1 Curînd după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El;2 şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale; Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci,3 Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari -L ajutau cu ce aveau.4 Cînd s'a strîns o gloată mare, şi a venit la El norod din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta:5 ,,Sămănătorul a ieşit să-şi samene sămînţa. Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: a fost călcată în picioare, şi au mîncat -o păsările cerului.6 O altă parte a căzut pe stîncă; şi, cum a răsărit, s'a uscat, pentrucă n'avea umezeală.7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat -o.8 O altă parte a căzut pe pămînt bun, şi a crescut, şi a făcut rod însutit.`` După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: ,,Cine are urechi de auzit, să audă.``9 Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta.10 El le -a răspuns: ,,Vouă v'a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca ,măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.``11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: ,,Sămînţa, este Cuvîntul lui Dumnezeu.12 Cei închipuiţi în sămînţa căzută lîngă drum, sînt ceice aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvîntul din inima lor, ca nu cumva să creadă, şi să fie mîntuiţi.13 Cei închipuiţi în sămînţa căzută pe stîncă, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc cu bucurie; dar n'au rădăcină, ci cred pînă la o vreme, iar cînd vine ispita, cad.14 Sămînţa, care a căzut între spini, închipuieşte pe aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îşi văd de drum, şi -l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia, şi n'aduc rod care să ajungă la coacere.15 Sămînţa, care a căzut pe pămînt bun, sînt aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îl ţin într'o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare.16 Nimeni, dupăce a aprins o lumină, n'o acopere cu un vas, nici n'o pune supt pat, ci o pune într'un sfeşnic, pentruca ceice intră, să vadă lumina.17 Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.18 Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n'are, i se va lua şi ce i se pare că are.``19 Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să -I vorbească, din pricina norodului.20 Cineva I -a spus: ,,Mamă-Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi vor să Te vadă.``21 Dar El, drept răspuns, a zis: ,,Mama Mea şi fraţii Mei sînt ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi -l împlinesc.``22 Într'una din zile, Isus S'a suit într'o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le -a zis: ,,Haidem să trecem dincolo de lac.`` Şi au plecat.23 Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s'a stîrnit un aşa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie.24 Au venit la El, L-au deşteptat, şi au zis: ,,Învăţătorule, Învăţătorule, perim.`` Isus S'a sculat, a certat vîntul şi valurile înfuriate, cari s'au potolit: şi s'a făcut linişte.25 Apoi a zis ucenicilor Săi: ,,Unde vă este credinţa?`` Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: ,,Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi -L ascultă?``26 Au venit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii.27 Cînd a ieşit Isus la ţărm, L -a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într'o casă, ci în morminte.28 Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui, şi a zis cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui.``29 Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mîni şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii.30 Isus l -a întrebat: ,,Cum îţi este numele?`` ,,Legiune,`` a răspuns el; pentrucă intraseră mulţi draci în el.31 Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc.32 Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le -a dat voie.33 Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s'a repezit de pe rîpă în lac, şi s'a înecat.34 Porcarii, cînd au văzut ce se întîmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.35 Oamenii au ieşit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezînd la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile; şi i -a apucat frica.36 Ceice văzuseră cele petrecute, le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpînit de draci.37 Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece dela ei, pentrucă îi apucase o mare frică. Isus S'a suit într'o corabie, şi S'a întors.38 Omul din care ieşiseră dracii, Îl ruga să -i dea voie să rămînă cu El. Dar Isus l -a trimes acasă, şi i -a zis:39 ,,Întoarce-te acasă, şi povesteşte tot ce ţi -a făcut Dumnezeu.`` El a plecat, şi a vestit prin toată cetatea tot ce -i făcuse Isus.40 La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau.41 Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s'a aruncat la picioarele lui Isus, şi L -a rugat să vină pînă la el acasă;42 pentrucă avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.43 Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge; ea îşi cheltuise toată averea cu doftorii, fără s'o fi putut vindeca vreunul.44 Ea s'a apropiat pe dinapoi, şi s'a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s'a oprit.45 Şi Isus a zis: ,,Cine s'a atins de Mine?`` Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi ceice erau cu El, au zis: ,,Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s'a atins de Mine?``46 Dar Isus a răspuns: ,,S'a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.``47 Femeia, cînd s'a văzut dată de gol, a venit tremurînd, s'a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numai decît.48 Isus i -a zis: ,,Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te -a mîntuit, du-te în pace.``49 Pe cînd vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii, şi -i spune: ,,Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.``50 Dar Isus, cînd a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: ,,Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.``51 Cînd a ajuns la casa fruntaşului, n'a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decît pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.52 Toţi plîngeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: ,,Nu plîngeţi; fetiţa n'a murit, ci doarme.``53 Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise.54 Dar El, dupăce i -a scos pe toţi afară, a apucat -o de mînă, şi a strigat cu glas tare: ,,Fetiţo, scoală-te!``55 Şi duhul ei s'a întors în ea, iar fata s'a sculat numaidecît. Isus a poruncit să -i dea să mănînce.56 Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le -a poruncit să nu spună numănui cele întîmplate.

