1 În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe cînd şedeam în casă, şi bătrînii lui Iuda şedeau înaintea mea, mîna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine.
2 M'am uitat, şi iată că era un chip care avea o înfăţişare de om; dela coapse în jos, era foc, şi dela coapse în sus era ceva strălucitor, ca nişte aramă lustruită.
3 El a întins ceva ca o mînă, şi m'a apucat de zulufii capului. Duhul m'a răpit între pămînt şi cer şi m'a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii dela curtea din lăuntru, care caută spre meazănoapte, unde era locul idolului geloziei, care stîrnea gelozia Domnului.
4 Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale.
5 El mi -a zis: ,,Fiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!`` Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare.
6 Şi El mi -a zis: ,,Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urîciuni, pe cari le săvîrşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de sfîntul Meu locaş? Dar vei mai vedea şi alte urîciuni şi mai mari!``
7 Atunci m'a dus la poarta curţii. M'am uitat, şi iată că era o gaură în părete!
8 Şi mi -a zis: ,,Fiul omului, ia sapă în părete!`` Am săpat în zid, şi iată că era o uşă.
9 Şi mi -a zis: ,,Intră, şi vezi urîciunile cele rele, pe cari le săvîrşesc ei aici!``
10 Am intrat şi m'am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de tîrîtoare şi de dobitoace urîcioase, şi toţi idolii casei lui Israel, zugrăviţi pe perete de jur împrejur.
11 Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrînii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mînă şi se înălţa un nor gros de tămîie.
12 Şi El mi -a zis: ,,Fiul omului, vezi ce fac în întunerec bătrînii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: ,Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!```
13 Şi mi -a zis: ,,Vei mai vedea şi alte alte urîciuni mari, pe cari le săvîrşesc ei!``
14 Şi m'a dus la intrarea porţii Casei Domnului din spre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, cari plîngeau pe Tamuz.
15 Şi El mi -a zis: ,,Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urîciuni mai mari decît acestea!``
16 Şi m'a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit.
17 Şi El mi -a zis: ,,Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvîrşesc ei urîciunile pe cari le săvîrşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu sîlnicie şi să nu înceteze să Mă mînie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas!
18 De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu -i voi asculta.``
1 Šeštaisiais metais, šešto mėnesio penktą dieną, kai aš sėdėjau savo namuose su Judo vyresniaisiais, Viešpaties ranka palietė mane.
2 Aš pamačiau prieš save lyg žmogaus pavidalą; nuo juosmens žemyn atrodė lyg liepsnojanti ugnis, o nuo juosmens aukštyntarsi žėrintis gintaras.
3 Jis ištiesė ranką ir nutvėrė mane už galvos plaukų. Dvasia pakėlė mane tarp dangaus ir žemės ir nunešė mane Dievo regėjime į Jeruzalę prie vidaus kiemo vartų šiaurės pusėje, kur stovėjo pavydo stabas, kuris kėlė pavydą.
4 Ir ten aš pamačiau Izraelio Dievo šlovę, kaip ją buvau matęs regėjime lygumoje.
5 Jis man sakė: "Žmogaus sūnau, pažvelk į šiaurės pusę". Aš žiūrėjau, ir štai prie pat aukuro, prie vartų, stovėjo pavydo stabas.
6 Jis man kalbėjo toliau: "Žmogaus sūnau, ar matai, ką jie daro? Izraelio namai daro dideles bjaurystes, kad Aš pasitraukčiau iš savo šventyklos. Bet apsisuk, ir pamatysi dar didesnių bjaurysčių!"
7 Jis atvedė mane prie šventyklos vartų ir parodė man sienoje skylę.
8 Jis liepė man: "Žmogaus sūnau, kask po siena!" Prakasęs sieną, radau duris.
9 Jis liepė įeiti ir pažiūrėti, kas čia vyksta.
10 Įėjęs mačiau ant sienų roplių, nešvarių gyvūnų ir Izraelio stabų piešinius.
11 Prieš juos stovėjo septyniasdešimt Izraelio vyresniųjų su Jaazaniju, Šafano sūnumi. Kiekvienas laikė rankoje po smilkytuvą, iš kurių kilo aukštyn tirštas smilkalų debesis.
12 Jis klausė: "Žmogaus sūnau, ar matai, ką Izraelio vyresnieji tamsoje daro prie stabų piešinių? Jie sako: ‘Viešpats paliko kraštą, Jis nemato mūsų’ ".
13 Jis vėl man tarė: "Apsisuk, ir pamatysi dar didesnių bjaurysčių".
14 Jis įvedė mane į Viešpaties namus pro šiaurinius vartus. Čia sėdėjo moterys ir apraudojo Tamūzą.
15 Jis tarė man: "Žmogaus sūnau, ar matai, kas čia vyksta? Apsisuk ir pamatysi bjaurysčių, didesnių už šitas".
16 Jis įvedė mane į Viešpaties namų kiemą. Tarp Viešpaties šventyklos durų ir aukuro stovėjo maždaug dvidešimt penki vyrai, nusigręžę nuo Viešpaties šventyklos į rytus, ir garbino saulę.
17 Jis tarė: "Žmogaus sūnau, ar matai, kas čia vyksta? Ar negana to, kas yra Jude! Šitie nusikaltimai bei smurtas vėl užtrauks mano bausmę.
18 Aš išliesiu ant jų savo įtūžį, nesigailėsiu jų ir nebūsiu jiems nuolaidus. Nors jie garsiai šauksis mano pagalbos, neišklausysiu jų".