1 Tot Israelul s'a strîns la David la Hebron, zicînd: ,,Iată că noi sîntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
2 Odinioară, chiar cînd era Saul împărat, tu duceai şi aduceai pe Israel înapoi. Domnul, Dumnezeul tău, ţi -a zis: ,Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi căpetenia poporului Meu Israel.``
3 Astfel toţi bătrînii lui Israel au venit la împărat la Hebron, şi David a făcut legămînt cu ei la Hebron înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după cuvîntul Domnului, spus prin Samuel.
4 David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau Iebusiţii, locuitorii ţării.
5 Locuitorii Iebusului au zis lui David: ,,Nu vei intra aici.`` Dar David a luat cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
6 David zisese: ,,Oricine va bate cel dintîi pe Iebusiţi va fi căpetenie şi domn.`` Ioab, fiul Ţeruiei, s'a suit cel dintîi, şi a ajuns căpetenie.
7 David s'a aşezat în cetăţuie; deaceea au numit -o cetatea lui David.
8 A făcut zid împrejurul cetăţii, dela Milo de jur împrejur; şi Ioab a dres cealaltă parte a cetăţii.
9 David ajungea din ce în ce mai mare, şi Domnul oştirilor era cu el.
10 Iată căpeteniile vitejilor cari erau în slujba lui David, şi cari l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-şi întărească stăpînirea, ca să -l pună împărat, după cuvîntul Domnului cu privire la Israel.
11 Iată, după numărul lor, vitejii cari erau în slujba lui David. Iaşobeam, fiul lui Hacmoni, unul din căpitanii de seamă. El şi -a învîrtit suliţa peste trei sute de oameni, pe cari i -a omorît dintr'o singură dată.
12 După el, Eleazar, fiul lui Dodo, Ahohitul, unul din cei trei războinici.
13 El era cu David la Pas-Damim, unde se strînseseră Filistenii pentru luptă. Acolo era o bucată de pămînt plină cu orz: şi poporul fugea dinaintea Filistenilor.
14 S'au aşezat în mijlocul ogorului, l-au ocrotit, şi au bătut pe Filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
15 Trei din cele treizeci de căpetenii s'au pogorît la David pe stîncă în peştera Adulam, cînd tabăra Filistenilor era în valea Refaimiţilor.
16 David era atunci în cetăţuie, şi o ceată a Filistenilor era la Betleem.
17 David a avut o dorinţă, şi a zis: ,,Cine-mi va aduce apă de băut din fîntîna de la poarta Betleemului?``
18 Atunci cei trei bărbaţi au trecut prin tabăra Filistenilor, şi au scos apă din fîntîna dela poarta Betleemului. Au adus -o şi au dat -o lui David; dar David n'a vrut s'o bea, ci a vărsat -o înaintea Domnului.
19 El a zis: ,,Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sîngele acestor oameni, cari s'au dus cu primejdia vieţii lor? Căci cu primejdia vieţii lor au adus -o.`` Şi n'a voit s'o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
20 Abişai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El şi -a învîrtit suliţa peste trei sute de oameni, şi i -a omorît; şi i -a mers faima între cei trei.
21 El era cel mai cu vază din cei trei din rîndul al doilea, şi a fost căpetenia lor; dar n'a ajuns pe cei trei dintîi.
22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om de preţ şi vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S'a pogorît în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu, într'o zi cînd căzuse zăpada.
23 El a ucis pe un Egiptean, care avea o statură de cinci coţi şi avea în mînă o suliţă, ca sulul unui ţesător; s'a pogorît împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mîna Egipteanului, şi l -a ucis cu ea.
24 Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; şi i -a mers faima printre cei trei viteji.
25 Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar n'a ajuns pe cei trei dintîi. David l -a primit în sfatul celor mai aproape de el.
26 Vitejii oştirii: Asael, fratele lui Ioab. Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.
27 Şamot, din Haror. Heleţ, din Palon.
28 Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa, Abiezer, din Anatot.
29 Sibecai, Huşatitul. Ilai, din Ahoah.
30 Maharai, din Netofa, Heled, fiul lui Baana, din Netofa.
31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin. Benaia, din Piraton.
32 Hurai, din Nahale-Gaaş. Abiel, din Araba.
33 Azmavet, din Baharum. Eliahba, din Şaalbon.
34 Bene-Haşem, din Ghizon. Ionatan, fiul lui Şaghe, din Harar.
35 Ahiam, fiul lui Sacar, din Harar. Elifal, fiul lui Ur.
36 Hefer din Mechera. Ahia, din Palon.
37 Heţro, din Carmel. Naarai, fiul lui Ezbai.
38 Ioel, fratele lui Natan. Mibhar, fiul lui Hagri.
39 Ţelec, Amonitul, Nahrai, din Berot, care ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei.
40 Ira, din Ieter. Gareb, din Ieter.
41 Urie, Hetitul. Zabad, fiul lui Ahlai.
42 Adina, fiul lui Şiza, Rubenitul, căpetenia Rubeniţilor, şi treizeci împreună cu el.
43 Hanan, fiul lui Maaca. Iosafat, din Mitni.
44 Ozia, din Aştarot. Şama şi Iehiel, fiii lui Hotam, din Aroer.
45 Iediael, fiul lui Şimri. Ioha, fratele său, Tiţitul.
46 Eliel, din Mahavim, Ieribai şi Ioşavia, fiii lui Elnaam. Itma, Moabitul.
47 Eliel, Obed şi Iaasiel-Meţobaia.
1 Så kom hele Israel sammen hos David i Hebron og sa: Vi er jo av samme kjød og blod som du.
2 Allerede for lenge siden, ennu mens Saul var konge, var det du som førte Israel ut og inn, og Herren din Gud sa til dig: Du skal vokte mitt folk Israel, og du skal være fyrste over mitt folk Israel.
