一个在头那边, 一个在脚那边。

13 天使问她: "妇人, 你为什么哭?"她说: "有人把我的主搬走了, 我不知道他们把他放在哪里。"

14 马利亚说了这话, 就转过身来, 看见耶稣站在那里, 却不知道他就是耶稣。

15 耶稣对她说: "妇人, 你为什么哭?你找谁呢?"马利亚以为耶稣是园丁, 就对他说: "先生, 如果是你把他挪去了, 请告诉我你把他放在什么地方, 我好去搬回来。"

16 耶稣对她说: "马利亚! "她转过身来, 用希伯来话对他说: "拉波尼! "(就是"老师"的意思。)

17 耶稣说: "你不要拉住我, 因为我还没有上去见父。你要到我的弟兄们那里去, 告诉他们我要上去见我的父, 也是你们的父; 见我的 神, 也是你们的 神。"

18 抹大拉的马利亚就去, 向门徒报信说: "我已经看见主了! "她又把主对她所说的话告诉他们。

19 礼拜日黄昏的时候, 门徒聚在一起, 因为怕犹太人, 就把门户都关上。耶稣来了, 站在他们中间, 说: "愿你们平安。"

20 说了这话, 就把手和肋旁给他们看。门徒看见主, 就欢喜了。

21 耶稣又对他们说: "愿你们平安。父怎样差遣了我, 我也怎样差遣你们。"

22 说了这话, 就向他们吹一口气, 说: "你们领受圣灵吧!

23 你们赦免谁的罪, 谁的罪就得赦免; 你们不赦免谁的罪, 谁的罪就不得赦免。"

24 十二个门徒中, 有一个称为"双生子"的多马。耶稣来的时候, 他没有和门徒在一起。

25 其他的门徒对他说: "我们已经见过主了。"多马对他们说: "除非我亲眼看见他手上的钉痕, 用我的指头探入那钉痕, 又用我的手探入他的肋旁, 我决不相信。"

26 过了八天, 门徒又在屋子里, 多马也和他们在一起。门户都关上了。耶稣来了, 站在他们中间, 说: "愿你们平安。"

27 然后对多马说: "把你的指头放在这里, 看看我的手吧! 伸出你的手来, 探探我的肋旁! 不要疑惑, 只要信! "

28 多马对他说: "我的主! 我的 神! "

29 耶稣说: "你因为看见我才信吗?那些没有看见就信的人, 是有福的。"

30 耶稣在门徒面前还行了许多别的神迹, 没有记在这书上。

31 但把这些事记下来, 是要你们信耶稣是基督, 是 神的儿子, 并且使你们信了, 可以因他的名得生命。