1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
2 A luat cuvîntul şi a zis:
3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``
1 DESPUÉS de esto abrió Job su boca, y maldijo su día.
2 Y exclamó Job, y dijo:
3 Perezca el día en que yo nací, Y la noche que se dijo: Varón es concebido.
4 Sea aquel día sombrío, Y Dios no cuide de él desde arriba, Ni claridad sobre él resplandezca.
5 Aféenlo tinieblas y sombra de muerte; Repose sobre él nublado, Que lo haga horrible como caliginoso día.
6 Ocupe la oscuridad aquella noche; No sea contada entre los días del año, Ni venga en él número de los meses.
7 Oh si fuere aquella noche solitaria, Que no viniera canción alguna en ella!
8 Maldíganla los que maldicen al día, Los que se aprestan para levantar su llanto.
9 Oscurézcanse las estrellas de su alba; Espere la luz, y no venga, Ni vea los párpados de la mañana:
10 Por cuanto no cerró las puertas del vientre donde yo estaba, Ni escondió de mis ojos la miseria.
11 ¿Por qué no morí yo desde la matriz, O fuí traspasado en saliendo del vientre?
12 ¿Por qué me previnieron las rodillas? ¿Y para qué las tetas que mamase?
13 Pues que ahora yaciera yo, y reposara; Durmiera, y entonces tuviera reposo,
14 Con los reyes y con los consejeros de la tierra, Que edifican para sí los desiertos;
15 O con los príncipes que poseían el oro, Que henchían sus casas de plata.
16 O ¿por qué no fuí escondido como aborto, Como los pequeñitos que nunca vieron luz?
17 Allí los impíos dejan el perturbar, Y allí descansan los de cansadas fuerzas.
18 Allí asimismo reposan los cautivos; No oyen la voz del exactor.
19 Allí están el chico y el grande; Y el siervo libre de su señor.
20 ¿Por qué se da luz al trabajado, Y vida á los de ánimo en amargura,
21 Que esperan la muerte, y ella no llega, Aunque la buscan más que tesoros;
22 Que se alegran sobremanera, Y se gozan, cuando hallan el sepulcro?
23 ¿Por qué al hombre que no sabe por donde vaya, Y al cual Dios ha encerrado?
24 Pues antes que mi pan viene mi suspiro; Y mis gemidos corren como aguas.
25 Porque el temor que me espantaba me ha venido, Y hame acontecido lo que temía.
26 No he tenido paz, no me aseguré, ni me estuve reposado; Vínome no obstante turbación.