1 Mai mult face un nume bun de cît untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cît ziua naşterii.

2 Mai bine să te duci într'o casă de jale de cît să te duci într'o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfîrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.

3 Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.

4 Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.

5 Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului de cît să asculţi la cîntecul celor fără minte.

6 Căci rîsul celor fără minte este ca pîrăitul spinilor supt căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.

7 Averea luată prin silă înebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.

8 Mai bun este sfîrşitul unui lucru de cît începutul lui; mai bine cel bun la suflet de cît cel îngîmfat.

9 Nu te grăbi să te mînii în sufletul tău, căci mînia locuieşte în sînul nebunilor.

10 Nu zice: ,,Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune de cît acestea?`` Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.

11 Înţelepciunea preţuieşte cît o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.

12 Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.

13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strîmb?

14 În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentruca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este cîte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, şi este cîte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.

16 Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?

17 Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?

18 Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n'o laşi din mînă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.

19 Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare de cît zece viteji, cari sînt într'o cetate.

20 Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele cari se spun, ca nu cumva s'auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!

22 Căci ştie inima ta de cîte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.

23 Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: ,,Mă voi înţelepţi.`` Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.

24 Cu mult mai departe decît era mai înainte, şi ce adîncă! Cine o va putea găsi?

25 M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gînd să înţeleg, să adîncesc, şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.

26 Şi am găsit că mai amară de cît moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mîni sînt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

27 Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetînd lucrurile unul cîte unul, ca să le pătrund rostul;

28 iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n'am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n'am găsit în toate acestea.

29 Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.

1 Una buona reputazione val meglio dell’olio odorifero; e il giorno della morte, meglio del giorno della nascita.

2 E’ meglio andare in una casa di duolo, che andare in una casa di convito; poiché là è la fine d’ogni uomo, e colui che vive vi porrà mente.

3 La tristezza val meglio del riso; poiché quando il viso è mesto, il cuore diventa migliore.

4 Il cuore del savio è nella casa del duolo; ma il cuore degli stolti è nella casa della gioia.

5 Meglio vale udire la riprensione del savio, che udire la canzone degli stolti.

6 Poiché qual è lo scoppiettio de’ pruni sotto una pentola, tal è il riso dello stolto. Anche questo è vanità.

7 Certo, l’oppressione rende insensato il savio, e il dono fa perdere il senno.

8 Meglio vale la fine d’una cosa, che il suo principio; e lo spirito paziente val meglio dello spirito altero.

9 Non t’affrettare a irritarti nello spirito tuo, perché l’irritazione riposa in seno agli stolti.

10 Non dire: "Come mai i giorni di prima eran migliori di questi?" poiché non è per sapienza che tu chiederesti questo.

11 La sapienza è buona quanto un’eredità, e anche di più, per quelli che vedono il sole.

12 Poiché la sapienza offre un riparo, come l’offre il danaro; ma l’eccellenza della scienza sta in questo, che la sapienza fa vivere quelli che la possiedono.

13 Considera l’opera di Dio; chi potrà raddrizzare ciò che egli ha ricurvo?

14 Nel giorno della prosperità godi del bene, e nel giorno dell’avversità rifletti. Dio ha fatto l’uno come ’altro, affinché l’uomo non scopra nulla di ciò che sarà dopo di lui.

15 Io ho veduto tutto questo nei giorni della mia vanità. V’è tal giusto che perisce per la sua giustizia, e v’è tal empio che prolunga la sua vita con la sua malvagità.

16 Non esser troppo giusto, e non ti far savio oltremisura; perché ti distruggeresti?

17 Non esser troppo empio, né essere stolto; perché morresti tu prima del tempo?

18 E’ bene che tu t’attenga fermamente a questo, e che tu non ritragga la mano da quello; poiché chi teme ddio evita tutte queste cose.

19 La sapienza dà al savio più forza che non facciano dieci capi in una città.

20 Certo, non v’è sulla terra alcun uomo giusto che faccia il bene e non pecchi mai.

21 Non porre dunque mente a tutte le parole che si dicono, per non sentirti maledire dal tuo servo;

22 poiché il tuo cuore sa che sovente anche tu hai maledetto altri.

23 Io ho esaminato tutto questo con sapienza. Ho detto: "Voglio acquistare sapienza"; ma la sapienza è rimasta lungi da me.

24 Una cosa ch’è tanto lontana e tanto profonda chi la potrà trovare?

25 Io mi sono applicato nel cuor mio a riflettere, a investigare, a cercare la sapienza e la ragion delle cose, e a riconoscere che l’empietà è una follia e la stoltezza una pazzia;

26 e ho trovato una cosa più amara della morte: la donna ch’è tutta tranelli, il cui cuore non è altro che reti, e le cui mani sono catene; colui ch’è gradito a Dio le sfugge, ma il peccatore riman preso da lei.

27 Ecco, questo ho trovato, dice l’Ecclesiaste, dopo aver esaminato le cose una ad una per afferrarne la ragione;

28 ecco quello che l’anima mia cerca ancora, senza ch’io l’abbia trovato: un uomo fra mille, l’ho trovato, ma una donna fra tutte, non l’ho trovata.

29 Questo soltanto ho trovato: che Dio ha fatto l’uomo retto, ma gli uomini hanno cercato molti sotterfugi.