1 Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?``

2 Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.``

3 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.``

4 Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărît, că nu veţi muri:

5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul``.

6 Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.

7 Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s'au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i -a zis: ,,Unde eşti?``

10 El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi -a fost frică, pentrucă eram gol, şi m'am ascuns.``

11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: ,,Cine ţi -a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?``

12 Omul a răspuns: ,,Femeia pe care mi-ai dat -o ca să fie lîngă mine, ea mi -a dat din pom şi am mîncat.``

13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ,,Ce ai făcut?`` Femeia a răspuns: ,,Şarpele m'a amăgit, şi am mîncat din pom.``

14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: ,,Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă.

15 Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.``

16 Femeii i -a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.``

17 Omului i -a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: ,Să nu mănînci deloc din el,` blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

18 spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.

19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.``

20 Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.

21 Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i -a îmbrăcat cu ele.

22 Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să -l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.``

23 Deaceea Domnul Dumnezeu l -a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.

24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

1 And the serpent hath been subtile above every beast of the field which Jehovah God hath made, and he saith unto the woman, `Is it true that God hath said, Ye do not eat of every tree of the garden?`

2 And the woman saith unto the serpent, `Of the fruit of the trees of the garden we do eat,

3 and of the fruit of the tree which [is] in the midst of the garden God hath said, Ye do not eat of it, nor touch it, lest ye die.`

4 And the serpent saith unto the woman, `Dying, ye do not die,

5 for God doth know that in the day of your eating of it -- your eyes have been opened, and ye have been as God, knowing good and evil.`

6 And the woman seeth that the tree [is] good for food, and that it [is] pleasant to the eyes, and the tree is desirable to make [one] wise, and she taketh of its fruit and eateth, and giveth also to her husband with her, and he doth eat;

7 and the eyes of them both are opened, and they know that they [are] naked, and they sew fig-leaves, and make to themselves girdles.

8 And they hear the sound of Jehovah God walking up and down in the garden at the breeze of the day, and the man and his wife hide themselves from the face of Jehovah God in the midst of the trees of the garden.

9 And Jehovah God calleth unto the man, and saith to him, `Where [art] thou?`

10 and he saith, `Thy sound I have heard in the garden, and I am afraid, for I am naked, and I hide myself.`

11 And He saith, `Who hath declared to thee that thou [art] naked? of the tree of which I have commanded thee not to eat, hast thou eaten?`

12 and the man saith, `The woman whom Thou didst place with me -- she hath given to me of the tree -- and I do eat.`

13 And Jehovah God saith to the woman, `What [is] this thou hast done?` and the woman saith, `The serpent hath caused me to forget -- and I do eat.`

14 And Jehovah God saith unto the serpent, `Because thou hast done this, cursed [art] thou above all the cattle, and above every beast of the field: on thy belly dost thou go, and dust thou dost eat, all days of thy life;

15 and enmity I put between thee and the woman, and between thy seed and her seed; he doth bruise thee -- the head, and thou dost bruise him -- the heel.`

16 Unto the woman He said, `Multiplying I multiply thy sorrow and thy conception, in sorrow dost thou bear children, and toward thy husband [is] thy desire, and he doth rule over thee.`

17 And to the man He said, `Because thou hast hearkened to the voice of thy wife, and dost eat of the tree concerning which I have charged thee, saying, Thou dost not eat of it, cursed [is] the ground on thine account; in sorrow thou dost eat of it all days of thy life,

18 and thorn and bramble it doth bring forth to thee, and thou hast eaten the herb of the field;

19 by the sweat of thy face thou dost eat bread till thy return unto the ground, for out of it hast thou been taken, for dust thou [art], and unto dust thou turnest back.`

20 And the man calleth his wife`s name Eve: for she hath been mother of all living.

21 And Jehovah God doth make to the man and to his wife coats of skin, and doth clothe them.

22 And Jehovah God saith, `Lo, the man was as one of Us, as to the knowledge of good and evil; and now, lest he send forth his hand, and have taken also of the tree of life, and eaten, and lived to the age,` --

23 Jehovah God sendeth him forth from the garden of Eden to serve the ground from which he hath been taken;

24 yea, he casteth out the man, and causeth to dwell at the east of the garden of Eden the cherubs and the flame of the sword which is turning itself round to guard the way of the tree of life.