1 În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

2 ,,Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim.

3 Spune o pildă acestei case de îndărătnici, şi zi-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pune, pune cazanul, şi toarnă apă în el!

4 Pune bucăţi de carne în el, toate bucăţile cele bune, coapsa şi spata, şi umple -l cu cele mai bune oase.

5 Alege ce e mai bun din turmă, şi pune lemnele grămadă supt cazan; fă -l să fiarbă în clocot mare, şi să fiarbă şi oasele din el``.

6 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sînge, cazanul cel plin de rugină, şi de pe care nu se ia rugina! Scoateţi bucăţile din el unele după altele, fără să trageţi la sorţi.

7 Căci sîngele pe care l -a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L -a pus pe stînca goală, nu l -a vărsat pe pămînt, ca să -l acopere apoi cu ţărînă.

8 Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sîngele pe stînca goală, pentruca să nu fie acoperit.

9 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sînge! Vreau să fac un rug mare!

10 Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele.

11 Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înferbînte arama, să i se topească murdăria din lăuntru, şi să i se şteargă rugina.

12 Trudă de geaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeşte de el; rugina nu se va lua de pe el de cît prin foc,

13 şi tu doreşti iarăş nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentrucă am vrut să te curăţ şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţită de spurcăciunea ta pînă Îmi voi potoli mînia asupra ta.

14 Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întîmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu.``

15 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

16 ,,Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr'o lovitură ce ţi -e mai scump în ochi. Dar să nu te jăleşti, nici să nu plîngi, şi să nu-ţi curgă lacrămile pentru ea.

17 Suspină în tăcere, dar nu plînge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mînca pînea de jale!``

18 Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi -a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.

19 Poporul mi -a zis: ,,Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceeace faci?``

20 Eu le-am răspuns: ,,Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel:

21 ,,Spune casei lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi pîngări Locaşul Meu cel sfînt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe cari i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie.

22 Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mînca pînea de jale,

23 veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jăli şi nici nu veţi plînge; ci veţi tînji pentru nelegiuirile voastre, şi vă veţi văita între voi.

24 Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi cînd se vor întîmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeu.

25 Tu, însă, fiul omului, în ziua cînd le voi răpi ceeace face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor,

26 în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale.

27 În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi, şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``

1 Und es geschah das Wort des HErrn zu mir im neunten Jahr, am zehnten Tage des zehnten Monden, und sprach:

2 Du Menschenkind, schreibe diesen Tag an, ja eben diesen Tag; denn der König zu Babel hat sich eben an diesem Tage wider Jerusalem gerüstet.

3 Und gib dem ungehorsamen Volk ein Gleichnis und sprich zu ihnen: So spricht der HErr HErr: Setze einen Topf zu; setze zu und gieß Wasser darein!

4 Tue die Stücke zusammen darein, die hinein sollen, und die besten Stücke, die Lenden und Schultern, und fülle ihn mit den besten Markstücken.

5 Nimm das Beste von der Herde und mache ein Feuer darunter, Markstücke zu kochen, und laß es getrost sieden und die Markstücke drinnen wohl kochen.

6 Darum spricht der HErr HErr: O der mörderischen Stadt, die ein solcher Topf ist, da das Angebrannte drinnen klebet, und nicht abgehen will! Tue ein Stück nach dem andern heraus, und darfst nicht darum losen, welches erst heraus solle.

7 Denn ihr Blut ist drinnen, das sie auf einen bloßen Felsen und nicht auf die Erde verschüttet hat, da man‘s doch hätte mit Erde können zuscharren.

8 Und ich hab auch darum sie lassen dasselbige Blut auf einen bloßen Felsen schütten, daß es nicht zugescharret würde, auf daß der Grimm über sie käme und gerochen würde.

9 Darum spricht der HErr HErr also: O du mörderische Stadt, welche ich will zu einem großen Feuer machen!

10 Trage nur viel Holz her, zünde das Feuer an, daß das Fleisch gar werde, und würze es wohl, daß die Markstücke anbrennen!

11 Lege auch den Topf leer auf die Glut, auf daß er heiß werde und sein Erz entbrenne, ob seine Unreinigkeit zerschmelzen und sein Angebranntes abgehen wollte.

12 Aber das Angebrannte, wie fast es brennet, will nicht abgehen, denn es ist zu sehr angebrannt; es muß im Feuer verschmelzen.

13 Deine Unreinigkeit ist so verhärtet, daß, ob ich dich gleich gerne reinigen wollte, dennoch du nicht willst dich reinigen lassen von deiner Unreinigkeit. Darum kannst du fort nicht wieder rein werden, bis mein Grimm sich an dir gekühlet habe.

14 Ich, der HErr, hab es geredet; es soll kommen. Ich will‘s tun und nicht säumen; ich will nicht schonen noch mich‘s reuen lassen, sondern sie sollen dich richten, wie du gelebt und getan hast, spricht der HErr HErr.

15 Und des HErrn Wort geschah zu mir und sprach:

16 Du Menschenkind, siehe, ich will dir deiner Augen Lust nehmen durch eine Plage. Aber du sollst nicht klagen noch weinen, noch eine Träne lassen.

17 Heimlich magst du seufzen, aber keine Totenklage führen, sondern du sollst deinen Schmuck anlegen und deine Schuhe anziehen. Du sollst deinen Mund nicht verhüllen und nicht das Trauerbrot essen.

18 Und da ich des Morgens früh zum Volk redete, starb mir zu Abend mein Weib. Und ich tat des andern Morgens, wie mir befohlen war.

19 Und das Volk sprach zu mir: Willst du uns denn nicht anzeigen, was uns das bedeute, das du tust?

20 Und ich sprach zu ihnen: Der HErr hat mit mir geredet und gesagt:

21 Sage dem Hause Israel, daß der HErr HErr spricht also: Siehe, ich will mein Heiligtum, euren höchsten Trost, die Lust eurer Augen und eures Herzens Wunsch, entheiligen; und eure Söhne und Töchter, die ihr verlassen müsset, werden durchs Schwert fallen;

22 und müsset tun, wie ich getan habe: euren Mund müsset ihr nicht verhüllen und das Trauerbrot nicht essen,

23 sondern müsset euren Schmuck auf euer Haupt setzen und eure Schuhe anziehen. Ihr werdet nicht klagen noch weinen, sondern über euren Sünden verschmachten und untereinander seufzen.

24 Und soll also Hesekiel euch ein Wunder sein, daß ihr tun müsset, wie er getan hat, wenn es nun kommen wird, damit ihr erfahret, daß ich der HErr HErr bin.

25 Und du, Menschenkind, zu der Zeit, wenn ich wegnehmen werde von ihnen ihre Macht und Trost, die Lust ihrer Augen und ihres Herzens Wunsch, ihre Söhne und Töchter,

26 ja, zur selbigen Zeit wird einer, so entronnen ist, zu dir kommen und dir‘s kundtun.

27 Zur selbigen Zeit wird dein Mund aufgetan werden samt dem, der entronnen ist, daß du reden sollst und nicht mehr schweigen; denn du mußt ihr Wunder sein, daß sie erfahren, ich sei der HErr.