1 În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii a treia, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel:

2 ,,Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, şi mulţimii lui: ,Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?

3 Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori.

4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadniţa, şi îşi trimiteau pîraele la toţi copacii de pe cîmp.

5 De aceea, tulpina lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulţiseră şi ramurile i se întindeau, de mulţimea apelor, care -l făcuseră să dea lăstari.

6 Toate păsările cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui, şi tot felul de neamuri multe locuiau supt umbra lui.

7 Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari.

8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu -l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui, şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţă.

9 Îl făcusem atît de frumos prin mulţimea crăcilor lui, că -l pismuiau toţi copacii Edenului, cari se aflau în grădina lui Dumnezeu.

10 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Pentrucă avea o tulpină aşa de înaltă, pentrucă îşi înălţa vîrful pînă la nori şi inima i se mîndrea cu înălţimea lui,

11 l-am dat în mînile viteazului neamurilor, care -i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.

12 Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s'au sfărîmat în toate puvoaiele ţării; şi toate popoarele pămîntului au plecat dela umbra lui, şi l-au părăsit.

13 Pe sfărîmăturile lui au venit şi s'au aşezat toate păsările cerului, şi toate fiarele cîmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui,

14 ca să nu se mai îngîmfe niciunul din copacii de lîngă ape cu înălţimea lor, şi să nu-şi mai ridice vîrful pînă în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor; căci toţi sînt daţi pradă morţii, în adîncimile pămîntului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă.

15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,În ziua cînd s'a pogorît în locuinţa morţilor, am răspîndit jalea, am acoperit adîncul din pricina lui, şi i-am oprit rîurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, şi toţi copacii de pe cîmp s'au uscat.

16 De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, cînd l-am aruncat în locuinţa morţilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă, şi s'au mîngîiat în adîncimile pămîntului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.

17 S'au pogorît şi ei cu el în locuinţa morţilor, la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei cari erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre neamuri.

18 Cu cine poţi fi asemuit tu în slavă şi în mărime între copacii Edenului? Totuş vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adîncimile pămîntului, şi vei fi culcat în mijlocul celor netăiaţi împrejur, împreună cu ceice au pierit ucişi de sabie. Iată ce este Faraon şi toată mulţimea lui, zice Domnul, Dumnezeu.``

1 Und es begab sich im elften Jahr, am ersten Tage des dritten Monden, geschah des HErrn Wort zu mir und sprach:

2 Du Menschenkind, sage zu Pharao, dem Könige zu Ägypten, und zu all seinem Volk: Wem meinest du denn, daß du gleich seiest in deiner Herrlichkeit?

3 Siehe, Assur war wie ein Zedernbaum auf dem Libanon, von schönen Ästen und dick von Laub und sehr hoch, daß sein Wipfel hoch stund unter großen, dicken Zweigen.

4 Die Wasser machten, daß er groß ward, und die Tiefe, daß er hoch wuchs. Seine Ströme gingen rings um seinen Stamm her und seine Bäche zu allen Bäumen im Felde:

5 Darum ist er höher worden denn alle Bäume im Felde und kriegte viel Äste und lange Zweige; denn er hatte Wassers genug, sich auszubreiten.

6 Alle Vögel des Himmels nisteten auf seinen Ästen, und alle Tiere im Felde hatten Junge unter seinen Zweigen; und unter seinem Schatten wohneten alle großen Völker.

7 Er hatte schöne große und lange Äste; denn seine Wurzeln hatten viel Wassers;

8 und war ihm kein Zedernbaum gleich in Gottes Garten, und die Tannenbäume waren seinen Ästen nicht zu gleichen, und die Kastanienbäume waren nichts gegen seine Zweige. Ja, er war so schön als kein Baum im Garten Gottes.

9 Ich hab ihn so schön gemacht, daß er so viel Äste kriegte, daß ihn alle lustigen Bäume im Garten Gottes neideten.

10 Darum spricht der HErr HErr also: Weil er so hoch worden ist, daß sein Wipfel stund unter großen, hohen, dicken Zweigen, und sein Herz sich erhub, daß er so hoch war,

11 darum gab ich ihn dem Mächtigsten unter den Heiden in die Hände, der mit ihm umginge und ihn vertriebe, wie er verdienet hat mit seinem gottlosen Wesen,

12 daß Fremde ihn ausrotten sollten, nämlich die Tyrannen der Heiden, und ihn zerstreuen, und seine Äste auf den Bergen und in allen Tälern liegen mußten, und seine Zweige zerbrachen an allen Bächen im Lande, daß alle Völker auf Erden von seinem Schatten wegziehen mußten und ihn verlassen;

13 und alle Vögel des Himmels auf seinem umgefallenen Stamm saßen, und alle Tiere im Felde legten sich auf seine Äste,

14 auf daß sich forthin kein Baum am Wasser seiner Höhe erhebe, daß sein Wipfel unter großen, dicken Zweigen stehe, und kein Baum am Wasser sich erhebe über die andern; denn sie müssen alle unter die Erde und dem Tode übergeben werden, wie andere Menschen, die in die Grube fahren.

15 So spricht der HErr HErr: Zu der Zeit, da er hinunter in die Hölle fuhr, da machte ich ein Trauern, daß ihn die Tiefe bedeckte, und seine Ströme stillstehen mußten; und die großen Wasser nicht laufen konnten, und machte, daß der Libanon um ihn trauerte und alle Feldbäume verdorreten über ihm.

16 Ich erschreckte die Heiden, da sie ihn höreten fallen, da ich ihn hinunterstieß zur Hölle mit denen, so in die Grube fahren. Und alle lustigen Bäume unter der Erde, die edelsten und besten auf dem Libanon, und alle, die am Wasser gestanden waren, gönneten es ihm wohl.

17 Denn sie mußten auch mit ihm hinunter zur Hölle, zu den Erschlagenen mit dem Schwert, weil sie unter dem Schatten seines Arms gewohnet hatten unter den Heiden.

18 Wie groß meinest du denn, daß du (Pharao) seiest mit deiner Pracht und Herrlichkeit unter den lustigen Bäumen? Denn du mußt mit den lustigen Bäumen unter die Erde hinabfahren und unter den Unbeschnittenen liegen, so mit dem Schwert erschlagen sind. Also soll es Pharao gehen samt all seinem Volk, spricht der HErr HErr.