1 Iată legile şi poruncile pe cari să le păziţi şi să le împliniţi, cît veţi trăi, în ţara pe care v'o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri.
2 Să nimiciţi toate locurile în cari slujesc dumnezeilor lor neamurile pe cari le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri, şi subt orice copac verde.
3 Să le surpaţi altarele, să le sfărîmaţi stîlpii idoleşti, să le ardeţi în foc copacii închinaţi idolilor lor, să dărîmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, şi să faceţi să le piară numele din locurile acelea.
4 Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru!
5 Ci să -L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care -l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.
6 Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintîi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bună voie, şi întîii-născuţi din cirezile şi turmele voastre.
7 Acolo să mîncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu cari vă va fi binecuvîntat Domnul, Dumnezeul vostru.
8 Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce -i place,
9 fiindcă n'aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul vostru.
10 Dar veţi trece Iordanul, şi veţi locui în ţara pe care v'o va da în stăpînire Domnul, Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, dupăce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri cari vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.
11 Atunci va fi un loc, pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc, arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintîi roade, şi darurile alese pe cari le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre.
12 Acolo să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi, fiii voştri şi fiicele voastre, robii şi roabele voastre, şi Levitul care va fi în locurile voastre, căci el n'are nici parte de moşie, nici moştenire cu voi.
13 Vezi să n'aduci arderile tale de tot în toate locurile pe cari le vei vedea;
14 ci să-ţi aduci arderile de tot în locul pe care -l va alege Domnul în una din seminţiile tale, şi acolo să faci tot ce-ţi poruncesc eu.
15 Totuş, cînd vei dori, vei putea să junghii vite şi să mănînci carne în toate cetăţile tale, cît îţi va fi dat prin binecuvîntarea Domnului, Dumnezeului tău; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să mănînce din ea, cum se mănîncă din căprioară şi din cerb.
16 Numai sîngele să nu -l mîncaţi, ci să -l vărsaţi pe pămînt ca apa.
17 Nu vei putea să mănînci în cetăţile tale zeciuiala din grîul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, nici întîii născuţi din cirezile şi turmele tale, nici vreunul din darurile aduse de tine pentru împlinirea unei juruinţe, nici darurile tale de bună voie, nici cele dintîi roade ale tale.
18 Ci pe acestea să le mănînci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, tu, fiul tău şi fiica ta, robul şi roaba ta, şi Levitul care va fi în cetăţile tale; şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, de toate bunurile pe cari le vei avea.
19 Cît vei trăi în ţara ta, vezi să nu cumva să părăseşti pe Levit.
20 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi hotarele, cum ţi -a făgăduit, şi dorinţa să mănînci carne te va face să zici: ,,Aş vrea să mănînc carne!`` vei putea să mănînci după dorinţa ta.
21 Dacă locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi aşeze acolo Numele, este departe de tine, vei putea să tai vite din cireadă şi din turmă, cum ţi-am poruncit, şi vei putea să mănînci din ele în cetăţile tale, după dorinţa ta.
22 Să mănînci din ele cum se mănîncă din căprioară şi cerb; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor mînca şi ei amîndoi.
23 Numai, vezi să nu cumva să mănînci sîngele, căci sîngele este viaţa (sufletul); şi să nu mănînci sufletul împreună cu carnea.
24 Să nu -l mănînci, ci să -l verşi pe pămînt ca apa.
25 Să nu -l mănînci, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, făcînd ce este plăcut înaintea Domnului.
26 Dar lucrurile pe cari vei voi să le închini Domnului şi darurile pe cari le vei aduce pentru împlinirea unei juruinţe, să te duci să le aduci în locul pe care -l va alege Domnul.
27 Să-ţi aduci arderile de tot, carnea şi sîngele, pe altarul Domnului, Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sîngele să fie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeului tău, iar carnea s'o mănînci.
28 Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe cari ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcînd ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
29 După ce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile pe cari le vei izgoni dinaintea ta, dupăce le vei izgoni şi te vei aşeza în ţara lor,
30 vezi să nu te laşi prins în cursă, călcînd pe urmele lor, dupăce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: ,,Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel.``
31 Tu să nu faci aşa faţă de Domnul, Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcînd toate urîciunile pe cari le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.
32 Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe cari vi le poruncesc eu; să n'adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele.
1 Estas são as leis e preceitos que devereis observar na terra que o Senhor, o Deus de vossos pais, vos deu como propriedade por todos os dias de vossa vida na terra.
2 Todos os lugares em que os povos despojados por vós tiverem dado culto aos seus deuses, nos altos montes e colinas, ou debaixo de qualquer árvore frondosa, vós os destruireis completamente.
3 Derrubareis os seus altares, quebrareis suas estejas, cortareis suas asserás de madeira, jogareis no fogo os ídolos de seus deuses e apagareis os seus nomes daqueles lugares.
4 Não fareis assim com o Senhor, vosso Deus,
5 mas irás ao lugar que o Senhor, vosso Deus, escolher entre todas as vossas tribos para aí estabelecer o seu nome e unicamente ali irás procurá-lo.
