1 Într'o zi, Isus Se ruga într'un loc anumit. Cînd a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I -a zis: ,,Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.``
2 El le -a zis: ,,Cînd vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt.
3 Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă în fiecare zi;
4 şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.``
5 Apoi le -a mai zis: ,,Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi -i zice: ,Prietene, împrumută-mi trei pîni,
6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n'am ce -i pune înainte;`
7 şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ,Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sînt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîni`, -
8 vă spun: chiar dacă nu s'ar scula să i le dea, pentrucă -i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi -i va da tot ce -i trebuie.
9 Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.
10 Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său pîne, să -i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să -i dea un şarpe în loc de peşte?
12 Sau, dacă cere un ou, să -i dea o scorpie?
13 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!``
14 Isus a scos dintr'un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s'au mirat.
15 Dar unii ziceau: ,,El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.``
16 Alţii, ca să -L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.
17 Isus le -a cunoscut gîndurile, şi le -a zis: ,,Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.
18 Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuş, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?
19 Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.
20 Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.
21 Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost.
22 Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi -l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.
23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.
24 Duhul necurat, cînd iese afară dintr'un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n'o găseşte, zice: ,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.`
25 Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită.
26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.``
27 Pe cînd spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi -a ridicat glasul şi a zis: ,,Ferice de pîntecele care Te -a purtat, şi de ţîţele pe cari le-ai supt!``
28 Şi El a răspuns: ,,Ferice mai degrabă de ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi -L păzesc!``
29 Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună: ,,Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.
30 Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.
31 Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi -i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.
32 Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi -l vor osîndi, pentrucă ei s'au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona.
33 Nimeni n'aprinde o lumină, ca s'o pună într'un loc ascuns sau supt baniţă; ci o pune într'un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.
34 Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.
35 Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec.
36 Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.``
37 Pe cînd vorbea Isus, un Fariseu L -a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.
38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.
39 Dar Domnul i -a zis: ,,Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire şi de răutate.
40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n'a făcut şi pe cea dinlăuntru?
41 Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.
42 Dar vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!
43 Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblaţi după scaunele dintîi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!
44 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele, cari nu se văd, şi peste cari oamenii umblă fără să ştie.``
45 Unul din învăţătorii Legii a luat cuvîntul, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, spunînd aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.``
46 ,,Vai şi de voi, învăţători ai Legii``, a răspuns Isus. ,,Pentrucă voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.
47 Vai de voi! Pentrucă voi zidiţi mormintele proorocilor, pe cari i-au ucis părinţii voştri.
48 Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.
49 De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: ,Le voi trimete prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,
50 ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii:
51 dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta!
52 Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n'aţi intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-aţi împedecat să intre.``
53 După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au început să -L pună la strîmtoare, şi să -L facă să vorbească despre multe lucruri;
54 I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să -L poată învinui.
1 Ed avvenne che essendo egli in orazione in un certo luogo, comebbe finito, uno de suoi discepoli gli disse: Signore, insegnaci a pregare come anche Giovanni ha insegnato ai suoi discepoli
2 Ed egli disse loro: Quando pregate, dite: Padre, sia santificato il tuo nome; venga il tuo regno;
3 dacci di giorno in giorno il nostro pane cotidiano;
4 e perdonaci i nostri peccati, poiché anche noi perdoniamo ad ogni nostro debitore; e non ci esporre alla tentazione.
5 Poi disse loro: Se uno dinfra voi ha un amico e va da lui a mezzanotte e gli dice: Amico, prestami tre pani,
6 perché mè giunto di viaggio in casa un amico, e non ho nulla da mettergli dinanzi;
7 e se colui dal di dentro gli risponde: Non mi dar molestia; già è serrata la porta, e i miei fanciulli son meco a letto, io non posso alzarmi per darteli,
8 io vi dico che quandanche non salzasse a darglieli perché gli è amico, pure, per la importunità sua, si leverà e gliene darà quanti ne ha di bisogno.
9 Io altresì vi dico: Chiedete, e vi sarà dato; cercate e troverete; picchiate, e vi sarà aperto.
10 Poiché chiunque chiede riceve, chi cerca trova, e sarà aperto a chi picchia.
11 E chi è quel padre tra voi che, se il figliuolo gli chiede un pane, gli dia una pietra? O se gli chiede un pesce, gli dia invece una serpe?
12 Oppure anche se gli chiede un uovo, gli dia uno scorpione?
13 Se voi dunque, che siete malvagi, sapete dare buoni doni ai vostri figliuoli, quanto più il vostro Padre celeste donerà lo Spirito Santo a coloro che glielo domandano!
14 Or egli stava cacciando un demonio che era muto; ed avvenne che quando il demonio fu uscito, il muto parlò; e le turbe si maravigliarono.
15 Ma alcuni di loro dissero: E per laiuto di Beelzebub, principe dei demoni, chegli caccia i demoni.
16 Ed altri, per metterlo alla prova, chiedevano da lui un segno dal cielo.
17 Ma egli, conoscendo i loro pensieri, disse loro: Ogni regno diviso in parti contrarie è ridotto in deserto, e una casa divisa contro se stessa, rovina.
