Pular para o conteúdo
Publicidade

Estudar a Bíblia

Por Bíblia Online

Estudar a Bíblia é mergulhar na mente de Deus. A Palavra é lâmpada para os pés, espada do Espírito e alimento para a alma. O cristão que estuda cresce em sabedoria e maturidade.

A importância do estudo

Os bereanos eram mais nobres porque examinavam as Escrituras diariamente. Estudar a Bíblia é mandamento e privilégio.

Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca vadă dacă ce li se spunea este așa.

Caută te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.

din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca învețe, mustre, îndrepte, dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora.

CercetațiScripturile, pentru socotiți în eleaveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Meditar e guardar

Não se aparte a lei do Senhor da tua boca. Medita nela de dia e de noite para que cumpras tudo o que nela está escrito.

Cartea aceasta a legii nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele

și o lumină pe cărarea mea.

Cât de mult iubesc Legea Ta!

Toată ziua gândesc la ea.

Poruncile Tale fac mai înțelept decât vrăjmașii mei,

căci totdeauna le am cu mine.

Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei,

căci gândesc la învățăturile Tale.

Cum își va ține tânărul curată cărarea?

Îndreptându-se după Cuvântul Tău.

Te caut din toată inima mea;

nu lăsa abat de la poruncile Tale.

Strâng Cuvântul Tău în inima mea,

ca nu păcătuiesc împotriva Ta!

Binecuvântat fii Tu, Doamne!

Învață-mă orânduirile Tale!

Cu buzele mele vestesc

toate hotărârile gurii Tale.

Când urmez învățăturile Tale, bucur

de parc-aș avea toate comorile.

gândesc adânc la poruncile Tale

și cărările Tale le am sub ochi.

desfătez în orânduirile Tale

și nu uit Cuvântul Tău.

Te voi lăuda cu inimă neprihănită

când voi învăța legile dreptății Tale.

Estudo diligente

Esdras preparou o coração para buscar e ensinar a lei. O estudo exige disciplina, constância e coração aberto.

Plecase din Babilon în ziua întâi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el. Căci Ezra își pusese inima adâncească și împlinească Legea Domnului și învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile.

iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, le ai în inima ta. le întipărești în mintea copiilor tăi și vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. le legi ca un semn de aducere aminte la mâini și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.

Când se va așeza pe scaunul de domnie al împărăției lui, scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei legi, pe care s-o ia de la preoții din neamul leviților. Va trebui s-o aibă cu el și s-o citească în toate zilele vieții lui, ca învețe se teamă de Domnul Dumnezeul lui, păzească și împlinească toate cuvintele din legea aceasta și toate poruncile acestea, pentru ca inima lui nu se înalțe mai presus de frații lui și nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stânga și aibă astfel multe zile în împărăția lui, el și copiii lui, în mijlocul lui Israel.

Strigarea înțelepciunii

Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,

pentru cunoașterea înțelepciunii și învățăturii,

pentru înțelegerea cuvintelor minții;

pentru căpătarea învățăturilor de bun-simț,

de dreptate, de judecată și de nepărtinire;

ca dea celor neîncercați agerime de minte,

tânărului cunoștință și chibzuință,

asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința,

și cel priceput, și va căpăta iscusință

pentru prinderea înțelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc,

înțelesul cuvintelor înțelepților și al cuvintelor lor cu tâlc.

Folosul temerii de Dumnezeu și al înțelepciunii

Fiule, nu uita învățăturile mele

și păstrează în inima ta sfaturile mele!

Căci ele îți vor lungi zilele și anii vieții tale

și-ți vor aduce multă pace.

Ține învățătura, n-o lăsa din mână;

păstreaz-o, căci ea este viața ta!

Căci sfatul este o candelă, învățătura este o lumină,

iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții.

Proteção e crescimento

Quem ignora a Palavra perece. Toda Escritura é útil — crescei na graça e no conhecimento do nosso Senhor.

Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. Fiindcă ai lepădat cunoștința, și Eu te voi lepăda și nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi!

La lege și la mărturie!" Căci, dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.

Drept răspuns, Isus le-a zis: Oare nu rătăciți voi din pricină nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, avem nădejde.

Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă, ca nu cumva lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți și pierdeți tăria, ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui fie slava acum și în ziua veșniciei. Amin.

Prorocii, care au prorocit despre harul care era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau fie urmate.

Seja o primeiro