1 Domnul i S'a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2 Avraam a ridicat ochii, şi s'a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i -a văzut, a alergat înaintea lor, dela uşa cortului, şi s'a plecat pînă la pămînt.
3 Apoi a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lîngă robul Tău.
4 Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă subt copacul acesta.
5 Am să mă duc să iau o bucată de pîne, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lîngă robul vostru.`` ,,Fă cum ai zis``, i-au răspuns ei.
6 Avraam s'a dus repede în cort la Sara, şi a zis: ,,Ia repede, trei măsuri de făină albă, frămîntă, şi fă turte.``
7 Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tînăr şi bun, şi l -a dat unei slugi să -l gătească în grabă.
8 Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care -l gătise, şi l -a pus înaintea lor. El însuş a stătut lîngă ei, sub copac, şi le -a slujit pănă ce au mîncat.
9 Atunci ei i-au zis: ,,Unde este nevastă-ta Sara?`` ,,Uite -o în cort,`` a răspuns el.
10 Unul dintre ei a zis: ,,La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.`` Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11 Avraam şi Sara erau bătrîni, înaintaţi în vîrstă; şi Sarei nu -i mai venea rînduiala femeilor.
12 Sara a rîs în sine, zicînd: ,,Acum, cînd am îmbătrînit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrîn.``
13 Domnul a zis lui Avraam: ,,Pentru ce a rîs Sara, zicînd: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sînt bătrînă?`
14 Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.``
15 Sara a tăgăduit, şi a zis: ,,N'am rîs.`` Căci i -a fost frică. Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs.``
16 Bărbaţii aceia s'au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să -i petreacă.
17 Atunci Domnul a zis: ,,Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?...
18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcînd ce este drept şi bine, pentruca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i -a făgăduit``...
20 Şi Domnul a zis: ,,Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s'a mărit, şi păcatul lor într'adevăr este nespus de greu.
21 Deaceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.``
22 Bărbaţii aceia s'au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s'a apropiat, şi a zis: ,,Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?``
24 Poate că în mijlocul cetăţii sînt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, cari sînt în mijlocul ei?
25 Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?``
26 Şi Domnul a zis: ,,Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.``
27 Avraam a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sînt decît praf şi cenuşă.
28 Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.``
29 Avraam I -a vorbit mai departe, şi a zis: ,,Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici pentru cei patruzeci.``
30 Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.``
31 Avraam a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei douăzeci.``
32 Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.``
33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s'a întors la locuinţa lui. Cei doi îngeri la Sodoma.
1 Puis l'Éternel apparut à Abraham aux chênes de Mamré, comme il était assis à la porte de la tente, pendant la chaleur du jour.
2 Il leva les yeux, et regarda; et voici, trois hommes étaient debout devant lui; et dès qu'il les vit, il courut au-devant d'eux, de la porte de la tente, et se prosterna en terre;
3 Et il dit: Mon Seigneur, je te prie, si j'ai trouvé grâce à tes yeux, ne passe point outre, je te prie, devant ton serviteur.
4 Qu'on prenne, je vous prie, un peu d'eau, et lavez vos pieds; et reposez-vous sous cet arbre.
5 Et j'apporterai un morceau de pain, et vous fortifierez votre cœur, ensuite vous passerez outre; car c'est pour cela que vous êtes passés près de votre serviteur. Et ils dirent: Fais comme tu as dit.
6 Alors Abraham alla en hâte dans la tente, vers Sara, et dit: Apporte vite trois mesures de fleur de farine, pétris-les et fais des gâteaux.
7 Puis Abraham courut vers le troupeau, prit un veau tendre et bon, et le donna au serviteur, qui se hâta de l'apprêter.
8 Ensuite il prit du beurre et du lait, et le veau qu'il avait apprêté, et les mit devant eux; et lui se tenait devant eux sous l'arbre; et ils mangèrent.
