1 Nu sînt eu slobod? Nu sînt eu apostol? N'am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sînteţi voi lucrul meu în Domnul?
2 Dacă nu sînt apostol pentru alţii, sînt măcar pentru voi; căci voi sînteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.
3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.
4 N'avem dreptul să mîncăm şi să bem?
5 N'avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?
6 Ori numai eu şi Barnaba n'avem dreptul să nu lucrăm?
7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănîncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănîncă din laptele turmei?
8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea?
9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: ,,Să nu legi gura boului care treieră grîul!`` Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?
10 Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să -l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
11 Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?
12 Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.
13 Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sînt hrăniţi din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte dela altar?
14 Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.
15 Dar eu nu m'am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine; căci aş vrea mai bine să mor decît să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s'o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
17 Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă -l fac de silă, este o isprăvnicie care mi -a fost încredinţată.
18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
19 Căci, măcar că sînt slobod faţă de toţi, m'am făcut robul tuturor, ca să cîştig pe cei mai mulţi.
20 Cu Iudeii, m'am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m'am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe ceice sînt supt Lege;
21 cu ceice sînt fără Lege, m'am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M'am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.
24 Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!
25 Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n'aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
1 Ar aš ne apaštalas? Ar aš ne laisvas? Ar nesu regėjęs Jėzaus Kristaus, mūsų Viešpaties? Ar jūs ne mano darbo vaisius Viešpatyje?
2 Jei kitiems ir nesu apaštalas, tai jums, be abejo, esu, nes mano apaštalystės antspaudas esate jūs Viešpatyje.
3 Štai mano pasiteisinimas prieš tuos, kurie mane kaltina.
4 Argi mes neturime teisės valgyti ir gerti?
5 Ar neturime teisės vaikščioti kartu su seserimi, žmona, kaip kiti apaštalai ir Viešpaties broliai bei Kefas?
6 O gal tik aš ir Barnabas neturime teisės nedirbti?
7 Kas gi tarnauja kariuomenėje už savo paties pinigus? Kas sodina vynuogyną ir nevalgo jo vaisių? Arba kas gano bandą ir negeria bandos pieno?
8 Ar aš tai sakau vien kaip žmogus? Argi to paties nesako ir Įstatymas?
9 Mozės Įstatyme parašyta: "Neužrišk nasrų kuliančiam jaučiui!" Bet ar Dievui terūpi jaučiai?
10 O gal Jis iš tiesų taiko tai mums? Juk dėl mūsų parašyta, kad artojas artų su viltimi ir kūlėjas kultų su viltimi, jog gaus savo dalį.
11 Jei mes jums pasėjome dvasinių gėrybių, tai ar didelis dalykas, kad pjausime pas jus medžiaginių?
12 Jei kiti turi teisių į jus, tai ar ne juo labiau mes? Vis dėlto mes nesinaudojome savo teise, bet viską pakeliame, kad tik Kristaus Evangelijai nedarytume kliūčių.
13 Ar nežinote, kad tie, kurie tarnauja šventykloje, valgo iš šventyklos pajamų ir kad aukuro tarnai gauna dalį aukų?
14 Taip ir Viešpats patvarkė, kad Evangelijos skelbėjai gyventų iš Evangelijos.
15 Bet aš nesinaudojau šiomis teisėmis. Ir tai rašau ne tam, kad sau pritaikyčiau. Man geriau mirti, negu leisti, kad kas atimtų iš manęs šį pasigyrimą.
16 Jeigu skelbiu Evangeliją, neturiu pagrindo girtis, nes tai mano būtina pareiga, ir vargas man, jei Evangelijos neskelbčiau!
17 Jeigu tai darau savo valia, turiu atlygį; bet jei darau ne savo valia, tai atlieku man patikėtą tarnavimą.
18 Koks tada mano atlygis? Ogi kad, skelbdamas Kristaus Evangeliją, pateikiu ją veltui ir nesinaudoju savo teise, kurią man duoda Evangelijos skelbimas.
19 Būdamas nuo nieko nepriklausomas, pasidariau visų vergas, kad tik daugiau jų laimėčiau.
20 Žydams buvau kaip žydas, kad laimėčiau žydus. Tiems, kurie laikosi įstatymo, tapau besilaikančiu įstatymo, kad laimėčiau besilaikančius įstatymo, nors pats nesu jam pavaldus.
21 Tiems, kurie neturi įstatymo, buvau kaip neturintis įstatymo, pats būdamas ne be Dievo įstatymo, bet surištas Kristaus įstatymu,kad laimėčiau tuos, kurie neturi įstatymo.
22 Silpniesiems pasidariau kaip silpnas, kad laimėčiau silpnuosius. Visiems tapau viskuo, kad vienaip ar kitaip kai kuriuos išgelbėčiau.
23 Visa tai darau dėl Evangelijos, kad būčiau jos dalininkas.
24 Argi nežinote, kad lenktynėse bėga visi, bet tik vienas gauna laimėtojo apdovanojimą? Taigi bėkite taip, kad laimėtumėte!
25 Kiekvienas varžybų dalyvis nuo visko susilaiko; jie taip daro, norėdami gauti vystantį vainiką, o mesnevystantį.
26 Todėl aš bėgu nedvejodamas ir grumiuosi ne kaip į orą smūgiuodamas,
27 bet tramdau savo kūną ir darau jį klusnų, kad, kitiems skelbdamas, pats netapčiau atmestinas.