1 În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii a treia, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel:

2 ,,Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, şi mulţimii lui: ,Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?

3 Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori.

4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadniţa, şi îşi trimiteau pîraele la toţi copacii de pe cîmp.

5 De aceea, tulpina lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulţiseră şi ramurile i se întindeau, de mulţimea apelor, care -l făcuseră să dea lăstari.

6 Toate păsările cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui, şi tot felul de neamuri multe locuiau supt umbra lui.

7 Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari.

8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu -l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui, şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţă.

9 Îl făcusem atît de frumos prin mulţimea crăcilor lui, că -l pismuiau toţi copacii Edenului, cari se aflau în grădina lui Dumnezeu.

10 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Pentrucă avea o tulpină aşa de înaltă, pentrucă îşi înălţa vîrful pînă la nori şi inima i se mîndrea cu înălţimea lui,

11 l-am dat în mînile viteazului neamurilor, care -i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.

12 Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s'au sfărîmat în toate puvoaiele ţării; şi toate popoarele pămîntului au plecat dela umbra lui, şi l-au părăsit.

13 Pe sfărîmăturile lui au venit şi s'au aşezat toate păsările cerului, şi toate fiarele cîmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui,

14 ca să nu se mai îngîmfe niciunul din copacii de lîngă ape cu înălţimea lor, şi să nu-şi mai ridice vîrful pînă în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor; căci toţi sînt daţi pradă morţii, în adîncimile pămîntului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă.

15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,În ziua cînd s'a pogorît în locuinţa morţilor, am răspîndit jalea, am acoperit adîncul din pricina lui, şi i-am oprit rîurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, şi toţi copacii de pe cîmp s'au uscat.

16 De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, cînd l-am aruncat în locuinţa morţilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă, şi s'au mîngîiat în adîncimile pămîntului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.

17 S'au pogorît şi ei cu el în locuinţa morţilor, la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei cari erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre neamuri.

18 Cu cine poţi fi asemuit tu în slavă şi în mărime între copacii Edenului? Totuş vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adîncimile pămîntului, şi vei fi culcat în mijlocul celor netăiaţi împrejur, împreună cu ceice au pierit ucişi de sabie. Iată ce este Faraon şi toată mulţimea lui, zice Domnul, Dumnezeu.``

1 Und es geschah im elften Jahre, im dritten Monat, am Ersten des Monats, da geschah das Wort Jahwes zu mir also:

2 Menschensohn, sprich zu dem Pharao, dem König von Ägypten, und zu seiner Menge: Wem gleichst du in deiner Größe?

3 Siehe, Assur war eine Zeder auf dem Libanon, mit schönen Zweigen, ein schattendes Dickicht und von hohem Wuchs; und sein Wipfel war zwischen den Wolken.

4 Die Wasser zogen ihn groß, die Flut machte ihn hoch; ihre Ströme gingen rings um ihre Pflanzung, und sie entsandte ihre Kanäle zu allen Bäumen des Feldes;

5 Darum wurde sein Wuchs höher als alle Bäume des Feldes und seine Zweige wurden groß und seine Äste lang von den vielen Wassern, als er sich ausbreitete.

6 Alle Vögel des Himmels nisteten in seinen Zweigen, und alle Tiere des Feldes gebaren unter seinen Ästen; und in seinem Schatten wohnten alle großen Nationen.

7 Und er war schön in seiner Größe und in der Länge seiner Schößlinge; denn seine Wurzeln waren an vielen Wassern.

8 Die Zedern im Garten Gottes verdunkelten ihn nicht, Zypressen kamen seinen Zweigen nicht gleich, und Platanen waren nicht wie seine Äste; kein Baum im Garten Gottes kam ihm an Schönheit gleich.

9 Ich hatte ihn schön gemacht in der Menge seiner Schößlinge; und es beneideten ihn alle Bäume Edens, die im Garten Gottes waren.

10 Darum, so sprach der Herr, Jahwe: Weil du hoch geworden bist an Wuchs, und er seinen Wipfel bis zwischen die Wolken streckte, und sein Herz sich erhob wegen seiner Höhe:

11 so werde ich ihn in die Hand des Mächtigen der Nationen geben; nach seiner Bosheit soll er mit ihm handeln; ich habe ihn verstoßen.

12 Und Fremde, die Gewalttätigsten der Nationen, hieben ihn um und warfen ihn hin; seine Schößlinge fielen auf die Berge und in alle Täler, und seine Äste wurden zerbrochen und geworfen in alle Gründe der Erde; und alle Völker der Erde zogen aus seinem Schatten hinweg und ließen ihn liegen;

13 auf seinen umgefallenen Stamm ließen sich alle Vögel des Himmels nieder, und über seine Äste kamen alle Tiere des Feldes:

14 auf daß keine Bäume am Wasser wegen ihres Wuchses sich überheben und ihren Wipfel bis zwischen die Wolken strecken, und keine Wassertrinkenden auf sich selbst sich stützen wegen ihrer Höhe; denn sie alle sind dem Tode hingegeben in die untersten Örter der Erde, mitten unter den Menschenkindern, zu denen hin, welche in die Grube hinabgefahren sind.

15 So spricht der Herr, Jahwe: An dem Tage, da er in den Scheol hinabfuhr, machte ich ein Trauern; ich verhüllte um seinetwillen die Tiefe und hielt ihre Ströme zurück, und die großen Wasser wurden gehemmt; und den Libanon hüllte ich in Schwarz um seinetwillen, und um seinetwillen verschmachteten alle Bäume des Feldes.

16 Von dem Getöse seines Falles machte ich die Nationen erbeben, als ich ihn in den Scheol hinabfahren ließ zu denen, welche in die Grube hinabgefahren sind. Und alle Bäume Edens, das Auserwählte und Beste des Libanon, alle Wassertrinkenden, trösteten sich in den untersten Örtern der Erde.

17 Auch sie fuhren mit ihm in den Scheol hinab zu den vom Schwerte Erschlagenen, die als seine Helfer in seinem Schatten saßen unter den Nationen.

18 Wem gleichst du so an Herrlichkeit und an Größe unter den Bäumen Edens? Und so sollst du mit den Bäumen Edens hinabgestürzt werden in die untersten Örter der Erde, sollst unter den Unbeschnittenen liegen, bei den vom Schwerte Erschlagenen. Das ist der Pharao und seine ganze Menge, spricht der Herr, Jahwe.