1 Isus a luat cuvîntul, şi le -a vorbit iarăş în pilde. Şi a zis:

2 ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său.

3 A trimes pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n'au vrut să vină.

4 A trimes iarăş alţi robi, şi le -a zis: ,Spuneţi celor poftiţi: ,,Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sînt gata, veniţi la nuntă.`

5 Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.

6 Ceilalţi au pus mîna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorît.

7 Cînd a auzit împăratul s'a mîniat; a trimes oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le -a ars cetatea.

8 Atunci a zis robilor săi: ,Nunta este gata; dar cei poftiţi n'au fost vrednici de ea.

9 Duceţi-vă dar la răspîntiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe cari -i veţi găsi.`

10 Robii au ieşit la răspîntii, au strîns pe toţi pe cari i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s'a umplut de oaspeţi.

11 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.

12 ,Prietene,` i -a zis el, ,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?` Omul acela a amuţit.

13 Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi -i mînile şi picioarele, şi luaţi -l şi aruncaţi -l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

14 Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.``

15 Atunci Fariseii s'au dus şi s'au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.

16 Au trimes la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, cari I-au zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentrucă nu cauţi la faţa oamenilor.

17 Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?``

18 Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: ,,Pentruce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

19 Arătaţi-Mi banul birului.`` Şi ei I-au adus un ban (Greceşte: dinar.).

20 El i -a întrebat: ,,Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?``

21 ,,Ale Cezarului,`` I-au răspuns ei. Atunci El le -a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!``

22 Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, şi au plecat.``

23 În aceeaş zi, au venit la Isus Saducheii, cari zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:

24 ,,Învăţătorule, Moise a zis: ,Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să -i ridice urmaş.`

25 Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit; şi, fiindcă n'avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.

26 Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, pînă la al şaptelea.

27 La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.

28 La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut -o de nevastă.

29 Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

30 Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

31 Cît priveşte învierea morţilor, oare n'aţi citit ce vi s'a spus de Dumnezeu, cînd zice:

32 ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.``

33 Noroadele, cari ascultau, au rămas uimite de învăţătura lui Isus.

34 Cînd au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s'au strîns la un loc.

35 Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să -L ispitească, I -a pus întrebarea următoare:

36 ,,Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?``

37 Isus i -a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.``

38 ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă.

39 Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`

40 În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.``

41 Pe cînd erau strînşi la un loc Fariseii, Isus i -a întrebat:

42 Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?`` ,,Al lui David``, I-au răspuns ei.

43 Şi Isus le -a zis: ,,Cum atunci David, fiind însuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, cînd zice:

44 ,Domnul a zis Domnului Meu: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale?

45 Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?``

46 Nimeni nu I -a putut răspunde un cuvînt. Şi, din ziua aceea, n'a îndrăznit nimeni să -I mai pună întrebări.

1 Jėzus vėl kalbėjo palyginimais:

2 "Su dangaus karalyste yra panašiai kaip su karaliumi, kuris kėlė savo sūnui vestuves.

3 Jis išsiuntė tarnus šaukti pakviestųjų į vestuvių pokylį, bet tie nenorėjo ateiti.

4 Tada jis vėl siuntė kitus tarnus, liepdamas: ‘Sakykite pakviestiesiems: Štai surengiau pokylį, mano jaučiai ir nupenėti veršiai papjauti, ir viskas paruošta. Ateikite į vestuves!’

5 Tačiau kviečiamieji jo nepaisė ir nuėjo kas sau: vienas į ūkį, kitas prekiauti,

6 o kiti tarnus nutvėrę išniekino ir užmušė.

7 Tai išgirdęs, karalius užsirūstino ir, išsiuntęs kariuomenes, sunaikino tuos žmogžudžius ir padegė jų miestą.

8 Tuomet jis tarė savo tarnams: ‘Vestuvės surengtos, bet pakviestieji nebuvo verti.

9 Todėl eikite į kryžkeles ir, ką tik rasite, kvieskite į vestuves’.

10 Tarnai išėjo į kelius ir surinko visus, ką tik sutiko, blogus ir gerus. Ir vestuvės buvo pilnos svečių.

11 Karalius atėjo pasižiūrėti svečių ir pamatė žmogų, neapsirengusį vestuviniu drabužiu.

12 Jis tarė jam: ‘Bičiuli, kaip čia įėjai, neturėdamas vestuvių drabužio?’ Tasai tylėjo.

13 Tada karalius paliepė tarnams: ‘Suriškite jam rankas ir kojas ir išmeskite jį laukan į tamsybes. Ten bus verksmas ir dantų griežimas’.

