1 Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

2 Dacă nu vrei să -l laşi să plece, şi dacă -l mai opreşti,

3 iată, mîna Domnului va fi peste turmele tale de pe cîmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.

4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.``

5 Domnul a hotărît vremea, şi a zis: ,,Mîne, va face Domnul lucrul acesta în ţară.``

6 Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au perit, dar n'a perit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.

7 Faraon a trimes să vadă ce se întîmplase: şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s'a împietrit, şi n'a lăsat pe popor să plece.

8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: ,,Umpleţi-vă mînile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s'o arunce spre cer, subt ochii lui Faraon.

9 Ea se va preface într'o ţărînă, care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.``

10 Ei au luat cenuşă din cuptor, şi s'au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat -o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.

11 Vrăjitorii nu s'au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.``

12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.

13 Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis de dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

14 Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul.

15 Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt.

16 Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.

17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, şi dacă nu -l laşi să plece,

18 iată, mîne, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n'a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi pînă azi.

19 Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe cîmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe cîmp, cari nu vor fi intrat în case; şi vor peri.``

20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, cari s'au temut de Cuvîntul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.

21 Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvîntul Domnului, şi-au lăsat robii şi turmele pe cîmp.

22 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite, şi pe toată iarba de pe cîmp în ţara Egiptului!``

23 Moise şi -a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimes tunete şi piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.

24 A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de cînd este el locuit de oameni.

25 Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe cîmp, dela oameni pînă la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe cîmp, şi a frînt toţi copacii de pe cîmp.

26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n'a bătut piatra,

27 Faraon a trimes să cheme pe Moise şi pe Aaron, şi le -a zis: ,,De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu sîntem vinovaţi.

28 Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi, şi nu veţi mai fi opriţi.``

29 Moise i -a zis: ,,Cînd voi eşi din cetate, voi ridica mînile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pămîntul!

30 Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.``

31 Inul şi orzul se prăpădiseră, pentrucă orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;

32 grîul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.

33 Moise a plecat dela Faraon, şi a eşit afară din cetate; şi -a ridicat mînile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat, şi n'a mai căzut ploaia pe pămînt.

34 Faraon, văzînd că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n'a contenit să păcătuiască şi şi -a împietrit inima, el şi slujitorii lui.

35 Lui Faraon i s'a împietrit inima şi n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

1 O Senhor disse a Moisés: "Vai procurar o faraó e dize-lhe: eis o que diz o Senhor, Deus dos hebreus: deixa ir o meu povo, para que ele me preste um culto.

2 Se recusas, se persistes em retê-lo,

3 a mão do Senhor vai pesar sobre os teus animais que estão nos campos, sobre os cavalos, os jumentos, os camelos, os bois e as ovelhas: haverá uma peste terrível.

4 Entretanto, o Senhor fará uma distinção entre os animais dos israelitas e os dos egípcios, e nada perecerá de tudo o que pertence aos israelitas."

5 O Senhor fixou o prazo nestes termos: "Amanhã, o Senhor fará isso na terra".

6 No dia seguinte, o Senhor cumpriu sua palavra: todos os animais dos egípcios pereceram, mas não morreu um animal sequer dos rebanhos dos israelistas.

7 Tendo o faraó mandado examinar, verificou que não morrera nem um só animal dos rebanhos dos israelistas. Mas o coração do faraó ficou endurecido, e ele não deixou ir o povo.

8 O Senhor disse a Moisés e a Aarão: "Tomai vossas duas mãos cheias de cinza do forno, e Moisés a lance para o céu diante dos olhos do faraó.

9 Ela tornar-se-á uma poeira que se espalhará por todo o Egito, e haverá em todo o Egito, sobre os homens e sobre os animais, tumores que se arrebatarão em úlceras".

10 Tomaram, pois, da cinza do forno e apresentaram-se diante do faraó. Moisés atirou-a para o céu e produziram-se, sobre os homens e sobre os animais, tumores que se arrebataram em úlceras.

11 Os mágicos não puderam aparecer diante de Moisés por causa das úlceras, porque foram atingidos como todos os egípcios.

12 O Senhor endureceu o coração do faraó, que, como o Senhor havia predito, não ouviu Moisés e Aarão.

13 O Senhor disse a Moisés: "Tu te apresentarás amanhã cedo diante do faraó, e dir-lhe-ás: eis o que diz o Senhor, Deus dos hebreus: deixa partir meu povo para que me preste um culto,

14 porque desta vez vou descarregar todos os meus flagelos sobre tua pessoa, tua gente e teu povo, a fim de que saibas que não há ninguém semelhante a mim em toda a terra.

15 Eu poderia, num instante, estendendo a minha mão, ferir-te de peste, tu e o teu povo; e tu já terias desaparecido da terra.

16 Mas, se te deixo incólume, é para que vejas o meu poder, e que o meu nome seja glorificado por toda a terra.

17 Se te obstinas em impedir a partida de meu povo,

18 amanhã, a esta mesma hora, farei cair uma chuva de pedras tão violenta como nunca houve outra igual no Egito, desde sua origem até o dia de hoje.

19 Mete, pois, ao abrigo, teus animais e tudo o que tens nos campos, porque todos os homens e todos os animais, que se encontrarem fora de casa nos campos, serão atingidos pela saraiva e morrerão.

20 Aqueles dentre a gente do faraó, que temem a palavra do Senhor, porão seus servos e seus rebanhos ao abrigo nas casas.

21 Mas os que não fazem caso da palavra do Senhor, deixarão nos campos seus escravos e seus rebanhos.

22 O Senhor disse a Moisés: "Estende a mão para o céu, para que caia uma chuva de granizo em todo o Egito sobre os homens, os animais e sobre toda a erva dos campos."

23 Moisés estendeu sua vara para o céu, e o Senhor enviou trovões e chuva de pedras, e o fogo do céu caiu sobre a terra. O Senhor fez chover granizo sobre o Egito.

24 Caiu granizo misturado com fogo; e caiu com tanta violência como nunca houve semelhante em todo o Egito, desde que veio a ser uma nação.

25 Em todo o Egito a chuva de pedras feriu tudo o que estava nos campos, homens e animais, e feriu toda a erva dos campos e quebrou todas as árvores dos campos.

26 Só a terra de Gessém, onde se encontravam os israelitas, foi poupada.

27 O rei mandou chamar Moisés e Aarão e disse-lhes: "Desta vez eu pequei. O Senhor é justo; eu e meu povo fomos culpados.

28 Rogai ao Senhor para que cessem os trovões e o granizo. Eu vos deixarei ir, e não vos reterei mais."

29 Moisés disse-lhe: "Logo que eu tiver saído da cidade, levantarei minhas mãos para o Senhor: os trovões cessarão e não haverá mais granizo, para que saibas que a terra pertence ao Senhor.

30 Mas sei que tu e tua gente não temeis ainda o Senhor Deus."

31 {O linho e a cevada foram destruídos, porque a cevada estava espigando e o linho estava em flor;

32 o trigo, porém, e a espelta se salvaram, porque são tardios.}

33 Moisés partiu da casa do faraó e deixou a cidade. E levantou as mãos para o Senhor: cessaram os trovões e o granizo, e a chuva cessou de cair sobre a terra.

34 Vendo o faraó que cessara a chuva, assim como o granizo e os trovões, continuou a pecar e endureceu seu coração, ele e sua gente.

35 E, tendo-se obstinado o coração do faraó, não deixou partir os israelitas, assim como o Senhor havia predito pela voz de Moisés.