1 Cuvîntul Domnului, care fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.
2 ,,Voi nimici totul de pe faţa pămîntului, zice Domnul.``
3 ,,Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire, şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvîrşire pe oameni de pe faţa pămîntului, zice Domnul.``
4 ,,Îmi voi întinde mîna împotriva lui Iuda, şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvîrşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,
5 pe ceice se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurînd pe Domnul, dar cari jură şi pe împăratul lor Malcam,
6 pe cei ce s'au abătut dela Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.``
7 ,,Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi -a sfinţit oaspeţii.
8 În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe voivozii şi fiii împăratului, şi pe toţi cei ce poartă haine străine.
9 În ziua aceea, voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpînului lor.
10 În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii, şi un mare prăpăd de dealuri.
11 Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sînt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sînt nimiciţi cu desăvîrşire.
12 În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: ,Domnul nu va face nici bine nici rău!`
13 Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.``
14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.
15 Ziua aceea este o zi de mînie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime,
16 o zi în care va răsuna trîmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.
17 Atunci voi pune pe oameni la strîmtoare, şi vor bîjbăi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sîngele ca praful, şi carnea ca gunoiul!
18 Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să -i izbăvească, în ziua mîniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.
1 犹大王亚们的儿子约西亚在位的时候, 耶和华的话临到希西家的玄孙、亚玛利雅的曾孙、基大利的孙子、古示的儿子西番雅。
2 耶和华说: "我必把万物从地上完全除灭。"
3 耶和华说: "我必除灭人类、牲畜、空中飞鸟、海里的鱼。我必使恶人跌倒, 我必把人类从地上剪除。
4 我必伸手攻击犹大, 攻击耶路撒冷所有的居民。我必从这地方除掉巴力所余下的, 除掉拜偶像的祭司的名字, 以及耶和华的祭司;
5 就是那些在房顶上敬拜天上万象的, 那些敬拜耶和华, 指着他起誓, 又指着玛勒公起誓的,
6 那些转离不跟从耶和华的, 不寻找耶和华, 也不求问他的。"
7 你要在我主耶和华面前肃静! 因为耶和华的日子临近了, 因为耶和华已经预备了祭物, 把自己所请来的人分别为圣。
8 "到了我耶和华献祭的日子, 我必惩罚首领和王子, 惩罚所有穿外族衣服的人。
9 到那日, 我必惩罚所有跳过门槛的, 所有使强暴和欺诈充满主人房屋的。"
10 耶和华说: "到那日, 必有呼叫的声音从鱼门发出来, 必有哀号从新区发出来, 必有崩裂巨响从山间发出来。
11 玛革提施的居民哪! 你们要哀号, 因为所有的商人都灭亡了; 所有称银子的都被剪除了。
12 那时, 我必提灯搜查耶路撒冷, 惩罚那些沉淀在酒渣上的人。这些人心里说: ‘耶和华必不赐福, 也不降祸。’
13 他们的财宝必成为掠物, 他们的房屋必变为废墟。他们建造房屋, 却不得住在其中; 他们栽植葡萄园, 却不得喝所出的酒。"
14 耶和华的大日子临近了, 临近了, 来得非常快速。听! 耶和华的日子的声音。在那日, 勇士要哀痛地号叫。
15 那日是忿怒的日子, 是困苦艰难的日子, 是荒废凄凉的日子, 是黑暗幽冥的日子, 是密云漆黑的日子,
16 是吹号吶喊, 要攻打坚城, 进击城楼的日子。
17 我要使人受困苦, 以致他们像瞎子行走, 因为他们得罪耶和华。他们的鲜血必倒出, 如倒灰尘一样, 他们的身体必被遗弃像粪土一般。
18 在耶和华发怒的日子, 他们的金银也不能救他们, 全地都要被他的妒火吞灭; 因为他要彻底毁灭地上所有的居民, 真是可怕的毁灭。