3 Og alle Israels eldste kom til kongen i Hebron, og David gjorde en pakt med dem i Hebron for Herrens åsyn; og de salvet David til konge over Israel efter Herrens ord ved Samuel.
4 Så drog David og hele Israel til Jerusalem, det er Jebus; der bodde jebusittene, landets [oprinnelige] innbyggere.
5 Og innbyggerne i Jebus sa til David: Du kommer aldri inn her. Men David inntok Sions borg - det er Davids stad.
6 Og David sa: Den som først slår jebusittene, skal bli høvding og fører. Og Joab, Serujas sønn, steg først op og blev høvding.
7 David tok sin bolig i borgen; derfor kaltes den Davids stad.
8 Og han bygget byen rundt omkring, fra Millo og rundt omkring, og Joab bygget resten av byen op igjen.
9 David blev større og større, og Herren, hærskarenes Gud, var med ham.
10 Dette er de ypperste blandt Davids helter, som sammen med hele Israel kraftig støtet ham i hans kongedømme for å gjøre ham til konge efter Herrens ord om Israel.
11 Dette er Davids helter, så mange de var: Jasobam, Hakmonis sønn, høvedsmann for drabantene; han svang sitt spyd over tre hundre falne på en gang.
12 Efter ham kom Eleasar, sønn av ahohitten Dodo; han var en av de tre helter.
13 Han var med David i Pas-Dammim da filistrene hadde samlet sig der til strid. Der var et jorde som var fullt av bygg, og da folket flyktet for filistrene,
14 stilte de sig midt på jordet og berget det og slo filistrene; og Herren gav dem en stor seier.
15 Engang drog tre av de tretti høvdinger ned efter berget til David, som var i hulen ved Adullam. Filistrenes hær lå da i leir i Refa'im dalen.
16 David var dengang selv i borgen, og filistrenes forpost var i Betlehem.
17 Så kom det en brå lyst over David, og han sa: Hvem lar mig få vann å drikke av den brønn som er ved porten i Betlehem?
18 Da brøt de tre sig igjennem filistrenes leir og øste vann op av brønnen ved Betlehems port og tok det med sig og kom til David med det; men David vilde ikke drikke det - han øste det ut for Herren.
19 Og han sa: Min Gud, la det være langt fra mig å gjøre dette! Skulde jeg drikke disse menns blod, som har satt sitt liv i fare? For med fare for sitt liv har de båret det hit. Og han vilde ikke drikke det. Dette gjorde de tre helter.
20 Så var det Absai, bror til Joab; han var fører for de tre. Han svang sitt spyd over tre hundre falne; og han hadde et navn blandt de tre.
21 Fremfor de tre var han dobbelt æret og blev deres høvding; men til de tre nådde han ikke op.
22 Så var det Benaja, sønn av Jojada, som var sønn av en djerv seierrik stridsmann fra Kabse'el; han slo Moabs to løvehelter. En dag det hadde snedd, steg han ned i en brønn og slo en løve ihjel.
23 Likeledes slo han ihjel en egypter, en mann som var fem alen lang; egypteren hadde et spyd som en veverstang i hånden; men han gikk ned mot ham med sin stav og rev spydet ut av hånden på egypteren og drepte ham med hans eget spyd.
24 Dette gjorde Benaja, Jojadas sønn; han hadde et navn blandt de tre helter.
25 Fremfor de tretti var han æret, men til de tre nådde han ikke op. David gav ham plass blandt sine fortrolige rådgivere.
26 De djerveste i hæren var: Asael, bror til Joab; Elhanan, Dodos sønn, fra Betlehem;
27 haroritten Sammot; pelonitten Heles;
28 teko'itten Ira, sønn av Ikkes; anatotitten Abieser;
29 husatitten Sibbekai; ahohitten Ilai;
30 netofatitten Maharai; netofatitten Heled, sønn av Ba'ana;
31 Itai, Ribais sønn, fra Gibea i Benjamins stamme; piratonitten Benaja;
32 Hurai fra Ga'as-dalene; arbatitten Abiel;
33 baharumitten Asmavet; sa'albonitten Eljahba;
34 gisonitten Bene-Hasem; hararitten Jonatan, sønn av Sage;
35 hararitten Akiam, sønn av Sakar; Elifal, sønn av Ur;
36 mekeratitten Hefer; pelonitten Akia;
37 karmelitten Hesro; Na'arai, sønn av Esbai;
38 Joel, bror til Natan; Mibhar, sønn av Hagri;
39 ammonitten Selek; berotitten Nahrai, Joabs, Serujas sønns våbensvenn;
40 jitritten Ira; jitritten Gareb;
41 hetitten Uria; Sabad, sønn av Ahlai;
42 rubenitten Adina, sønn av Sisa, overhode for rubenittene, og foruten ham tretti;
43 Hanan, sønn av Ma'aka, og mitnitten Josafat;
44 asteratitten Ussia; Sama og Je'uel, sønner av aroeritten Hotam;
45 Jediael, sønn av Simri, og hans bror Joha, tisitten;
46 Eliel Hammahavim og Jeribai og Josavja, sønner av Elna'am, og moabitten Jitma;
47 Eliel og Obed og Ja'asiel Hammesobaja.