1 Ed avvenne in appresso che egli andava attorno di città in città e di villaggio in villaggio, predicando ed annunziando la buona novella del regno di Dio;2 e con lui erano i dodici e certe donne che erano state guarite da spiriti maligni e da infermità: Maria, detta Maddalena, dalla quale erano usciti sette demoni,3 e Giovanna, moglie di Cuza, amministratore d’Erode, e Susanna ed altre molte che assistevano Gesù ed i suoi coi loro beni.4 Or come si raunava gran folla e la gente d’ogni città accorreva a lui, egli disse in parabola:5 Il seminatore uscì a seminar la sua semenza; e mentre seminava, una parte del seme cadde lungo la strada, e fu calpestato e gli uccelli del cielo lo mangiarono.6 Ed un’altra cadde sulla roccia; e come fu nato seccò perché non avea umore.7 Ed un’altra cadde in mezzo alle spine; e le spine, nate insieme col seme, lo soffocarono.8 Ed un’altra parte cadde nella buona terra; e nata che fu, fruttò il cento per uno. Dicendo queste cose, esclamava: Chi ha orecchi da udire, oda.9 E i suoi discepoli gli domandarono che volesse dir questa parabola.10 Ed egli disse: A voi è dato di conoscere i misteri del regno di Dio; ma agli altri se ne parla in parabole, affinché vedendo non veggano, e udendo non intendano.11 Or questo è il senso della parabola: Il seme è la parola di Dio.12 Quelli lungo la strada son coloro che hanno udito; ma poi viene il diavolo e porta via la Parola dal cuor loro, affinché non credano e non siano salvati.13 E quelli sulla roccia son coloro i quali, quando hanno udito la Parola, la ricevono con allegrezza; ma costoro non hanno radice, credono per un tempo, e quando viene la prova, si traggono indietro.14 E quel ch’è caduto fra le spine, son coloro che hanno udito, ma se ne vanno e restan soffocati dalle cure e dalle ricchezze e dai piaceri della vita, e non arrivano a maturità.15 E quel ch’è in buona terra, son coloro i quali, dopo aver udita la Parola, la ritengono in un cuore onesto e buono, e portan frutto con perseveranza.16 Or niuno, accesa una lampada, la copre con un vaso, o la mette sotto il letto; anzi la mette sul candeliere, acciocché chi entra vegga la luce.17 Poiché non v’è nulla di nascosto che non abbia a diventar manifesto, né di segreto che non abbia a sapersi ed a farsi palese.18 Badate dunque come ascoltate: perché a chi ha sarà dato; ma a chi non ha, anche quel che pensa d’avere gli sarà tolto.19 Or sua madre e i suoi fratelli vennero a lui; e non poteano avvicinarglisi a motivo della folla.20 E gli fu riferito: Tua madre e i tuoi fratelli son là fuori, che ti voglion vedere.21 Ma egli, rispondendo, disse loro: Mia madre e miei fratelli son quelli che ascoltano la parola di Dio e la mettono in pratica.22 Or avvenne, in un di quei giorni, ch’egli entrò in una barca co’ suoi discepoli, e disse loro: Passiamo all’altra riva del lago. E presero il largo.23 E mentre navigavano, egli si addormentò; e calò sul lago un turbine di vento, talché la barca s’empiva d’acqua, ed essi pericolavano.24 E accostatisi, lo svegliarono, dicendo: Maestro, Maestro, noi periamo! Ma egli, destatosi, sgridò il vento e i flutti che s’acquetarono, e si fe’ bonaccia.25 Poi disse loro: Dov’è la fede vostra? Ma essi, impauriti e maravigliati, diceano l’uno all’altro: Chi è mai costui che comanda anche ai venti ed all’acqua e gli ubbidiscono?26 E navigarono verso il paese dei Geraseni che è dirimpetto alla Galilea.27 E quando egli fu smontato a terra, gli si fece incontro un uomo della città, il quale era posseduto da demoni, e da lungo tempo non indossava vestito, e non abitava casa ma stava ne’ sepolcri.28 Or quando ebbe veduto Gesù, dato un