1 Iosif s'a dus să înştiinţeze pe Faraon, şi i -a spus: ,,Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sînt în ţinutul Gosen.``

2 A luat pe cinci din fraţii lui, şi i -a adus înaintea lui Faraon.

3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: ,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` Ei au răspuns lui Faraon: ,,Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.``

4 Şi au mai zis lui Faraon: ,,Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentrucă nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.``

5 Faraon a zis lui Iosif: ,,Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.

6 Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune -i în fruntea turmelor mele.``

7 Iosif a adus pe tatăl său Iacov, şi l -a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvîntat pe Faraon.

8 Faraon a întrebat pe Iacov: ,,Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?``

9 Iacov a răspuns lui Faraon: ,,Zilele anilor călătoriei mele sînt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n'au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.``

10 Iacov a binecuvîntat iarăş pe Faraon, şi a plecat dinaintea lui Faraon.

11 Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi, şi le -a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.

12 Iosif a hrănit cu pîne pe tatăl său, pe fraţii săi, şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.

13 Nu mai era pîne în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tînjeau, din pricina foametei.

14 Iosif a strîns tot argintul, care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grîului, pe care -l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.

15 Cînd s'a sfîrşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif, şi au zis: ,,Dă-ne pîne! Pentruce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.``

16 Iosif a zis: ,,Daţi vitele voastre, şi vă voi da pîne în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.``

17 Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le -a dat pîne în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi, şi în schimbul măgarilor. Le -a dat astfel pîne în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.

18 Dupăce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor, şi i-au zis: ,,Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s'a sfîrşit, şi turmele de vite au trecut în stăpînirea domnului nostru; nu mai rămîn înaintea domnului nostru de cît trupurile şi pămînturile noastre.

19 Pentruce să murim subt ochii tăi, noi şi pămînturile noastre? Cumpără-ne împreună cu pămînturile noastre în schimbul pînii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pămînturile noastre. Dă-ne sămînţă să sămănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămînă pămînturile pustii.``

20 Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pămînturile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vîndut fiecare ogorul, pentrucă îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpînirea lui Faraon.

21 Cît despre popor, l -a mutat în cetăţi, dela o margine hotarelor Egiptului pînă la cealaltă.

22 Numai pămînturile preoţilor nu le -a cumpărat, pentrucă era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, cari trăiau din venitul pe care li -l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vîndut pămînturile.

23 Iosif a zis poporului: ,,V'am cumpărat azi cu pămînturile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămînţă, ca să puteţi sămăna pămîntul.

24 La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămînea vouă, ca să sămănaţi ogoarele, şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sînt în casele voastre.``

25 Ei au zis: ,,Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, şi vom fi robi ai lui Faraon.``

26 Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare pînă în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitu pămînturilor Egiptului este a lui Faraon; numai pămînturile preoţilor nu sînt ale lui Faraon.

27 Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s'au înstărit, au crescut şi s'au înmulţit foarte mult.

28 Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.

29 Cînd s'a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif, şi i -a zis: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mîna subt coapsa mea, şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.

30 Ci cînd mă voi culca lîngă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt, şi să mă îngropi în mormîntul lor.`` Iosif a răspuns: ,,Voi face după cuvîntul tău.``

31 Iacov a zis: ,,Jură-mi.`` Şi Iosif i -a jurat. Apoi Israel s'a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.

1 Et Joseph vint et fit savoir cela à Pharaon, et lui dit: Mon père et mes frères, avec leurs brebis et leurs bœufs, et tout ce qui est à eux, sont venus du pays de Canaan; et voici, ils sont dans le pays de Gossen.

2 Et il prit cinq hommes d'entre ses frères et les présenta à Pharaon.

3 Et Pharaon dit à ses frères: Quel est votre métier? Et ils répondirent à Pharaon: Tes serviteurs sont bergers, comme l'ont été nos pères.

4 Puis ils dirent à Pharaon: C'est pour séjourner dans le pays que nous sommes venus; car il n'y a plus de pâturage pour les troupeaux de tes serviteurs; car la famine est grande au pays de Canaan. Permets donc à tes serviteurs d'habiter au pays de Gossen.

5 Et Pharaon parla ainsi à Joseph: Ton père et tes frères sont venus vers toi;

6 Le pays d'Égypte est à ta disposition; fais habiter ton père et tes frères dans le meilleur endroit du pays; qu'ils demeurent dans le pays de Gossen. Et si tu connais qu'il y ait parmi eux des hommes capables, tu les établiras chefs de troupeaux sur ce qui m'appartient.

