1 Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fer, cu un vîrf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor, şi pe coarnele altarelor lor.
2 Cum se gîndesc la copiii lor, aşa se gîndesc la altarele lor, şi la idolii şi Astartele lor lîngă copacii verzi, pe dealurile înalte.
3 Eu dau la pradă muntele Meu şi ogoarele lui, avuţiile tale, toate vistieriile şi înălţimile tale, din pricina păcatelor tale, pe tot ţinutul tău!
4 Din vina ta vei perde moştenirea, pe care ţi -o dădusem; te voi fac să slujeşti vrăjmaşului tău într'o ţară, pe care n'o cunoşti, căci aţi aprins focul mîniei Mele, care va arde totdeauna.``
5 ,,Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima dela Domnul!
6 Căci este ca un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într'un pămînt sărat şi fără locuitori.
7 Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul!
8 Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-şi întinde rădăcinile spre rîu; nu se teme de căldură, cînd vine, şi frunzişul lui rămîne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.``
9 ,,Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască?
10 ,,Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.``
11 Ca o potîrnichie, care cloceşte nişte ouă pe cari nu le -a ouat ea, aşa este celce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decît un nebun.
12 Scaun de domnie plin de slavă, înălţat dela început, loc al sfîntului nostru Locaş,
13 Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi ceice Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine.`` -,,Ceice se abat dela Mine vor fi scrişi pe pămînt, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.``
14 Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mîntuieşte-mă Tu, şi voi fi mîntuit; căci Tu eşti slava mea!
15 Iată, ei îmi zic: ,,Unde este Cuvîntul Domnului? Să se împlinească dar!``
16 ,,Şi eu, ca să Te ascult, n'am vrut să nu fiu păstor; nici n'am dorit ziua nenorocirii, ştii; şi ce a ieşit din buzele mele, este descoperit înaintea Ta.
17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii!
18 Prigonitorii mei să fie acoperiţi de ruşine, dar să nu fiu ruşinat eu; să tremure ei, dar să nu tremur eu! Adu peste ei ziua nenorocirii, loveşte -i cu o îndoită urgie!``
19 ,,Aşa mi -a vorbit Domnul: ,Du-te, şi stai la poarta copiilor poporului, pe care intră şi ies împăraţii lui Iuda, şi la toate porţile Ierusalimului,
20 şi spune-le: ,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, tot Iuda, şi toţi locuitorii Ierusalimului, cari intraţi pe aceste porţi!``
21 ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Luaţi seama, în sufletele voastre, să nu purtaţi nici o povară în ziua Sabatului, şi să n'o aduceţi înlăuntru pe porţile Ierusalimului.
22 Să nu scoateţi din casele voastre nici o povară în ziua Sabatului, şi să nu faceţi nici o lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.``
23 Dar ei n'au ascultat şi n'au luat aminte: ci şi-au înţepenit gîtul, ca să n'asculte şi să nu ia învăţătură.
24 Dacă Mă veţi asculta în adevăr, zice Domnul, şi nu veţi aduce nici o sarcină înlăuntru pe porţile acestei cetăţi, în ziua Sabatului, ci veţi sfinţi ziua Sabatului, şi nu veţi face nici o lucrare în ziua aceasta,
25 atunci pe porţile acestei cetăţi vor intra împăraţi şi voivozi, cari vor şedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în cară şi călări pe cai, ei şi voivozii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi cetatea aceasta va fi locuită în veci.
26 Vor veni din cetăţile lui Iuda şi din împrejurimile Ierusalimului, din ţara lui Beniamin, din vale, de pe munte şi dela miazăzi, ca să aducă arderi de tot şi jertfe, să aducă daruri de mîncare şi tămîie, şi să aducă jertfe de mulţămire în Casa Domnului.
