1 Cînd a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe cari -l însărcinase Domnul, Dumnzeul lor, să le spună,

2 Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngîmfaţi, au zis lui Ieremia: ,,Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te -a însărcinat să ne spui: ,Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!`

3 Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţîţă împotriva noastră, ca să ne dai în mînile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!``

4 Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor, şi tot poporul, n'au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămînă în ţara lui Iuda.

5 Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor, au luat pe toate rămăşiţele lui Iuda, cari din împrăştiaţi cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în ţara lui Iuda,

6 şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele împăratului, şi pe toate sufletele, pe cari le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe proorocul Ieremia, şi pe Baruc, fiul lui Neriia.

7 Au plecat dar în ţara Egiptului, -căci n'au ascultat de porunca Domnului, -şi au ajuns pînă la Tahpanes.

8 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, la Tahpanes, astfel:

9 ,,Ia în mînă nişte pietre mari, şi ascunde-le, în faţa Iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui Faraon din Tahpanes.

10 Şi spune Iudeilor: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi trimete să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre, pe cari le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele.

11 El va veni, şi va lovi ţara Egiptului: va omorî pe cei sortiţi să moară, va duce în robie pe cei sortiţi robiei, şi va ucide cu sabia pe cei sortiţi la sabie!

12 Voi pune foc caselor dumnezeilor Egiptului; Nebucadneţar le va arde, va duce robi pe idoli, se va înveli cu ţara Egiptului cum se înveleşte păstorul cu haina lui, şi va ieşi în pace din ea.

13 Va sfărîma stîlpii din Bet-Şemeş, din ţara Egiptului, şi va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului.``

1 예레미야가 모든 백성에게 그들의 하나님 여호와의 말씀 곧 그들의 하나님 여호와께서 자기를 보내사 그들에게 이르게 하신 이 모든 말씀을 다 말하매

2 호사야의 아들 아사랴와 가레아의 아들 요하난과 및 모든 교만한 자가 예레미야에게 말하여 가로되 네가 거짓을 말하는도다 우리 하나님 여호와께서는 너희는 애굽에 거하려고 그리로 가지 말라고 너를 보내어 말하게 하지 아니하셨느니라

3 이는 네리야의 아들 바룩이 너를 꼬드겨서 우리를 대적하여 갈대아인의 손에 붙여 죽이며 바벨론으로 잡아가게 하려 함이니라 하고

4 이에 가레아의 아들 요하난과 모든 군대 장관과 모든 백성이 유다땅에 거하라 하시는 여호와의 목소리를 청종치 아니하고

5 가레아의 아들 요하난과 모든 군대장관이 유다의 남은 자 곧 쫓겨났던 열방 중에서 유다 땅에 거하려하여 돌아온 자

6 곧 남자와 여자와 유아와 왕의 딸들과 시위대장 느부사라단이 사반의 손자 아히감의 아들 그다랴에게 넘겨 둔 모든 사람과 선지자 예레미야와 네리야의 아들 바룩을 영솔하고

7 애굽 땅에 들어가 다바네스에 이르렀으니 그들이 여호와의 목소리를 청종치 아니함이 이러하였더라

8 다바네스에서 여호와의 말씀이 예레미야에게 임하여 가라사대

9 너는 유다 사람의 목전에서 네 손으로 큰 돌들을 가져다가 다바네스 바로의 집 어귀의 벽돌 깔린 곳에 진흙으로 감추고

10 그들에게 이르기를 만군의 여호와 이스라엘의 하나님이 이같이 말씀하시되 보라 내가 내 종 바벨론 왕 느부갓네살을 불러오리니 그가 그 보좌를 내가 감추게 한 이 돌위에 두고 또 그 화려한 장막을 그 위에 치리라

11 그가 와서 애굽 땅을 치고 죽일 자는 죽이고 사로잡을 자는 사로잡고 칼로 칠 자는 칼로 칠 것이라

12 내가 애굽 신들의 집에 불을 놓을 것인즉 느부갓네살이 그들을 불사르며 그들을 사로잡을 것이요 목자가 그 몸에 옷을 두름 같이 애굽 땅을 자기 몸에 두르고 평안히 그곳을 떠날 것이며

13 그가 또 애굽 땅 벧세메스의 주상들을 깨뜨리고 애굽 신들의 집을 불사르리라 하셨다 할지니라