1 Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
2 Încolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.
3 Cît despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sînt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.
4 Căci n'am nimic împotriva mea; totuş nu pentru aceasta sînt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.
5 De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, pînă va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gîndurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda dela Dumnezeu.
6 Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris``: şi nici unul din voi să nu se fălească de loc cu unul împotriva celuilalt.
7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu -l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
8 O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!
9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osîndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.
10 Noi sîntem nebuni pentru Hristos: voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, puşi în cinste: noi, dispreţuiţi!
11 Pînă în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, sîntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc,
12 ne ostenim şi lucrăm cu mînile noastre; cînd sîntem ocărîţi, binecuvîntăm; cînd sîntem prigoniţi, răbdăm;
13 cînd sîntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Pînă în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.
14 Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii prea iubiţi ai mei.
15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n'aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v'am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.
16 Deaceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.
17 Pentru aceasta v'am trimes pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.
18 Unii s'au îngîmfat, şi şi-au închipuit că n'am să mai vin la voi.
19 Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curînd la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celorce s'au îngîmfat.
20 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.
21 Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste şi cu duhul blîndeţei?
1 Tegul kiekvienas laiko mus Kristaus tarnais ir Dievo paslapčių tvarkytojais.
2 O iš tvarkytojų reikalaujama, kad būtų ištikimi.
3 Man mažai rūpi, ką jūs ar žmonių teismas spręstų apie mane. Ir aš pats savęs neteisiu.
4 Nors nematau nieko netinkamo savyje, bet tuo dar nesu išteisintas. Mano teisėjas yra Viešpats.
5 Todėl neteiskite nieko prieš laiką, iki ateis Viešpats, kuris nušvies, kas tamsoje paslėpta, ir atskleis širdžių sumanymus. Tada kiekvienam teks pagyrimas iš Dievo.
6 Visa tai, broliai, jūsų labui pritaikiau sau ir Apolui, kad iš mūsų pasimokytumėte negalvoti daugiau negu parašyta ir kad nepasipūstumėte vienas prieš kitą.
7 Kas gi tave išskiria iš kitų? Ir ką gi turi, ko nebūtum gavęs? O jei esi gavęs, tai ko didžiuojies, lyg nebūtum gavęs?
8 Jūs jau esate sotūs, jau turtingi, jau pradėjote be mūsų karaliauti! O, kad jūs iš tikrųjų karaliautumėte, kad ir mes galėtume kartu karaliauti!
9 Man atrodo, kad Dievas mums, apaštalams, paskyrė paskutiniąją vietą, tarsi mirčiai pasmerktiems. Mes tapome reginys pasauliui, angelams ir žmonėms.
10 Mes kvaili dėl Kristaus, o jūs išmintingi Kristuje. Mes silpni, o jūs stiprūs; jūs gerbiami, o mes niekinami.
11 Iki šios valandos alkstame ir trokštame, esame nuogi ir mušami, be pastogės
12 ir vargstame, darbuodamiesi savo rankomis. Keikiamilaiminame, persekiojamikenčiame,
13 piktžodžiaujamimaloniai atsakome. Iki šiol esame laikomi pasaulio sąšlavomis, visų atmatomis.
14 Tai rašau, ne norėdamas jus gėdinti, bet įspėdamas kaip mylimus vaikus.
15 Nors turėtumėte tūkstančius auklėtojų Kristuje, bet neturėsite daug tėvų, nes Evangelija aš pagimdžiau jus Kristuje Jėzuje.
16 Todėl raginu jus: būkite mano sekėjai!
17 Tuo tikslu ir pasiunčiau pas jus Timotiejų, kuris yra mano mylimas sūnus ir ištikimas Viešpatyje. Jis jums primins mano kelius Kristuje, kaip aš mokau visur, kiekvienoje bažnyčioje.
18 Kai kurie pasipūtė, tartum neketinčiau pas jus atvykti.
19 Jei Viešpats panorės, veikiai atvyksiu pas jus ir patikrinsiu ne pasipūtusių kalbas, bet jėgą.
20 Nes Dievo karalystė yra ne kalboje, bet jėgoje.
21 Ko norite? Ar kad ateičiau pas jus su lazda, ar su meile ir romumo dvasia?