27 Dar dacă nu veţi asculta cînd vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nici o povară, şi n'o aduceţi înlăuntru pe porţile Ierusalimului, în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la porţile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.``
1 유다의 죄는 금강석 끝 철필로 기록되되 그들의 마음 판과 그들의 단 뿔에 새겨졌거늘
2 그들의 자녀가 높은 메 위 푸른 나무곁에 있는 그 단들과 아세라들을 생각하도다
3 들에 있는 나의 산아 ! 네 온 지경의 죄로 인하여 내가 네 재산과 네 모든 보물과 산당들로 노략을 당하게 하리니
4 내가 네게 준 네 기업에서 네 손을 뗄 것이며 또 내가 너로 너의 알지 못하는 땅에서 네 대적을 섬기게 하리니 이는 너희가 내 노로 맹렬케 하여 영영히 타는 불을 일으켰음이니라
5 나 여호와가 이같이 말하노라 무릇 사람을 믿으며 혈육으로 그 권력을 삼고 마음이 여호와에게서 떠난 그 사람은 저주를 받을 것이라
6 그는 사막의 떨기나무 같아서 좋은 일의 오는 것을 보지 못하고 광야 건조한 곳,건건한 땅,사람이 거하지 않는 땅에 거하리라
7 그러나 무릇 여호와를 의지하며 여호와를 의뢰하는 그 사람은 복을 받을 것이라
8 그는 물가에 심기운 나무가 그 뿌리를 강변에 뻗치고 더위가 올지라도 두려워 아니하며 그 잎이 청청하며 가무는 해에도 걱정이 없고 결실이 그치지 아니함 같으리라
9 만물보다 거짓되고 심히 부패한 것은 마음이라 누가 능히 이를 알리요마는
10 나 여호와는 심장을 살피며 폐부를 시험하고 각각 그 행위와 그 행실대로 보응하나니
11 불의로 치부하는 자는 자고새가 낳지 아니한 알을 품음 같아서 그 중년에 그것이 떠나겠고 필경은 어리석은 자가 되리라
12 영화로우신 보좌여, 원시부터 높이 계시며 우리의 성소이시며
13 이스라엘의 소망이신 여호와여, 무릇 주를 버리는 자는 다 수치를 당할 것이라 무릇 여호와를 떠나는 자는 흙에 기록이 되오리니 이는 생수의 근원이신 여호와를 버림이니이다
14 여호와여, 주는 나의 찬송이시오니 나를 고치소서 그리하시면 내가 낫겠나이다 나를 구원하소서 그리하시면 내가 구원을 얻으리이다
15 그들이 내게 이르기를 여호와의 말씀이 어디 있느뇨 이제 임하게 할지어다 하나이다
16 나는 목자의 직분에서 물러가지 아니하고 주를 좇았사오며 재앙의 날도 내가 원치 아니하였음을 주께서 아시는 바라 내 입술에서 나온 것이 주의 목전에 있나이다
17 주는 내게 두려움이 되지 마옵소서 재앙의 날에 주는 나의 피난처시니이다
18 나를 박해하는 자로 수욕을 당케 하시고 나로 수욕을 당케 마옵소서 그들로 놀라게 하시고 나로 놀라게 마시옵소서 재앙의 날을 그들에게 임하게 하시며 배나 되는 멸망으로 그들을 멸하소서
19 여호와께서 내게 이같이 말씀하시되 너는 가서 유다 왕들의 출입하는 평민의 문과 예루살렘 모든 문에 서서
20 무리에게 이르기를 이 문으로 들어오는 유다 왕들과 유다 모든 백성과 예루살렘 모든 거민 너희는 여호와의 말씀을 들을지어다
21 여호와께서 이같이 말씀하시되 너희는 스스로 삼가서 안식일에 짐을 지고 예루살렘 문으로 들어오지 말며
22 안식일에 너희 집에서 짐을 내지 말며 아무 일이든지 하지 말아서 내가 너희 열조에게 명함같이 안식일을 거룩히 할지어다
23 그들은 청종치 아니하며 귀를 기울이지 아니하며 그 목을 곧게 하여 듣지 아니하며 교훈을 받지 아니하였느니라
24 나 여호와가 말하노라 너희가 만일 삼가 나를 청종하여 안식일에 짐을 지고 이 성문으로 들어오지 아니하며 안식일을 거룩히 하여 아무 일이든지 하지 아니하면
25 다윗의 위에 앉는 왕들과 방백들이 병거와 말을 타고 이 성문으로 들어오되 그들과 유다 모든 백성과 예루살렘 거민들이 함께 그리할 것이요 이 성은 영영히 있을 것이며
26 사람들이 유다 성읍들과 예루살렘에 둘린 곳들과 베냐민 땅과 평지와 산지와 남방에서 이르러서 번제와 희생과 소제와 유향과 감사의 희생을 가지고 여호와의 집으로 오려니와
27 너희가 나를 청종치 아니하고 안식일을 거룩케 아니하여 안식일에 짐을 지고 예루살렘 문으로 들어 오면 내가 성문에 불을 놓아 예루살렘 궁전을 삼키게 하리니 그 불이 꺼지지 아니하리라 하셨다 할지니라