1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi ,,Crinii mărturiei``. Un psalm al lui Asaf.) Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!

2 Trezeşte-Ţi puterea, înaintea lui Efraim, Beniamin şi Manase, şi vino în ajutorul nostru!

3 Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!

4 Doamne, Dumnezeul oştirilor, pînă cînd Te vei mînia, cu toată rugăciunea poporului Tău?

5 Îi hrăneşti cu o pîne de lacrămi, şi -i adăpi cu lacrămi din plin.

6 Ne faci să fim mărul de ceartă al vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri rîd de noi între ei.

7 Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!

8 Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri, şi ai sădit -o.

9 Ai făcut loc înaintea ei: şi ea a dat rădăcini şi a umplut ţara.

10 Munţii erau acoperiţi de umbra ei, şi ramurile ei erau ca nişte cedri ai lui Dumnezeu.

11 Îşi întindea mlădiţele pînă la mare, şi lăstarii pînă la Rîu.

12 Pentruce i-ai rupt gardul acum, de -o jăfuiesc toţi trecătorii?

13 O rîmă mistreţul din pădure, şi o mănîncă fiarele cîmpului.

14 Dumnezeul oştirilor, întoarce-Te iarăş! Priveşte din cer, şi vezi! Cercetează via aceasta!

15 Ocroteşte ce a sădit dreapta Ta, şi pe fiul, pe care Ţi l-ai ales!...

16 Ea este arsă de foc, este tăiată! De mustrarea Feţei Tale, ei pier!

17 Mîna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul omului, pe care Ţi l-ai ales!

18 Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăş, şi vom chema Numele Tău.

19 Doamne, Dumnezeul oştirilor, ridică-ne iarăş! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!

1 Give ear, O Shepherd of Israel, thou that leadest Joseph like a flock; thou that dwellest between the cherubims, shine forth.

2 Before Ephraim and Benjamin and Manasseh stir up thy strength, and come and save us.

3 Turn us again, O God, and cause thy face to shine; and we shall be saved.

4 O LORD God of hosts, how long wilt thou be angry against the prayer of thy people?

5 Thou feedest them with the bread of tears; and givest them tears to drink in great measure.

6 Thou makest us a strife unto our neighbours: and our enemies laugh among themselves.

7 Turn us again, O God of hosts, and cause thy face to shine; and we shall be saved.

8 Thou hast brought a vine out of Egypt: thou hast cast out the heathen, and planted it.

9 Thou preparedst room before it, and didst cause it to take deep root, and it filled the land.

10 The hills were covered with the shadow of it, and the boughs thereof were like the goodly cedars.

11 She sent out her boughs unto the sea, and her branches unto the river.

12 Why hast thou then broken down her hedges, so that all they which pass by the way do pluck her?

13 The boar out of the wood doth waste it, and the wild beast of the field doth devour it.

14 Return, we beseech thee, O God of hosts: look down from heaven, and behold, and visit this vine;

15 And the vineyard which thy right hand hath planted, and the branch that thou madest strong for thyself.

16 It is burned with fire, it is cut down: they perish at the rebuke of thy countenance.

17 Let thy hand be upon the man of thy right hand, upon the son of man whom thou madest strong for thyself.

18 So will not we go back from thee: quicken us, and we will call upon thy name.

19 Turn us again, O LORD God of hosts, cause thy face to shine; and we shall be saved.