gran grido, gli si prostrò dinanzi, e disse con gran voce: Che v’è fra me e te, o Gesù, Figliuolo dell’Iddio altissimo? Ti prego, non mi tormentare.29 Poiché Gesù comandava allo spirito immondo d’uscir da quell’uomo; molte volte infatti esso se n’era impadronito; e benché lo si fosse legato con catene e custodito in ceppi, avea spezzato i legami, ed era portato via dal demonio ne’ deserti.30 E Gesù gli domandò: Qual è il tuo nome? Ed egli rispose: Legione; perché molti demoni erano entrati in lui.31 Ed essi lo pregavano che non comandasse loro d’andar nell’abisso.32 Or c’era quivi un branco numeroso di porci che pascolava pel monte; e que’ demoni lo pregarono di permetter loro d’entrare in quelli. Ed egli lo permise loro.33 E i demoni, usciti da quell’uomo, entrarono ne’ porci; e quel branco si avventò a precipizio giù nel lago ed affogò.34 E quando quelli che li pasturavano videro ciò ch’era avvenuto, se ne fuggirono e portaron la notizia in città e per la campagna.35 E la gente uscì fuori a veder l’accaduto; e venuta a Gesù, trovò l’uomo, dal quale erano usciti i demoni, che sedeva a’ piedi di Gesù, vestito ed in buon senno; e s’impaurirono.36 E quelli che aveano veduto, raccontarono loro come l’indemoniato era stato liberato.37 E l’intera popolazione della circostante regione de’ Geraseni pregò Gesù che se n’andasse da loro; erch’eran presi da grande spavento. Ed egli, montato nella barca, se ne tornò indietro.38 E l’uomo dal quale erano usciti i demoni, lo pregava di poter stare con lui, ma Gesù lo licenziò, dicendo:39 Torna a casa tua, e racconta le grandi cose che Iddio ha fatte per te. Ed egli se ne andò per tutta la città, proclamando quanto grandi cose Gesù avea fatte per lui.40 Al suo ritorno, Gesù fu accolto dalla folla, perché tutti lo stavano aspettando.41 Ed ecco venire un uomo, chiamato Iairo, che era capo della sinagoga; e gittatosi ai piedi di Gesù, lo pregava d’entrare in casa sua,42 perché avea una figlia unica di circa dodici anni, e quella stava per morire. Or mentre Gesù v’andava, la moltitudine l’affollava.43 E una donna che avea un flusso di sangue da dodici anni ed avea spesa ne’ medici tutta la sua sostanza senza poter esser guarita da alcuno,44 accostatasi per di dietro, gli toccò il lembo della veste; e in quell’istante il suo flusso ristagnò.45 E Gesù domandò: Chi m’ha toccato? E siccome tutti negavano, Pietro e quelli ch’eran con lui, risposero: Maestro, le turbe ti stringono e t’affollano.46 Ma Gesù replicò: Qualcuno m’ha toccato, perché ho sentito che una virtù è uscita da me.47 E la donna, vedendo che non era rimasta inosservata, venne tutta tremante, e gittatasi a’ suoi piedi, dichiarò, in presenza di tutto il popolo, per qual motivo l’avea toccato e com’era stata guarita in un istante.48 Ma egli le disse: Figliuola, la tua fede t’ha salvata; vattene in pace.49 Mentr’egli parlava ancora, venne uno da casa del capo della sinagoga, a dirgli: La tua figliuola è morta; non incomodar più oltre il Maestro.50 Ma Gesù, udito ciò, rispose a Iairo: Non temere; solo abbi fede, ed ella sarà salva.51 Ed arrivato alla casa, non permise ad alcuno d’entrarvi con lui, salvo che a Pietro, a Giovanni, a iacomo e al padre e alla madre della fanciulla.52 Or tutti piangevano e facean cordoglio per lei. Ma egli disse: Non piangete; ella non è morta, ma dorme.53 E si ridevano di lui, sapendo ch’era morta.54 Ma egli, presala per la mano, disse ad alta voce: Fanciulla, lèvati!55 E lo spirito di lei tornò; ella s’alzò subito, ed egli comandò che le si desse da mangiare.56 E i gentori di lei sbigottirono: ma egli ordinò loro di non dire ad alcuno quel che era accenuto.