1 Bildad din Şuah a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Cînd vei pune capăt acestor cuvîntări? Vino-ţi în minte şi apoi vom vorbi.
3 Pentruce ne socoţi atît de dobitoci? Pentru ce ne priveşti ca pe nişte vite?
4 Oare pentru tine, care te sfîşii în mînia ta, s'ajungă pustiu pămîntul, şi să se strămute stîncile din locul lor?
5 5. Da, lumina celui rău se va stinge, şi flacăra din focul lui, nu va mai străluci.
6 Se va întuneca lumina în cortul lui, şi se va stinge candela deasupra lui.
7 Paşii lui cei puternici se vor strîmta; şi, cu toate opintirile lui, va cădea.
8 Căci calcă cu picioarele pe laţ, şi umblă prin ochiuri de reţea;
9 este prins în cursă de călcăi, şi laţul pune stăpînire pe el;
10 capcana în care se prinde este ascunsă în pămînt, şi prinzătoarea îi stă pe cărare.
11 De jur împrejur îl apucă spaima, şi -l urmăreşte pas cu pas.
12 Foamea îi mănîncă puterile, nenorocirea este alături de el.
13 Mădularele îi sînt mistuite unul după altul, mădularele îi sînt mîncate de întîiul născut al morţii.
14 Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost, şi este tîrît spre împăratul spaimelor.
15 Nimeni din ai lui nu locuieşte în cortul lui, pucioasă este presărată pe locuinţa lui.
16 Jos, i se usucă rădăcinile; sus îi sînt ramurile tăiate.
17 Îi piere pomenirea de pe pămînt, numele lui nu mai este pe uliţă.
18 Este împins din lumină în întunerec, şi este izgonit din lume.
19 Nu lasă nici moştenitori, nici sămînţă în poporul său, nicio rămăşiţă vie în locurile în cari locuia.
20 Neamurile cari vor veni se vor uimi de prăpădirea lui, şi neamul de acum va fi cuprins de groază.
21 Aceasta este soarta celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.``
1 Y RESPONDIO Bildad Suhita, y dijo:
2 ¿Cuándo pondréis fin á las palabras? Entended, y después hablemos.
3 ¿Por qué somos tenidos por bestias, Y en vuestros ojos somos viles?
4 Oh tú, que despedazas tu alma con tu furor, ¿Será dejada la tierra por tu causa, Y serán traspasadas de su lugar las peñas?
5 Ciertamente la luz de los impíos será apagada, Y no resplandecerá la centella de su fuego.
6 La luz se oscurecerá en su tienda, Y apagaráse sobre él su lámpara.
7 Los pasos de su pujanza serán acortados, Y precipitarálo su mismo consejo.
8 Porque red será echada en sus pies, Y sobre red andará.
9 Lazo prenderá su calcañar: Afirmaráse la trampa contra él.
10 Su cuerda está escondida en la tierra, Y su torzuelo sobre la senda.
11 De todas partes lo asombrarán temores, Y haránle huir desconcertado.
12 Su fuerza será hambrienta, Y á su lado estará aparejado quebrantamiento.
13 El primogénito de la muerte comerá los ramos de su piel, Y devorará sus miembros.
14 Su confianza será arrancada de su tienda, Y harále esto llevar al rey de los espantos.
15 En su tienda morará como si no fuese suya: Piedra azufre será esparcida sobre su morada.
16 Abajo se secarán sus raíces, Y arriba serán cortadas sus ramas.
17 Su memoria perecerá de la tierra, Y no tendrá nombre por las calles.
18 De la luz será lanzado á las tinieblas, Y echado fuera del mundo.
19 No tendrá hijo ni nieto en su pueblo, Ni quien le suceda en sus moradas.
20 Sobre su día se espantarán los por venir, Como ocupó el pavor á los que fueron antes.
21 Ciertamente tales son las moradas del impío, Y este será el lugar del que no conoció á Dios.