7 Alors Joseph amena Jacob son père, et le présenta à Pharaon. Et Jacob bénit Pharaon.

8 Et Pharaon dit à Jacob: A combien s'élèvent les jours des années de ta vie?

9 Et Jacob répondit à Pharaon: Les jours des années de mes pèlerinages sont de cent trente ans; les jours des années de ma vie ont été courts et mauvais, et ils n'ont point atteint les jours des années de la vie de mes pères, du temps de leurs pèlerinages.

10 Et Jacob bénit Pharaon, puis il sortit de devant Pharaon.

11 Et Joseph assigna une demeure à son père et à ses frères, et il leur donna une possession au pays d'Égypte, dans le meilleur endroit du pays, dans le pays de Ramsès, comme l'avait ordonné Pharaon.

12 Et Joseph fournit de pain son père, ses frères, et toute la maison de son père, selon le nombre des enfants.

13 Or, il n'y avait point de pain dans tout le pays, car la famine était très grande; et le pays d'Égypte et le pays de Canaan étaient épuisés par la famine.

14 Et Joseph amassa tout l'argent qui se trouvait dans le pays d'Égypte et dans le pays de Canaan, en échange du blé qu'on achetait; et Joseph fit entrer cet argent dans la maison de Pharaon.

15 Et quand l'argent manqua au pays d'Égypte et au pays de Canaan, tous les Égyptiens vinrent à Joseph, en disant: Donne-nous du pain; et pourquoi mourrions-nous devant toi, parce qu'il n'y a plus d'argent?

16 Et Joseph répondit: Donnez votre bétail, et je vous donnerai du pain en échange de votre bétail, s'il n'y a plus d'argent.

17 Alors ils amenèrent leur bétail à Joseph, et Joseph leur donna du pain, en échange des chevaux, des troupeaux de brebis, des troupeaux de bœufs et des ânes. Il leur fournit du pain en échange de tous leurs troupeaux cette année-là.

18 Cette année écoulée, ils revinrent l'année suivante, et lui dirent: Nous ne cacherons point à mon seigneur que l'argent est épuisé, et que les troupeaux de bétail ont passé à mon seigneur; il ne reste rien devant mon seigneur que nos corps et nos terres.

19 Pourquoi péririons-nous sous tes yeux, nous et nos terres? Achète-nous, nous et nos terres, pour du pain, et nous serons, avec nos terres, esclaves de Pharaon. Et donne-nous de quoi semer, afin que nous vivions et ne mourions pas, et que le sol ne soit point désolé.

20 Et Joseph acquit tout le sol de l'Égypte à Pharaon; car les Égyptiens vendirent chacun leur champ, parce que la famine les y força; et la terre fut à Pharaon.

21 Quant au peuple, il le fit passer dans les villes, depuis une extrémité du territoire de l'Égypte jusqu'à l'autre.

22 Les terres des prêtres furent les seules qu'il n'acquit point; car les prêtres recevaient de Pharaon une portion fixée, et ils mangeaient la portion que Pharaon leur avait donnée. C'est pourquoi, ils ne vendirent point leurs terres.

23 Et Joseph dit au peuple: Je vous ai acquis aujourd'hui, vous et vos terres, à Pharaon. Voici pour vous de la semence, afin que vous ensemenciez le sol.

24 Et au temps des récoltes, vous donnerez le cinquième à Pharaon, et les quatre autres parties seront à vous, pour semer les champs, et pour votre nourriture, et pour celle des gens qui sont dans vos maisons, et pour la nourriture de vos petits enfants.

25 Et ils dirent: Tu nous as sauvé la vie! Que nous trouvions grâce aux yeux de mon seigneur, et nous serons esclaves de Pharaon.

26 Et Joseph en fit une loi, qui dure jusqu'à ce jour, sur les terres d'Égypte: Le cinquième à Pharaon. Il n'y eut que les terres des prêtres qui ne furent point à Pharaon.

27 Israël habita donc au pays d'Égypte, au pays de Gossen; et ils y acquirent des propriétés, et ils s'accrurent, et multiplièrent beaucoup.

28 Et Jacob vécut au pays d'Égypte dix-sept ans. Et les jours de Jacob, les années de sa vie, furent de cent quarante-sept ans.

29 Et quand le jour de la mort d'Israël approcha, il appela son fils Joseph, et lui dit: Si j'ai trouvé grâce à tes y eux, mets, je te prie, ta main sous ma cuisse, et use envers moi de bonté et de fidélité: je te prie, ne m'enterre point en Égypte.

30 Quand je serai couché avec mes pères, emporte-moi d'Égypte, et enterre-moi dans leur tombeau. Et il répondit: Je ferai selon ta parole.

31 Il dit: Jure-le-moi. Et il le lui jura. Et Israël se prosterna sur le chevet du lit.