1 Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: ,,Apropiaţi-vă voi cari trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mînă!``

2 Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mînă. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într -o haină de in, şi cu o călimară la brîu. Au venit şi s'au aşezat lîngă altarul de aramă.

3 Slava Dumnezeului lui Israel s'a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s'a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brîu.

4 Domnul i -a zis: ,,Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, cari se săvîrşesc acolo.

5 Iar celorlalţi le -a zis, în auzul meu: ,,Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi!

6 Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrîni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din ceice au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfînt!`` Ei au început cu bătrînii, cari erau înaintea Templului.

7 Şi El le -a zis: ,,Spurcaţi casa, şi umpleţi curţile cu morţi!... Ieşiţi...`` Ei au ieşit, şi au început să ucidă în cetate.

8 Pe cînd ucideau ei astfel, şi eu stam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pămînt, şi am strigat: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsîndu-Ţi urgia asupra Ierusalimului?``

9 El mi -a răspuns: ,,Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: ,Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!`

10 De aceea şi Eu voi fi fără milă, şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.``

11 Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in, şi care avea călimra la brîu, a adus următorul răspuns: ,,Am făcut ce mi-ai poruncit!``

1 Depois ouvi gritar com voz forte: Aproximai-vos, vós, os guardas da cidade, trazendo cada um de vós o instrumento de destruição.

2 Surgiram então, do pórtico superior que olha para o norte, seis homens trazendo cada um na mão o instrumento de destruição. Encontrava-se no meio deles um personagem vestido de linho, trazendo à cintura um tinteiro de escriba. Entraram para se colocar de pé ao lado do altar de bronze.

3 Então a glória do Deus de Israel se elevou de cima do querubim, onde repousava, até a soleira do templo. Chamou o Senhor o homem vestido de linho, que trazia à cintura os instrumentos de escriba,

4 e lhe disse: Percorre a cidade, o centro de Jerusalém, e marca com uma cruz na fronte os que gemem e suspiram devido a tantas abominações que na cidade se cometem.

5 Depois, dirigindo-se aos outros em minha presença, disse-lhes: Percorrei a cidade, logo em seguida, e feri! Não tenhais consideração, nem piedade.

6 Velhos, jovens, moços, moças, crianças e mulheres, matai todos até o total extermínio; precavei-vos, todavia, de tocar em quem estiver assinalado por uma cruz. Começai por meu santuário. Começaram pelos anciãos que encontraram defronte ao templo,

7 Manchai o templo, disse-lhes, e enchei de cadáveres os adros; em seguida saí! E foram-se eles para prosseguir o morticínio na cidade.

8 Permanecendo só durante esse massacre, prostrei-me de face contra a terra, e gritei: Ah! Senhor Javé, ides exterminar o que resta de Israel, desencadeando vosso furor contra Jerusalém.

9 A falta de Israel e de Judá é grande, muito grande, respondeu-me: a terra transborda de sangue e a cidade extravasa de perversão, porque dizem entre eles: o Senhor abandonou a terra! O Senhor não enxerga mais nada!

10 Está bem! Eu, de minha parte, não terei complacência, mostrar-me-ei impiedoso, farei recair sobre a sua cabeça o peso de seu proceder.

11 Depois disso reapareceu o personagem vestido de linho, que trazia à cintura os instrumentos de escriba. Vinha prestar contas. Fiz o que me ordenastes.