14 Nes daug pašauktų, bet maža išrinktų".

15 Tuomet fariziejai pasitraukė ir tarėsi, kaip Jį sugauti kalboje.

16 Jie nusiuntė pas Jį savo mokinių kartu su erodininkais, kurie klausė: "Mokytojau, mes žinome, kad esi tiesus, mokai Dievo kelio, kaip reikalauja tiesa, ir niekam nepataikauji, nes neatsižvelgi į asmenis.

17 Tad pasakyk mums, kaip manai: reikia mokėti ciesoriui mokesčius ar ne?"

18 Suprasdamas jų klastą, Jėzus tarė: "Kam spendžiate man pinkles, veidmainiai?

19 Parodykite man mokesčių pinigą!" Jie padavė Jam denarą.

20 Jis paklausė: "Kieno čia atvaizdas ir įrašas?"

21 Jie atsakė: "Ciesoriaus". Tuomet Jėzus jiems tarė: "Atiduokite tad, kas ciesoriaus, ciesoriui, o kas Dievo­Dievui".

22 Tai girdėdami, jie stebėjosi ir, palikę Jį, nuėjo.

23 Tą pačią dieną atėjo pas Jį sadukiejų, kurie nepripažįsta mirusiųjų prisikėlimo, ir klausė:

24 "Mokytojau, Mozė yra pasakęs: ‘Jei kas mirtų bevaikis, tegul jo brolis veda jo žmoną ir pažadina savo broliui palikuonių’.

25 Štai pas mus buvo septyni broliai. Pirmasis vedęs mirė ir, neturėdamas vaikų, paliko žmoną savo broliui.

26 Taip atsitiko antrajam ir trečiajam iki septintojo.

27 Po jų visų numirė ir ta moteris.

28 Tad kurio iš septynių ji bus žmona prisikėlime? Juk visi yra ją turėję".

29 Jėzus jiems atsakė: "Jūs klystate, nepažindami nei Raštų, nei Dievo jėgos.

30 Prisikėlime nei ves, nei tekės, bet bus kaip Dievo angelai danguje.

31 O apie mirusiųjų prisikėlimą ar neskaitėte, kas jums Dievo pasakyta:

32 ‘Aš esu Abraomo Dievas, Izaoko Dievas ir Jokūbo Dievas’. Dievas nėra mirusiųjų Dievas, bet gyvųjų!"

33 Tai girdėdama, minia stebėjosi Jo mokymu.

34 Fariziejai, išgirdę, kad Jėzus nutildė sadukiejus, susirinko kartu,

35 ir vienas iš jų, Įstatymo mokytojas, mėgindamas Jį, paklausė:

36 "Mokytojau, koks įsakymas yra didžiausias Įstatyme?"

37 Jėzus jam atsakė: " ‘Mylėk Viešpatį, savo Dievą, visa savo širdimi, visa savo siela ir visu savo protu’.

38 Tai pirmasis ir didžiausias įsakymas.

39 Antrasis­panašus į jį: ‘Mylėk savo artimą kaip save patį’.

40 Šitais dviem įsakymais remiasi visas Įstatymas ir Pranašai".

41 Kol fariziejai tebebuvo susirinkę, Jėzus juos paklausė:

42 "Ką jūs manote apie Kristų? Kieno Jis Sūnus?" Jie atsakė: "Dovydo".

43 Jis tarė jiems: "O kodėl gi Dovydas, Dvasios įkvėptas, vadina Jį Viešpačiu, sakydamas:

44 ‘Viešpats tarė mano Viešpačiui: sėskis mano dešinėje, kol patiesiu Tavo priešus tarsi pakojį po Tavo kojų’.

45 Jei tad Dovydas vadina Jį Viešpačiu, kaipgi tada Jis gali būti jo Sūnus?"

46 Ir nė vienas negalėjo Jam atsakyti nė žodžio, ir niekas nedrįso nuo tos dienos Jį klausinėti.