1 Să iubeşti dar pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să păzeşti totdeauna învăţăturile Lui, legile Lui, rînduielile Lui şi poruncile Lui.
2 Recunoaşteţi astăzi-ce n'au putut recunoaşte şi vedea copiii voştri-pedepsele Domnului, Dumnezeului vostru, mărimea Lui, mîna Lui cea tare şi braţul Lui cel întins,
3 semnele Lui şi faptele pe cari le -a săvîrşit în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului, şi împotriva întregei lui ţări.
4 Recunoaşteţi ce a făcut El oştirii Egiptului, cailor lui şi carălor lui, cum a făcut să vină peste ei apele mării Roşii,
5 cînd vă urmăreau, şi i -a nimicit pentru totdeauna;
6 ce v'a făcut în pustie, pînă la venirea voastră în locul acesta; ce a făcut lui Datan şi lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pămîntul şi -a deschis gura şi i -a înghiţit, cu casele şi corturile lor, şi cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel.
7 Căci aţi văzut cu ochii voştri toate lucrurile mari pe cari le -a făcut Domnul.
8 Astfel, să păziţi toate poruncile pe cari vi le dau eu astăzi, ca să puteţi pune mîna pe ţara în care veţi trece ca s'o luaţi în stăpînire,
9 şi să aveţi zile multe în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le -o va da, lor şi seminţei lor, ţară în care curge lapte şi miere.
10 Căci ţara în stăpînirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămînţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat.
11 Ţara pe care o veţi stăpîni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului;
12 este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău, şi asupra căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, dela începutul pînă la sfîrşitul anului.
13 Dacă veţi asculta de poruncile mele pe cari vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă -I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru,
14 El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie tîrzie, şi-ţi vei strînge grîul, mustul şi untdelemnul;
15 de asemenea va da iarbă în cîmpiile tale pentru vite, şi vei mînca şi te vei sătura.
16 Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor.
17 Căci atunci Domnul S'ar aprinde de mînie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n'ar mai fi ploaie; pămîntul nu şi-ar mai da roadele, şi aţi pieri curînd din ţara aceea bună pe care v'o dă Domnul.
18 Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe cari vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mînile voastre, şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri.
19 Să învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele cînd vei fi acasă, cînd vei merge în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula.
20 Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.
21 Şi atunci zilele voastre şi zilele copiilor voştri, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le -o va da, vor fi tot atît de multe cît vor fi zilele cerurilor deasupra pămîntului.
22 Căci dacă veţi păzi toate aceste porunci pe cari vi le dau, şi dacă le veţi împlini, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veţi umbla în toate căile Lui şi vă veţi alipi de El,
23 Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri, şi vă veţi face stăpîni pe toate aceste neamuri cari sînt mai mari şi mai puternice decît voi.
24 Orice loc pe care -l va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru: hotarul vostru se va întinde din pustie pînă la Liban, şi de la rîul Eufrat pînă la marea de apus.
25 Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspîndi, cum v'a spus, frica şi groaza de tine peste toată ţara în care veţi merge.
26 Iată, pun azi înaintea voastră binecuvîntarea şi blestemul:
27 binecuvîntarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe cari vi le dau în ziua aceasta;
28 blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, şi dacă vă veţi abate dela calea pe care v'o dau în ziua aceasta, şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe cari nu -i cunoaşteţi.
29 Şi cînd Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o vei lua în stăpînire, să rosteşti binecuvîntarea pe muntele Garizim, şi blestemul pe muntele Ebal.
30 Munţii aceştia sînt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în ţara Cananiţilor cari locuiesc în cîmpie, faţă în faţă cu Ghilgal, lîngă stejarii More.
31 Căci veţi trece Iordanul şi veţi intra în stăpînirea ţării pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul vostru, ca s'o stăpîniţi, şi să locuiţi în ea.
32 Să păziţi şi să împliniţi toate legile şi poruncile pe cari vi le dau eu astăzi.
1 Amarás, pois, o Senhor, teu Deus, e observarás sempre o que ele te ordena, suas leis, seus preceitos e seus mandamentos.
2 Quanto a vós pois não se trata de vossos filhos, que não conheceram e não foram testemunhas oculares das lições que o Senhor nos deu , {reconhecei} a grandeza de vosso Deus, o poder de sua mão, e o vigor de seu braço,
3 os prodígios e as obras que fez no Egito contra o faraó, rei do Egito, e contra toda a sua terra;
4 o que fez ao exército egípcio, aos seus cavalos e aos seus carros, como os envolveu nas águas do mar Vermelho, quando vos perseguiam, aniquilando-os para sempre.
