1 În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s'a întărit împotriva lui Israel:

2 a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda, şi a rînduit căpetenii în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, pe cari le luase tatăl său Asa.

3 Domnul a fost cu Iosafat, pentrucă a umblat în cele dintîi căi ale tatălui său David, şi n'a căutat pe Baali;

4 căci a alergat la Dumnezeul tatălui său, şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.

5 Domnul a întărit domnia în mînile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii şi slavă.

6 Inima lui s'a întărit din ce în ce în căile Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.

7 În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica, să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda.

8 A trimes cu ei pe Leviţii Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, Leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram.

9 Ei au învăţat pe oameni în Iuda, avînd cu ei cartea legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda, şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului.

10 Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda, şi n'au făcut război împotriva lui Iosafat.

11 Nişte Filisteni au adus lui Iosafat daruri şi un bir în argint; şi Arabii i-au adus şi ei vite, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.

12 Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru merinde.

13 A strîns merinde în cetăţile lui Iuda, şi avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostaşi.

14 Iată numărul lor, după casele părinţilor lor. Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji;

15 după el, Iohanan, căpetenia, cu două sute optzeci de mii de oameni;

16 după el, Amasia, fiul lui Zicri, care se predase de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji.

17 Din Beniamin: Eliada, om viteaz, cu două sute de mii de oameni înarmaţi cu arc şi cu scut,

18 şi după el, Zozabad, cu o sută optzeci de mii de oameni înarmaţi pentru război.

19 Aceştia sînt cei ce erau în slujba împăratului, afară de aceia pe cari îi pusese împăratul în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

1 Seu filho Josafá sucedeu-lhe no trono. Ele se fortificou contra Israel.

2 Colocou tropas em todas as cidades fortes de Judá, guarnições em toda a terra e nas cidades de Efraim das quais se tinha apoderado seu pai Asa.

3 O Senhor estava com Josafá, porque este seguia os exemplos que, a princípio, dera seu pai: não corria atrás dos Baal,

4 mas só procurava o Deus de seus pais, observando seus mandamentos, sem fazer nada de semelhante ao que fazia Israel.

5 Por isso o Senhor confirmou o poder em suas mãos. Todo o Judá lhe trazia presentes; teve riqueza em abundância e glória.

6 Cheio de confiança na obra do Senhor, fez desaparecer de Judá os lugares altos e os ídolos asserás.

7 No terceiro ano de seu reinado, enviou seus chefes, Benail, Obdias, Zacarias, Natanael e Miquéias, para que ensinassem nas cidades de Judá.

8 Ele os fez acompanhar pelos levitas Semeías, Natanias, Zabadias, Asael, Semiramot, Jonatã, Adonias, Tobias, Tobadonias, e pelos sacerdotes Elisama e Jorão.

9 Ensinaram em Judá, levando consigo o livro da lei do Senhor, e percorreram todas as cidades de Judá, instruindo o povo.

10 O terror do Senhor difundiu-se em todos os reinos que cercavam Judá, os quais se abstiveram de fazer guerra a Josafá.

11 Mesmo os filisteus vieram trazer a Josafá presentes e um tributo em prata; os árabes também lhe trouxeram gado miúdo: sete mil e setecentos carneiros e sete mil e setecentos bodes.

12 Josafá aumentava seu poder. Construiu em Judá fortalezas e cidades de entrepostos.

13 Realizou grandes trabalhos nas cidades de Judá. Havia em Jerusalém guerreiros cheios de valentia.

14 Eis a sua enumeração segundo suas famílias: de Judá, os chefes de milhares eram: o chefe Adna, com trezentos mil valentes guerreiros;

15 ao seu lado o chefe Joanã, com duzentos e oitenta mil valentes guerreiros;

16 ao seu lado Amasias, filho de Zecri, voluntariamente consagrado ao Senhor, com duzentos mil valentes guerreiros.

17 De Benjamim: o valoroso Eliada, com duzentos mil homens providos de arcos e de escudos;

18 ao seu lado Josabad, com quatrocentos e vinte mil homens equipados para a guerra.

19 Essas eram as pessoas a serviço do rei, além das guarnições colocadas por ele nas fortalezas da terra de Judá.