Publicidade

Oséias 1

1 Cuvîntul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.2 Întîia dată cînd a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: ,,Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvîrşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!``3 El s'a dus, şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i -a născut un fiu.4 Şi Domnul i -a zis: ,,Pune -i numele Izreel; căci peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu, pentru sîngele vărsat la Izreel, şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.5 În ziua aceea, voi sfărîma arcul lui Israel în valea Izreel.``6 Ea a zămislit din nou, şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: ,,Pune -i numele Lo-Ruhama (Cea fără îndurare); căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n'o voi mai ierta!7 Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi -i voi izbăvi prin Domnul, Dumnezeul lor; dar nu -i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.``8 Ea a înţercat pe Lo-Ruhama; apoi iar a zămislit şi a născut un fiu.9 Şi Domnul a zis: ,,Pune -i numele Lo-Ami (Nu -i poporul meu); căci voi nu sînteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru.``10 ,,Totuş numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: ,Nu sînteţi poporul Meu,` li se va zice: ,Copiii Dumnezeului Celui viu!``11 Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor strînge la un loc, îşi vor pune o singură căpetenie, şi vor ieşi din ţară; căci mare va fi ziua lui Izreel.

1 Слово Господне, которое было к Осии, сыну Беериину, во дни Озии, Иоафама, Ахаза, Езекии, царей Иудейских, и во дни Иеровоама, сына Иоасова, царя Израильского.2 Начало слова Господня к Осии. И сказал Господь Осии: иди, возьми себе жену блудницу и детей блуда; ибо сильно блудодействует земля сия, отступив от Господа.3 И пошел он и взял Гомерь, дочь Дивлаима; и она зачала и родила ему сына.4 И Господь сказал ему: нареки ему имя Изреель, потому что еще немного пройдет, и Я взыщу кровь Изрееля с дома Ииуева, и положу конец царству дома Израилева,5 и будет в тот день, Я сокрушу лук Израилев в долине Изреель.6 И зачала еще, и родила дочь, и Он сказал ему: нареки ей имя Лорухама; ибо Я уже не буду более миловать дома Израилева, чтобы прощать им.7 А дом Иудин помилую и спасу их в Господе Боге их, спасу их ни луком, ни мечом, ни войною, ни конями и всадниками.8 И, откормив грудью Непомилованную, она зачала, и родила сына.9 И сказал Он: нареки ему имя Лоамми, потому что вы не Мой народ, и Я не буду вашим [Богом].

Veja também

Publicidade
Oséias
Ver todos os capítulos de Oséias
Logo Bíblia

Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-03-06_21-15-35-green