1 Én Sáronnak rózsája [vagyok,] és a völgyek lilioma.

2 Mint a liliom a tövisek közt,

3 Mint az almafa az erdõnek fái közt,

4 Bevisz engem a borozó házba,

5 Erõsítsetek engem szõlõvel,

6 Az õ balkeze az én fejem alatt van,

7 Kényszerítlek titeket, Jeruzsálemnek leányai,

8 Az én szerelmesemnek szavát [hallom], ímé, õ jõ,

9 Hasonlatos az én szerelmesem az õzhöz, vagy a szarvasoknak fiához.

10 Szóla az én szerelmesem nékem, és monda:

11 Mert ímé a tél elmult,

12 Virágok láttatnak a földön,

13 A fügefa érleli elsõ gyümölcsét,

14 Én galambom, a kõsziklának hasadékiban,

15 Fogjátok meg nékünk a rókákat, a rókafiakat,

16 Az én szerelmesem enyém, és én az övé,

17 Míglen meghûsül a nap és az árnyékok elmúlnak:

1 Eu sînt un trandafir din Saron, un crin din văi. -

2 Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete. -

3 Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

4 El m'a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.

5 Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sînt bolnavă de dragostea lui.

6 Să-şi pună mîna stîngă supt capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! -

7 Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe cîmp: nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea! -

8 Aud glasul prea iubitului meu! Iată -l că vine, sărind peste munţi, săltînd pe dealuri.

9 Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată -l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.

10 Prea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

11 Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s'a dus.

12 Se arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, şi se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre.

13 Se pîrguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.

14 Porumbiţă din crăpăturile stîncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.

15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strică viile; căci viile noastre sînt în floare.

16 Prea iubitul meu este al meu, şi eu sînt a lui; el îşi paşte turma între crini.

17 Pînă la răcoarea zilei, şi pînă la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sai ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.