1 Rugăciunea proorocului Habacuc. (De cîntat în felul cîntecelor de jale).

2 Cînd am auzit, Doamne, ce ai vestit, m'am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mînia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!

3 Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfînt vine din muntele Paran... -(Oprire.) -Măreţia Lui acopere cerurile, şi slava Lui umple pămîntul.

4 Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mîna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui.

5 Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui.

6 Se opreşte, şi măsoară pămîntul cu ochiul; priveşte, şi face pe neamuri să tremure; munţii cei vecinici se sfărîmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări vecinice.

7 Văd corturile Etiopiei, pline de groază, şi se cutremură colibele din ţara Madianului.

8 S'a mîniat oare Domnul pe rîuri? Împotriva rîurilor se aprinde mînia Ta, sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi, şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?

9 Arcul Tău este desvelit; blestemele sînt săgeţile Cuvîntului Tău... -(Oprire.) -Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor.

10 La vederea Ta, se cutremură munţii; se năpustesc rîuri de apă; adîncul îşi ridică glasul, şi îşi înalţă valurile în sus.

11 Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale cari pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.

12 Tu cutreieri pămîntul în urgia ta, zdrobeşti neamurile în mînia Ta.

13 Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărîmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii pînă în vîrf. -(Oprire.) -

14 Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui, cari se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţînd strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mîncat pe cel nenorocit în culcuş.

15 Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari.

16 Cînd am auzit... lucrul acesta, mi s'a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase, şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua cînd asupritorul va merge împotriva poporului?

17 Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi cîmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,

18 eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mîntuirii mele!

19 Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, şi mă face să merg pe înălţimile mele. -Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu instrumente cu coarde

1 A prayer of Habakkuk the prophet concerning erring ones:

2 O Jehovah, I heard thy report, I have been afraid, O Jehovah, Thy work! in midst of years revive it, In the midst of years Thou makest known In anger Thou dost remember mercy.

3 God from Teman doth come, The Holy One from mount Paran. Pause! Covered the heavens hath His majesty, And His praise hath filled the earth.

4 And the brightness is as the light, He hath rays out of His hand, And there -- the hiding of His strength.

5 Before Him goeth pestilence, And a burning flame goeth forth at His feet.

6 He hath stood, and He measureth earth, He hath seen, and He shaketh off nations, And scatter themselves do mountains of antiquity, Bowed have the hills of old, The ways of old [are] His.

7 Under sorrow I have seen tents of Cushan, Tremble do curtains of the land of Midian.

8 Against rivers hath Jehovah been wroth? Against rivers [is] Thine anger? Against the sea [is] Thy wrath? For Thou dost ride on Thy horses -- Thy chariots of salvation?

9 Utterly naked Thou dost make Thy bow, Sworn are the tribes -- saying, `Pause!` [With] rivers Thou dost cleave the earth.

10 Seen thee -- pained are mountains, An inundation of waters hath passed over, Given forth hath the deep its voice, High its hands it hath lifted up.

11 Sun -- moon -- hath stood -- a habitation, At the light thine arrows go on, At the brightness, the glittering of thy spear.

12 In indignation Thou dost tread earth, In anger Thou dost thresh nations.

13 Thou hast gone forth for the salvation of Thy people, For salvation with Thine anointed, Thou hast smitten the head of the house of the wicked, Laying bare the foundation unto the neck. Pause!

14 Thou hast pierced with his staves the head of his leaders, They are tempestuous to scatter me, Their exultation [is] as to consume the poor in secret.

15 Thou hast proceeded through the sea with Thy horses -- the clay of many waters.

16 I have heard, and my belly trembleth, At the noise have my lips quivered, Rottenness doth come into my bones, And in my place I do tremble, That I rest for a day of distress, At the coming up of the people, he overcometh it.

17 Though the fig-tree doth not flourish, And there is no produce among vines, Failed hath the work of the olive, And fields have not yielded food, Cut off from the fold hath been the flock, And there is no herd in the stalls.

18 Yet I, in Jehovah I exult, I do joy in the God of my salvation.

19 Jehovah the Lord [is] my strength, And He doth make my feet like hinds, And on my high-places causeth me to tread. To the overseer with my stringed instruments!