18 Se dunque anche Satana è diviso contro se stesso, come potrà reggere il suo regno? Poiché voi dite che è per laiuto di Beelzebub che io caccio i demoni.
19 E se io caccio i demoni per laiuto di Beelzebub, i vostri figliuoli per laiuto di chi li caccian essi? Perciò, essi stessi saranno i vostri giudici.
20 Ma se è per il dito di Dio che io caccio i demoni, è dunque pervenuto fino a voi il regno di Dio.
21 Quando luomo forte, ben armato, guarda lingresso della sua dimora, quel che possiede è al sicuro;
22 ma quando uno più forte di lui sopraggiunge e lo vince, gli toglie tutta larmatura nella quale si confidava, e ne spartisce le spoglie.
23 Chi non è con me, è contro di me; e chi non raccoglie con me, disperde.
24 Quando lo spirito immondo è uscito da un uomo, va attorno per luoghi aridi, cercando riposo; e non trovandone, dice: Ritornerò nella mia casa donde sono uscito;
25 e giuntovi, la trova spazzata e adorna.
26 Allora va e prende seco altri sette spiriti peggiori di lui, ed entrano ad abitarla; e lultima condizione di quelluomo divien peggiore della prima.
27 Or avvenne che, mentre egli diceva queste cose, una donna di fra la moltitudine alzò la voce e gli disse: Beato il seno che ti portò e le mammelle che tu poppasti! Ma egli disse:
28 Beati piuttosto quelli che odono la parola di Dio e losservano!
29 E affollandosi intorno a lui le turbe, egli prese a dire: Questa generazione è una generazione malvagia; ella chiede un segno; e segno alcuno non le sarà dato, salvo il segno di Giona.
30 Poiché come Giona fu un segno per i Niniviti, così anche il Figliuol delluomo sarà per questa generazione.
31 La regina del Mezzodì risusciterà nel giudizio con gli uomini di questa generazione e li condannerà; perché ella venne dalle estremità della terra per udir la sapienza di Salomone; ed ecco qui vè più che Salomone.
32 I Niniviti risusciteranno nel giudizio con questa generazione e la condanneranno; perché essi si ravvidero alla predicazione di Giona; ed ecco qui vè più che Giona.
33 Nessuno, quandha acceso una lampada, la mette in un luogo nascosto o sotto il moggio; anzi la mette sul candeliere, affinché coloro che entrano veggano la luce.
34 La lampada del tuo corpo è locchio; se locchio tuo è sano, anche tutto il tuo corpo è illuminato; ma se è viziato, anche il tuo corpo è nelle tenebre.
35 Guarda dunque che la luce che è in te non sia tenebre.
36 Se dunque tutto il tuo corpo è illuminato, senzaver parte alcuna tenebrosa, sarà tutto illuminato come quando la lampada tillumina col suo splendore.
37 Or mentregli parlava, un Fariseo lo invitò a desinare da lui. Ed egli, entrato, si mise a tavola.
38 E il Fariseo, veduto questo, si maravigliò che non si fosse prima lavato, avanti il desinare.
39 E il Signore gli disse: Voi altri Farisei nettate il di fuori della coppa e del piatto, ma linterno vostro è pieno di rapina e di malvagità.
40 Stolti, Colui che ha fatto il di fuori, non ha anche fatto il di dentro?
41 Date piuttosto in elemosina quel chè dentro al piatto; ed ecco, ogni cosa sarà netta per voi.
42 Ma guai a voi, Farisei, poiché pagate la decima della menta, della ruta e dogni erba, e trascurate la giustizia e lamor di Dio! Queste son le cose che bisognava fare, senza tralasciar le altre.
43 Guai a voi, Farisei, perché amate i primi seggi nelle sinagoghe, e i saluti nelle piazze.
44 Guai a voi, perché siete come quei sepolcri che non si vedono, e chi vi cammina sopra non ne sa niente.
45 Allora uno dei dottori della legge, rispondendo, gli disse: Maestro, parlando così, fai ingiuria anche a noi.
46 Ed egli disse: Guai anche a voi, dottori della legge, perché caricate le genti di pesi difficili a portare e voi non toccate quei pesi neppur con un dito!
47 Guai a voi, perché edificate i sepolcri de profeti, e i vostri padri li uccisero.
48 Voi dunque testimoniate delle opere de vostri padri e le approvate; perché essi li uccisero, e voi edificate loro de sepolcri.
49 E per questo la sapienza di Dio ha detto: Io manderò loro dei profeti e degli apostoli; e ne uccideranno alcuni e ne perseguiteranno altri,
50 affinché il sangue di tutti i profeti sparso dalla fondazione del mondo sia ridomandato a questa generazione;
51 dal sangue di Abele fino al sangue di Zaccaria che fu ucciso fra laltare ed il tempio; sì, vi dico, sarà ridomandato a questa generazione.
52 Guai a voi, dottori della legge, poiché avete tolta la chiave della scienza! Voi stessi non siete entrati, ed avete impedito quelli che entravano.
53 E quando fu uscito di là, gli scribi e i Farisei cominciarono a incalzarlo fieramente ed a trargli di bocca risposte a molte cose; tendendogli de lacci,
54 per coglier qualche parola che gli uscisse di bocca.