1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:2 ,,Pune-Mi deoparte ca sfînt pe orice întîi-născut, pe orice întîi născut dintre copiii lui Israel, atît dintre oameni cît şi dintre dobitoace: este al Meu.``3 Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, cînd aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mînă puternică v'a scos Domnul de acolo. Să nu mîncaţi pîne dospită.4 Astăzi ieşiţi, în luna spicelor.5 Cînd te va duce Domnul în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta.6 Timp de şapte zile, să mănînci azimi; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.7 În timpul celor şapte zile, să mîncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale.8 Să spui atunci fiului tău: ,Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, cînd am ieşit din Egipt.`9 Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentruca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mînă puternică te -a scos Domnul din Egipt.10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărîtă, din an în an.11 Cînd te va aduce Domnul în ţara Cananiţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi cînd ţi -o va da,12 să închini Domnului pe orice întîi-născut, chiar pe orice întîi-născut din vitele, pe cari le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.13 Să răscumperi cu un miel pe orice întîi-născut al măgăriţei; iar dacă nu -l vei răscumpăra, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întîi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.14 Şi cînd te va întreba fiul tău într'o zi: ,Ce înseamnă lucrul acesta?` să -i răspunzi: ,Prin mîna Lui cea atotputernică, Domnul ne -a scos din Egipt, din casa robiei;15 şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorît pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela întîii-născuţi ai oamenilor pînă la întîii-născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întîi-născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întîi-născut dintre fiii mei.16 Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mîna Lui atotputernică ne -a scos Domnul din Egipt.```17 După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l -a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: ,,S'ar putea să -i pară rău poporului văzînd războiul, şi să se întoarcă în Egipt.``18 Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au eşit înarmaţi din ţara Egiptului.19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicînd: ,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.``20 Au plecat din Sucot, şi au tăbărît la Etam, la marginea pustiei.21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într'un stîlp de nor, ca să -i călăuzească pe drum, iar noaptea într'un stîlp de foc, ca să -i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.22 Stîlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stîlpul de foc în timpul nopţii.

1 O Senhor disse a Moisés:2 "Consagrar-me-ás todo primogênito entre os israelitas, tanto homem como animal: ele será meu."3 Moisés disse ao povo: "Conservareis a memória deste dia, em que saístes do Egito, da casa da servidão, porque foi pelo poder de sua mão que o Senhor vos fez sair deste lugar; não comereis pão fermentado.4 Vós saís hoje do Egito, no mês das espigas.5 Assim, pois, quando o Senhor te houver introduzido na terra dos cananeus, dos hiteus, dos amorreus, dos heveus e dos jebuseus, que jurou a teus pais te dar, terra que mana leite e mel, observarás este rito neste mesmo mês.6 Durante sete dias comerás pães sem fermento, e no sétimo dia haverá uma festa em honra do Senhor.7 Comer-se-ão pães sem fermento durante sete dias. Não se verão em tua casa, em toda a extensão do território, nem pães fermentados nem fermento.8 Explicarás então a teu filho: isso é em memória do que o Senhor fez por mim, quando saí do Egito.9 Será isso para ti como um sinal sobre tua mão, como uma marca entre os teus olhos, a fim de que tenhas na boca a lei do Senhor, porque foi graças à sua poderosa mão que o Senhor te fez sair do Egito.10 Observarás a cada ano essa prescrição no tempo prescrito.11 "Quando o Senhor te houver introduzido na terra dos cananeus, como ele jurou a ti e a teus pais, e te houver dado essa terra,12 consagrarás ao Senhor todo primogênito; mesmo os primogênitos de teus animais, os machos, serão do Senhor.13 Entretanto, resgatarás com um cordeiro todo primogênito do jumento; do contrário, quebrar-lhe-ás a nuca. Todo primogênito dos homens entre teus filhos, resgatá-lo-ás igualmente.14 E, quando teu filho te perguntar um dia o que isso significa, dir-lhe-ás: é que o Senhor nos tirou do Egito com sua mão poderosa, da casa da servidão.15 E, como o faraó se obstinasse em não nos deixar partir, o Senhor matou todos os primogênitos do Egito, desde os primogênitos dos homens até os dos animais. Eis por que sacrifico ao Senhor todos os primogênitos machos dos animais, e devo resgatar todo primogênito entre meus filhos.16 Isso será como um sinal sobre tua mão e como uma marca entre teus olhos, porque foi pelo poder de sua mão que o Senhor nos tirou do Egito".17 Tendo o faraó deixado partir o povo, Deus não o conduziu pelo caminho da terra dos filisteus, que é, no entanto, o mais curto, pois disse: "Talvez o povo possa arrepender-se, no momento em que tiver de enfrentar um combate e voltar para o Egito".18 Por isso, Deus fez com que o povo desse uma volta pelo deserto, para o lado do mar Vermelho. Os israelitas partiram do Egito em boa ordem.19 Moisés levou consigo os ossos de José, porque este fizera os filhos de Israel jurarem: "Quando Deus vos visitar, levareis daqui os meus ossos convosco".20 Tendo partido de Socot, acamparam em Etão, na extremidade do deserto.21 O Senhor ia adiante deles: de dia numa coluna de nuvens para guiá-los pelo caminho; e de noite numa coluna de fogo para alumiá-los; de sorte que podiam marchar de dia e de noite.22 Nunca a coluna de nuvens deixou de preceder o povo durante o dia, nem a coluna de fogo durante a noite.