5 {Lembra-te} do que fez por vós no deserto até a vossa chegada a este lugar;
6 do castigo que infligiu a Datã e Abiron, filhos de Eliab, filho de Rubem, quando a terra, abrindo sua boca, engoliu-os no meio de todo o Israel, com suas famílias, suas tendas e todos os seres vivos que os seguiam.
7 Os vossos filhos viram todas as obras que o Senhor fez.
8 Observareis, pois, as ordens que hoje vos dou, para que sejais fortes e entreis na posse da terra que ides ocupar,
9 e prolongueis os vossos dias na terra que o Senhor jurou dar a vossos pais e à sua posteridade, terra que mana leite e mel.
10 Com efeito, a terra em que vais entrar para possuí-la, não é como o Egito de onde saíste, onde, depois de lançada a semente, devias regar a terra com a força de teus pés, como se rega uma horta.
11 A terra que ides ocupar é uma terra de montes e vales, que bebe as chuvas do céu.
12 É uma terra de que o Senhor, teu Deus, toma cuidado, e para a qual os seus olhos estão continuamente voltados do começo ao fim do ano.
13 Se obedecerdes aos mandamentos que hoje vos prescrevo, se amardes o Senhor, servindo-o de todo o vosso coração e de toda a vossa alma,
14 derramarei sobre a vossa terra a chuva em seu tempo, a chuva do outono e a da primavera, e recolherás o teu trigo, o teu vinho e o teu óleo;
15 darei erva aos teus campos para os teus animais, e te alimentarás até ficares saciado.
16 Tende cuidado para que o vosso coração não seja seduzido e vos desvieis do Senhor para servir deuses estranhos, rendendo-lhes culto e prostrando-vos diante deles.
17 A cólera do Senhor se inflamaria contra vós e ele fecharia os céus: a chuva cessaria de cair, e não haveria mais colheita, no vosso solo, de modo que não tardaríeis a perecer nesta boa terra que o Senhor vos dá.
18 Gravai, pois, profundamente em vosso coração e em vossa alma estas minhas palavras; prenderas às vossas mãos como um sinal, e levaras como uma faixa frontal entre os vossos olhos.
19 Ensinai-as aos vossos filhos, falando-lhes delas seja em vossa casa, seja em viagem, quando vos deitardes ou levantardes.
20 Escreve-as nas ombreiras e nas portas de tua casa,
21 para que se multipliquem os teus dias e os dias de teus filhos na terra que o Senhor jurou dar a teus pais, e sejam tão numerosos como os dias do céu sobre a terra.
22 Se observardes fielmente todos os mandamentos que vos prescrevo, amando o Senhor, vosso Deus, andando em seus caminhos e apegando-vos a ele,
23 então o Senhor expulsará de diante de vós todas essas nações, e despojareis povos mais numerosos e mais fortes do que vós.
24 Todo lugar em que pisar a planta de vossos pés vos pertencerá. Vossa fronteiras irão desde o deserto até o Líbano e desde o rio Eufrates até o mar do ocidente.
25 Ninguém vos poderá resistir: o Senhor, vosso Deus, semeará o pânico e o terror de vós em todas as terras onde pisardes, como vos prometeu.
26 Vede: proponho-vos hoje bênção ou maldição.
27 Bênção, se obedecerdes aos mandamentos do Senhor, vosso Deus, que hoje vos prescrevo.
28 Maldição, se não obedecerdes aos mandamentos do Senhor, vosso Deus, e vos apartardes do caminho que hoje vos mostro, para seguintes deuses estranhos que não conheceis.
29 Quando o Senhor, vosso Deus, te tiver introduzido na terra que vais possuir, pronunciarás a bênção sobre o monte Garizim, e a maldição sobre o monte Ebal.
30 Essas montanhas encontram-se além do Jordão, do outro lado do caminho do ocidente, na terra dos cananeus que habitam nas planícies defronte de Gálgala, perto dos carvalhos de Moré.
31 Com efeito, vós passareis o Jordão e tomareis posse da terra que te dá o Senhor. Quando a possuirdes e nela habitardes,
32 cuidareis de praticar todos os preceitos e todas as leis que hoje vos proponho.