6 É nesse lugar que apresentareis vossos holocaustos e vossos sacrifícios, vossos dízimos, vossas primícias, vossos votos, vossas ofertas espontâneas, os primogênitos de vossos rebanhos grosso e miúdo.
7 É ali que fareis vossos sagrados banquetes em presença do Senhor, vosso Deus, e gozareis, vós e vossas famílias, de todos os bens que vossas mãos produzirem, com a bênção do Senhor, vosso Deus.
8 Não fareis nesse lugar o que nós fazemos hoje aqui, onde cada um faz o que bem lhe parece,
9 porque não entrasses ainda em vosso repouso e na possessão que vos dá o Senhor, vosso Deus.
10 Quando tiverdes passado o Jordão e vos tiverdes estabelecido na terra que o Senhor, vosso Deus, vos dá em herança, e ele vos tiver dado repouso, livrando-vos dos inimigos que vos cercam, de sorte que vivais em segurança,
11 então, ao lugar que o Senhor, vosso Deus, escolheu para estabelecer nele o seu nome, ali levareis todas as coisas que vos ordeno: vossos holocaustos, vossos sacrifícios, vossos dízimos, vossas primícias e todas as ofertas escolhidas que tiverdes prometido por voto ao Senhor.
12 Alegrar-vos-eis em presença do Senhor, vosso Deus, vós, vossos filhos vossas filhas, vossos servos e vossas servas, assim como o levita que se encontrar dentro de vossos muros, porque ele não tem parte nem herança em Israel.
13 Guarda-te de oferecer os teus holocaustos em qualquer lugar;
14 oferecê-los-ás unicamente no lugar que o Senhor escolher em uma de suas tribos, e é ali que oferecerás teus holocaustos e farás tudo o que te ordeno.
15 Se quiseres, entretanto, comer carne, poderás, em qualquer cidade onde habitares, matar do teu rebanho, segundo as bênçãos que o Senhor, teu Deus, te der; tanto pode comê-la o homem impuro como o puro, como se come a gazela e o veado.
16 Somente vos abstereis do sangue, que espalhareis sobre a terra como água.
17 Não comerás dentro dos teus muros o dízimo de teu trigo, nem de teu vinho, nem de teu óleo, nem os primogênitos de teu gado grosso ou miúdo, nem aquilo que ofereceres por votos, nem tuas ofertas espontâneas, nem tuas primícias.
18 Mas comerás essas coisas diante do Senhor, teu Deus, no lugar que o Senhor, teu Deus, tiver escolhido, tu, teu filho, tua filha, teu servo e tua serva, assim como o levita que se encontrar dentro dos teus muros; e alegrar-te-ás em presença do Senhor, por todos os bens que tuas mãos tiverem adquirido.
19 Guarda-te de abandonar o levita durante todo o tempo que viveres em teu solo.
20 Quando o Senhor, teu Deus, tiver alargado os teus limites, como te prometeu, e quando disseres, levado pelo desejo de comer carne: eu gostaria de comer carne, come-a então quanto quiseres.
21 Se o lugar escolhido pelo Senhor, teu Deus, para nele ser invocado o seu nome, for muito afastado, poderás matar teus bois ou tuas ovelhas, que o Senhor te tiver dado, segundo o que te prescrevi, e poderás comer como te aprouver dentro de teus muros.
22 Como se come a carne da gazela ou do veado, assim comerás essas carnes: poderão comê-la tanto o homem impuro como o puro.
23 Mas guarda-te de absorver o sangue; porque o sangue é a vida, e tu não podes comer a vida com a carne
24 Não beberás, pois, o sangue, mas derramá-lo-ás sobre a terra como água.
25 Não o sorverás, para que sejas feliz, tu e teus filhos depois de ti, por terdes feito o que é reto aos olhos do Senhor.
26 Mas as ofertas que te são impostas, ou as que fizeres em virtude de um voto, tu as tomarás contigo e irás ao lugar escolhido pelo Senhor;
27 ali as oferecerás em holocausto, carne e sangue, sobre o altar do Senhor, teu Deus. Quanto aos outros sacrifícios, o seu sangue será derramado sobre o altar do Senhor, teu Deus, e comerás as suas carnes.
28 Ouve todas estas ordens que te prescrevo e põe-nas em prática, para que sejas feliz perpetuamente, tu e teus filhos depois de ti, por terdes feito o que é bom e reto aos olhos do Senhor.
29 Quando o Senhor teu Deus tiver exterminado diante de ti as nações, cujos territórios invadirás para despojá-los, quando ocupares a sua terra,
30 guarda-te de cair no laço, imitando-as, depois de sua destruição. Guarda-te de seguir os seus deuses, dizendo: como adoravam essas nações os seus deuses, para que também e faça o mesmo?
31 Não farás assim com o Senhor, teu Deus; porque tudo o que o Senhor odeia, tudo o que ele detesta, elas fizeram-no pelos seus deuses, chegando mesmo a queima em sua honra os seus filhos e filhas.
32 Cuidareis de fazer tudo o que vos prescrevo, sem acrescentar nada, nem nada tirar.