9 Et ils lui dirent: Où est Sara ta femme? Et il répondit: La voilà dans la tente.
10 Et il dit: Je ne manquerai pas de revenir vers toi dans un an; et voici, Sara ta femme aura un fils. Et Sara écoutait à la porte de la tente, qui était derrière lui.
11 Or Abraham et Sara étaient vieux, avancés en âge; Sara n'avait plus ce que les femmes ont coutume d'avoir.
12 Et Sara rit en elle-même, en disant: Quand je suis vieille, aurais-je ce plaisir! mon seigneur aussi est vieux.
13 Et l'Éternel dit à Abraham: Pour-quoi donc Sara a-t-elle ri, en disant: Est-ce que vraiment j'enfanterais, vieille comme je suis?
14 Est-il rien d'impossible à l'Éternel? A l'époque fixée je reviendrai vers toi, dans un an, et Sara aura un fils.
15 Et Sara nia, en disant: Je n'ai point ri; car elle eut peur. Mais il dit: Non, car tu as ri.
16 Et ces hommes se levèrent de là, et regardèrent vers Sodome; et Abraham allait avec eux, pour les reconduire.
17 Et l'Éternel dit: Cacherai-je à Abraham ce que je vais faire,
18 Quand Abraham doit devenir une nation grande et puissante, et que toutes les nations de la terre seront bénies en lui?
19 Car je l'ai connu, afin qu'il commande à ses enfants, et à sa maison après lui, de garder la voie de l'Éternel, pour faire ce qui est juste et droit; afin que l'Éternel fasse venir sur Abraham ce qu'il a dit de lui.
20 Et l'Éternel dit: Le cri contre Sodome et Gomorrhe est vraiment grand, et leur péché est vraiment très grave.
21 Je veux descendre et voir s'ils ont agi entièrement selon le cri qui en est venu jusqu'à moi; et si cela n'est pas, je le saurai.
22 Alors ces hommes, partant de là, allèrent vers Sodome; mais Abraham se tint encore devant l'Éternel.
23 Et Abraham s'approcha et dit: Feras-tu périr aussi le juste avec le méchant?
24 Peut-être y a-t-il cinquante justes dans la ville; les feras-tu périr aussi, et ne pardonneras-tu point à ce lieu, à cause des cinquante justes, s'ils y sont?
25 Il n'arrivera pas que tu fasses une telle chose, que tu fasses mourir le juste avec le méchant, en sorte que le juste soit traité comme le méchant. Non, tu ne le feras point. Celui qui juge toute la terre, ne fera-t-il point justice?
26 Et l'Éternel dit: Si je trouve à Sodome cinquante justes dans la ville, je pardonnerai à toute la ville pour l'amour d'eux.
27 Et Abraham reprit et dit: Voici, je m'enhardis à parler au Seigneur, bien que je ne sois que poussière et cendre.
28 Peut-être des cinquante justes en manquera-t-il cinq: détruiras-tu, pour cinq, toute la ville? Et il répondit: Je ne la détruirai point, si j'y trouve quarante-cinq justes.
29 Et Abraham continua de lui parler, et dit: Peut-être s'y en trouvera-t-il quarante? Et il dit: Je ne le ferai point, pour l'amour de ces quarante.
30 Et Abraham dit: Je prie le Seigneur de ne pas s'irriter, et je parlerai: Peut-être s'y en trouvera-t-il trente? Et il dit: Je ne le ferai point, si j'y en trouve trente.
31 Et Abraham dit: Voici, je m'enhardis à parler au Seigneur: Peut-être s'en trouvera-t-il vingt? Et il dit: Je ne la détruirai point, pour l'amour de ces vingt.
32 Et Abraham dit: Je prie le Seigneur de ne pas s'irriter, et je parlerai, seulement cette fois. Peut-être s'y en trouvera-t-il dix? Et il dit: Je ne la détruirai point, pour l'amour de ces dix.
33 Et l'Éternel s'en alla, quand il eut achevé de parler à Abraham. Et Abraham retourna en sa demeure.